Antihistaminicele (II)

Dr. Laura Margareta Bara
Dr. Alin Nicolae Popescu,
Federatia Romana de Rugby

Rezumat
Histamina, imidazoletilamina, este o amina biogena care se gaseste in tesuturile animale, in unele plante, bacterii. La om, o cantitate mare este continuta in plamani, piele si mucoasa gastrointestinala. In organism, ea se formeaza in mastocite si leucocitele bazofile, unde se gaseste depozitata in formatiuni granulare (impreuna cu heparina si ATP). Se mai gasesc cantitati mai mici si in epiderm, in anumiti neuroni si tesuturile care se dezvolta repede. Are un turnover rapid si este secretata pe masura formarii.

Antihistaminicele H2-sunt compusi de sinteza care blocheaza receptorii histaminici H2. Se mai numesc blocanti H2 si impiedica efectele excitosecretorii gastrice ale histaminei, fiind indicate pentru tratamentul bolii ulceroase. Clasificare de generatia I: face parte cimetidina (tagamet) – compus de sinteza cu nucleu imidazolic (ca si histamina), inhiba marcat secretia gastrica. Din a doua generatie fac parte ranitidina, famotidina, roxatidina, nizatidina. Ranitidina este blocant H2-histaminergic, mai activ ca inhibitor al secretiei gastrice decat cimetidina si produce mai putine reactii adverse. Farmacodinamica: actiune antihistaminica H2 (antisecretor gastric) prin impiedicarea fixarii histaminei pe receptorii H2, astfel inhiba efectul excitosecretor gastric al histaminei. Farmacocinetica: se absorb bine in intestin, fiind eficace dupa administrarea orala, iar concentratia in plasma care determina disparitia simptomelor se reali- zeaza intre o jumatate de ora si doua ore de la ingestie. Varful concentratiei plasmatice este la trei ore dupa ingestie, iar durata de actiune este intre 3 ore si 24 ore. Eliminarea se realizeaza pe calea metabolismului hepatic.

Posologie si utilizari terapeutice:
-se administreaza ca monodoza seara inainte de culcare, iar doza de atac inlatura durerea si grabeste vindecarea leziunii, doza de intretinere previne recidivele. Dozele trebuie potrivite in asa fel incat sa nu se produca aclorhidrie, ceea ce ar permite dezvoltarea florei bacteriene (Helicobacter pylori, Campilobacter pylori) si formarea de nitrozamine cu potential cancerigen.

1. indicatia majora este ulcerul gastro-duodenal numai dupa confirmarea caracterului benign (examen radiologic si endoscopic). Se verifica benignitatea inainte si dupa tratament.
2. in ulcerul activ gastric se administreaza in doza de atac 6-8 saptamani (300 mg ranitidina) si doza de intretinere 4 saptamani (150 mg ranitidina)
3. in ulcerul duodenal – mono-doza seara – doza de atac 4 saptamani (300 mg ranitidina) si doza de intretinere 2 saptamani (150 mg ranitidina)
4. in hemoragiile prin ulcer gastric
5. in esofagita de reflux – mono doza seara 8 saptamani 800 mg.
6. tratamentul cu cimetidina determina repede o scadere a simptomatologiei la bolnavii cu ulcer duodenal activ si grabeste vindecarea, avand o eficacitate mai mica in ulcerul gastric. In ulcerul duodenal are rol important si in prevenirea recaderilor iar in ulcerul gastric micsoreaza frecventa complicatiilor hemoragice. Sub tratamentul cu cimetidina se produce o crestere a gastrinemiei, probabil secundar reducerii activi tatii secretorii. Datorita raspunsului gastrinic marit, oprirea tratamentului indelungat poate fi urmata de activarea ulcerului. Reactii adverse: prin blocarea receptorilor H2 poate fi alterata neurotransmisia la nivelul sistemului nervos central, putand cauza delirium, confuzie, agitatie.
7. ca reactii adverse, au fost semnalate relative rar: oboseala, ameteli, bradicardie, diaree, eruptii cutanate, cresterea creatininei serice si a enzimelor hepatice (foarte rara nefrita interstitiala, hepatita), oligospermie (prin actiune antiandrogenica), ginecomastie.
8. Trebuie folosit cu grija la bolnavii cu insuficienta hepatica sau renala sau la cei in varsta.
9. antihistaminicele H2 au riscul toxicitatii cumulative – dozele la bolnavii renali nu trebuie sa depaseasca 400 mg /zi, la hepatici 600 mg/zi, iar la varstnici dozele trebuie sa fie mai mici.
10. interactioneaza cu urmatoarele substante medicamentoase marindu-le toxicitatea: anticoagulantele cumarinice, antiepilepticele (fenitoina), bazele xantice (teofilina), digitalicele (digoxina), benzodiazepinele (diazepam), betablocantele (propranolol).