Aspecte din practica medico-biocriminalistica (II)

Dr. G. Asanache

2.1.1. Examinare morfologic-macroscopica in spectru luminos vizibil
Intreaga suprafata exterioara a recipientului a fost examinata:
– cu ochiul liber
– folosind dispozitiv optic cu putere redusa de marire, in lumina naturala si sub flux luminos artificial, cu spot de intensitate reglabila;
– la stereomicroscop;
– apeland la microscop comparator M.C. 5-A, care ar fi putut asigura, in caz de rezultat pozitiv si prelucrare electronica a imaginii;
– cu aparat Docubox:
– in spectru vizibil (foto nr. 2),
– in spectru U.V.,
– in spectru I.V. (foto nr. 3),
intre valori ale limitelor de variatie pentru lungimi de unda oferite de cote standard imprimate de firma producatoare, parcurse in mod succesiv-totalitar pe categorii-cadru.
Fiecare dintre modalitatile de examinare a condus la unul si acelasi rezultat negativ: nu se mai evidentiaza nimic din produs material in mod curent folosit la inscriptionare a acestui gen de recipient de uz farmaceutic.
2.1.2. Examinare complexa de laborator adresata continutului lichidian al recipientului1
Fiola in cauza, avand diametru maxim de 15 mm si lungime maxima de 120 mm, contine 10 ml de lichid incolor, cu pH-ul egal cu 9.
Volume de lichid au fost evaporate la temperatura de 600 C, reziduul solid obtinut fiind analizat prin spectrofotometrie in infrarosu, cu un aparat FTIR PARAGON – 1000, in domeniul 4000 – 600 cm-1, rezolutie 4 cm-1
Spectrul obtinut, anexat in original la prezentul raport de expertiza medico-biocriminalistica complexa, prezinta benzi de absorbtie dispuse la aceleasi lungimi de unda cu benzile de absorbtie din spectrul substantei 3,7-dihidro-1,3-dimetil-1H-purin-2,6-diona (teofilina).
Avand in vedere pH-ul alcalin al solutiei, se poate conchide ca teofilina este sub forma combinatiei cu etilendiamina, preparat farmaceutic cunoscut sub numele de eufilina (aminofilina).

CONCLUZIE
Fiola avand continut incolor, expertizata in cauza privind… contine 10 ml aminofilina (eufilina, teofilina + etilendiamina), preparat farmaceutic cu efect relaxant al musculaturii netede, folosit in tratamentul astmului bronsic, precum si al diferitelor afectiuni pulmonare cronic-obstructive.

1. In colaborare cu specialist din laborator de profil, din Institutul de Criminalistica al I.G.P.R.

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.