Consideratii cu privire la profesiunea de farmacist

Dr. Farm. Dumitru Hurduc

In secolul XX si in special in ultimele 3-4 decenii, farmacia si farmacistul au recurs la diferite proteze stiintifice, cu precadere la serviciile chimiei. Pentru a sustine aceasta afirmatie, sa luam cateva exemple care, speram, sa fie suficient de convingatoare:
– adenomul prostatic poate fi stapanit timp indelungat prin blocanti ai receptorilor alfa 1 – adrenergici;
– in patologia arteriala, astazi, se folosesc pe scara larga medicamente anticalcice, antiagregante plachetare, inhibitori de enzime de conversie, medicatie care se opune aparitiei infarctului miocardic sau aterosclerozei.
Aceste progrese surprinzatoare si, uneori, contradictorii pun farmacistului actual probleme inedite, la care este obligat sa se adapteze in permanenta. Cred ca sunteti de acord ca, in ultimele decenii, terapia in general si farmacia, in particular, au inregistrat progrese cat in 3 secole anterioare datorita, mai ales, largirii considerabile a cunostintelor stiintifice si de investigatie farmaceutica. Farmacistul nu mai poate ramane posesorul unei "culturi difuze" si aceasta pentru ca procedeele de cunoastere a corpului omenesc si mecanismele care il guverneaza sunt mult amplificate si, atunci, argumentele de combatere a starilor patologice trebuie sa fie pe masura. In acest moment in care ingeniozitatea umana si tendinta lansarii in aventura cunoasterii cresc in fiecare zi, se impune redefinirea farmaciei ca institutie si a farmacistului ca singura persoana calificata polivalent in materie de medicament si, evident, de fixare a pozitiei lui, sub raportul raspunderii in actul terapeutic. Am in vedere demersul profesorului Traisnel care, la Strasbourg, in 1991, a prezentat o remarcabila sinteza a formatiei farmaceutice, indiferent ca este vorba de farmacist de industrie, cercetare sau oficina.
Demersul artei farmaceutice se imbogateste mereu cu notiuni din ce in ce mai complexe si, tocmai de aceea, imi este de neinteles faptul ca profesiunea de farmacist este supusa unei vulgarizari reductive de catre diversi intrusi. Cred ca aceasta situatie isi are explicatia in lipsa de informatie a farmacistului si a publicului.
Farmacistul, in tara noastra, parcurge un moment greu, in sensul ca este obligat sa treaca de la situatia de functionar la stadiul de specialist de sine statator, ca persoana calificata plurivalent si autorizata de a prepara, conserva si manipula medicamentul in propria farmacie. Este vorba de schimbarea mentalitatii farmacistului si a intregului personal subordonat sau, altfel spus, trebuie sa-si asume intreaga raspundere a profesiei lui si sa detina monopolul medicamentului asa cum a fost dintotdeauna.
Tratatul de la Roma a instituit, in 1957, Comunitatea Europeana, cand s-a stabilit, printre altele, libera circulatie a medicamentului, serviciilor si a persoanelor in cele 6 tari membre care au aderat la acest organism. Pentru armonizarea activitatii cu medicamente, s-a unificat legislatia acestor tari si s-a stabilit convietuirea nediscriminatorie. Atunci s-a pus problema recunoasterii mutuale a diplomelor universitare pe baza formatiei comune a farmacistilor.
In Europa exista doua conceptii cu privire la medicamentul obtinut si conditionat industrial si anume:
– conceptia francofona sustine ca farmacia industriala s-a nascut si se naste in oficina, idee la care aderam si noi;
– concepttia anglo-saxona sustine ca medicamentul preparat industrial s-a obtinut prin adaptarea industriei chimice, industriei farmaceutice.
Aceasta deosebire se regaseste in diferentele de reglementari in ceea ce priveste problema responsabilitatii; in Franta se pastreaza si se aplica ideea ca medicamentul sa fie supravegheat de spiritul corporatiei farmacistilor, in timp ce in alte tari nu este bine inteleasa aceasta necesitate, Franta considerand-o indispensabila. Tinand cont de aceste concepttii, atunci si farmacistul trebuie sa fie posesorul unei formatii pe masura, care sa-i confere dreptul de a detine monopolul medicamentului.
Farmacistul cu libera practica trebuie sa aiba o formatie solida pluridisciplinara, care presupune o uniformizare in comuniunea farmaceutica, a anilor de studiu universitar, a disciplinelor de studiu, a orelor afectate fiecarei discipline, a invatamantului postuniversitar (cu precizarea duratei si obligativitatii acestui invatamant).
In conditiile in care astazi medicamentul se obtine in marea majoritate industrial, in cadrul studiilor universitare farmacistul trebuie sa aiba o pregatire in domeniul industriei farmaceutice, asa fel incat sa-l puna in situatia favorizata fata de ceilalti specialisti din aceasta industrie si care nu sunt farmacisti.
Farmacia romaneasca, prin masurile pe care va trebui sa le ia, trebuie sa tinda in a deveni membru activ al Comunitatii Europene. Pentru a motiva aderarea farmaciei romanesti la Comunitatea Europeana, ma voi referi pe scurt la toxicologia si securitatea moleculelor folosite in clinica. Extrapolarea rezultatelor incercarilor de toxicologie obtinute pe animale, la terapeutica umana si prevederea eventualelor efecte indezirabile presupune, uneori, aproximari grosolane. In aceste conditii, se impune parasirea procedeelor analitice obisnuite, deloc adaptate scopului urmarit, si gasirea altor tehnici mai elaborate si mai sigure care sa ofere probe de inocuitate si eficacitate crescute.
Informatica, vector matematic foarte elaborat, pare sa fie de utilitate majora, fara de care nu se mai poate progresa in domeniul terapeutic.
Informatica ofera speranta de a asambla si ordona mult mai corect datele stiintifice si de a suscita aparitia de modele simulate si experte, din ce in ce mai sofisticate care sa dea socoteala de complexitatea mecanismelor de actiune toxica si terapeutica a agentilor chimici. Introducerea acestor teste informatice, din ce in ce mai riguroase, va duce neaparat la o scadere a ritmului in inovatia terapeutica. Cerintele din ce in ce mai severe vor duce la o micsorare a numarului de medicamente ce inunda astazi piata terapeutica, ceea ce va fi un bun castigat pentru farmacist si pentru bolnav.
O alta problema este stabilirea de contacte si colaborari cu institutiile farmaceutice europene, in vederea dezvoltarii cercetarii si industriei farmaceutice autohtone, fiind convins ca dispunem de un potential uman foarte receptiv la progresele terapiei moderne.
Aceste deziderate vor fi implinite mult mai usor si mai bine daca farmacia romaneasca se va alinia conceptiilor si legislatiei europene, bineinteles, venind si cu o contributie proprie.
O problema care nu mai poate fi neglijata o reprezinta automedicatia si abuzul de medicamente, adevarat flagel, si cred ca s-ar impune elaborarea de mijloace unitare si comune de lupta impotriva acestei stari de lucruri. Astazi, in lumea intreaga, se consuma o cantitate enorma de medicamente fara avizul specialistilor, care atrage dupa sine tot atatea neplaceri, uneori cu potential nefast.
Sigur ca discutia ar putea continua daca admitem ca medicamentul are mii de fete, nici una independenta de cealalta, de aceea, farmacistului secolului XXI iI vor reveni indatoriri deosebit de importante si, tocmai de aceea, trebuie sa-l gaseasca pregatit in sens teoretic si practic.