Consideratiuni cu privire la valoarea moleculelor cu interes biologic

Dr. Farm. Dumitru Hurduc

Farmacologia zilelor noastre a depasit de mult stadiul empirismului, bazandu-si progresele ce le inregistreaza, constant, pe achizitiile biologiei moleculare, biochimiei si biotehnologiilor de varf.
In acest context, farmacistul contemporan trebuie sa cunoasca si sa catalogheze medicamentele in functie de criterii stiintifice, exploatand la maximum, printre altele, farmacopeele traditionale. El trebuie sa cunoasca importanta modificarilor aplicate moleculeor naturale sau de sinteza, in vederea ameliorarii performantelor terapeutice si, astfel, sa discearna ce inseamna un medicament esential, comparativ cu unul anodin. Nimic nu-l poate opri pe farmacist sa-si sporeasca exigenta in aprecierea valorii unei molecule cu interes biologic, legand direct structura chimica de activitatea terapeutica si sa cunoasca aprofundat mecanismul de actiune pe receptorii de la nivelul organelor, metoda care a repurtat deja succese remarcabile, ca de exemplu: Cimetidina blocant al receptorului H2 sau Captoprilul antagonist al sistemului renina – angiotensina.
Daca prima revolutie terapeutica s-a datorat drogurilor bine definite, actionand dupa mecanisme cunoscute, a doua revolutie va fi datorata unei interventii controlate la nivel de genome, pentru a sti cauza bolilor, si in acel moment tulburator, conceptia terapeutica va fi bulversata din temelii si tocmai de aceea nu trebuie ca pe specialistul in medicament (farmacistul), un asemenea moment sa il gaseasca nepregatit.

Astazi se apreciaza ca 50% din bolile umane curente au fond viral si in pofida eforturilor de inteligenta si financiare, aceste maladii continua sa ridice mari probleme, si pentru vindecarea lor se merge inca pe cai destul de nesigure.
Deseori o specie moleculara testata cu valoare terapeutica certa nu este inca bine stapanita, mai ales la administrare cronica, aparitiei de surse microbiene rezistente, slabirii rezistentei organismului, aparitiei de noi specii patogene, etc.
Multe medicamente, dupa absorbtie pot declansa o actiune oxidanta la nivel celular, prin activarea oxigenului molecular, indispensabil vietii, la fractiuni toxice de tip: radicali de oxigen, de oxidril si de peroxid. Fata de acesti agresori potentiali, celula intervine prin sistemele defensive proprii si totusi in multe situatii echilibrul fragil dintre producerea de metabloiti ai oxigenului si dezactivarea lor se deplaseaza, de multe ori, catre acesti metaboliti oxidanti, caz in care pot aparea fenomene de grava toxicitate. Exemple de astfel de medicamente care pot declansa reducerea oxigenului molecular sunt multiple, ca de exemplu: grupa nitratilor aromatici, cum ar fi furantoinele, nitroimidazolii, chinone de tip adriamicina, a carui toxicitate explica si justifica in acelasi timp, actiunea sa antitumorala.

O problema care a dat multa bataie de cap farmacologilor si care arata cum a evoluat un concept terapeutic pe distanta catorva ani este si toxicitatea beta-stimulentelor adrenergice utilizate sub forma de aerosoli la astmatici. Diferiti autori, mai ales din Marea Britanie, au aratat ca numarul mare de moti prin astm s-a datorat utilizarii aerosolilor cu amine simpaticominetice- de tip izoprenalina- mai ales la subiectii tineri. Odata cu aparitia noilor betastimulente selective ( salbutamol, terbutalina, fenoterolul) si fixarea pe receptorii beta-adrenergici ai bronsiilor, mortile subite sunt astazi foarte rare. Farmacistul nu poate difuza astfel de medicamente fara sa stapaneasca salturile inregistrate, si astfel sa se obtina eficienta maxima si riscuri minime.
Multe specii medicamentoase antreneaza efecte imunosupresive care, de fapt, stau la baza multiplelor infectii virale, bacteriene, parazitare si chiar cresterii riscului cancerigen, prin scaderea capacitatii de supraveghere imunitara a cancerului. Pentru farmacistul actual, aspectele imprevizibile induse de medicamente reprezinta una dintre problemele majore ale terapiei chimice; este de-a dreptul paradoxal ca un medicament imunostimulent sa devina imunosupresiv la unii subiecti, acest joc depinzand de doza administrata, de modul de administrare, de asociatii cu alte medicamente, toate acestea conducand la o inhibitie a biotranformarii hepatice, si in final la un tablou de supradozaj. Nu trebuie uitate nici aspectele de hipersensibilitate induse de medicamente, e adevarat, mai rare pentru a ridica probleme. Medicamente de structuri diferite pot interveni in functiile de reproducere, interactii manifestate in procesul de preimplantare si implantare, de dezvoltare a oului fecundat, in lactatie, in dezvoltarea normala a progeniturii, pot aparea embrio- si foetoxicitati.

Tehnologiile actuale pot izola antigeni, la care daca se asociaza o proteina purtatoare, se realizeaza un vaccin. Mai mult, astazi se prepara antigeni sintetici, care legati la un lant purtator, pot realiza o buna productie de anticorpi. Asocierea prin clonare a unui cuplu antigen/anticorp realizeaza doua functii: una de recunoastere a tintei prin anticorp si a doua functie toxica asupra celulei si o astfel de asociatie poarta numele de imunotoxina – prescurtat I.T. Cne ar fi banuit acum 50 de ani, ca in banala samanta de ricin se ascund inca mistere? Din aceasta samanta s-au izolat doua fragmente peptidice: un lant A cu actiune citostatica si un altul B, lipsit de toxicitate, investit insa cu functia de translocare prin membrana celulara a subunitatii A. Daca aceste doua lanturi izolate se cupleaza la doi anticorpi adecvati si se leaga independent printr-o punte disulfurica, se realizeaza medicamentul ITT 101, folosit cu succes in grefele autologe de maduva osoasa, in leucemiile acute limfoblastice, ca antitumoral in limfoame T, purtatoare de antigen 65.

Farmacistul trebuie sa stapaneasca in profunzime orice medicament, sa fie dotat cu o mare putere de observatie, cazuistica sa-i fie bine repertorizata, pentru ca fiecare sa devina un contribuabil cert la imbunatatirea continua a eficacitatii medicamentului. Farmacistul trebuie sa aiba vaste cunostinte teoretice si practice asupra progreselor inregistrate in universul terapiei si aceasta pentru ca medicamentul actioneaza direct in celula umana, unitate elementara, care se gaseste in conexiune cu intregul organism, de fapt in aceasta constand logica viului.

Ruptura dintre generatii este daunatoare, deoarece opera armonica, solida si fecunda a celor varstnici este argumentul cel mai sigur de transmitere a acumularilor lor catre farmacistii mai tineri.
Opera stiintifica a marilor disparuti si a unora inca in viata trebuie cunoscuta si folosita elastic si adaptat la cerintele actuale.