Din nou despre hipertensiune

Dr. Dan Spataru, medic primar cardiolog, Spitalul Coltea, Bucuresti

Hipertensiunea arteriala este o afectiune foarte frecventa, singura sau impreuna cu toate celelalte rele ce pot aparea dupa ani intregi de valori tensionale mari, fara tratament. Asta nu inseamna ca oamenii au habar de hipertensiune. Afirmatia este valabila in aceeasi masura atat pentru cei ce poarta acest diagnostic, cat si pentru cei normotensivi. Ca sa fiu foarte explicit, definitia hipertensiunii arteriale, riscurile valorilor tensionale mari, netratate, un regim alimentar adecvat sau necesitatea tratamentului medicamentos permanent, constituie in continuare mistere de nepatruns pentru mai mult de 75% din populatia generala.

Explicatia principala pentru care numarul de pacienti hipertensivi de la usa cabinetelor medicale are o tendinta constanta de crestere este fara indoiala lipsa de informare. Cu putin timp in urma, rezultatele unui chestionar simplu, adresat pacientilor hipertensivi internati, mi-a intarit aceasta convingere. Pe scurt, 50% dintre cei interogati nu cunosteau valorile normale ale tensiunii arteriale, 63% nu cunosteau complicatiile posibile ale hipertensiunii, iar 46% nu cunosteau niciun factor de risc pentru patologia cardiovasculara. Din totalul pacientilor chestionati, 52% stiau ca medicatia trebuie administrata zilnic, 4% tineau regim hiposodat, 30% stiau ca este necesar un regim hiposodat si peste 70% nu stiau care sunt alimentele ce contin sare. Sub 5% din pacienti aveau un program zilnic de exercitiu fizic, peste 80% nu stiau de necesitatea exercitiului fizic regulat si peste 72% nu stiau ca scaderea in greutate si atingerea unei greutati corporale optime pot ajuta la scaderea tensiunii arteriale. Notiunile de diabet si dislipidemie au reprezentat o noutate absoluta pentru aproape jumatate dintre pacienti. Asta ca sa nu mai amintesc despre intrebarile legate de regimurile hipolipidice sau hipoglucidice, si care au primit drept raspuns o perioada de tacere de pana la 5 minute din partea unui procent covarsitor de pacienti, cu mult peste 90%.

Dar cat de frecventa este hipertensiunea la noi? Societatea Romana de Cardiologie a evidentiat, in studiul SEPHAR , o prevalenta de 40.1% a hipertensiunii arteriale in populatia peste 18 ani de la noi din tara, cifra care ne situeaza mult inaintea Statelor Unite ale Americii sau Canadei. Din totalul pacientilor analizati, 57% au fost diagnosticati cu hipertensiune cu ocazia acestui studiu. Dintre pacientii ce purtau diagnosticul de hipertensiune anterior acestui studiu, 92% erau tratati, dintre acestia fiind controlati aproximativ 17.8%. Cu alte cuvinte, din totalul pacientilor hipertensivi, doar 7% erau controlati terapeutic. De asemenea, este impresionant procentul mai mare de 75% al pacientilor tratati insuficient, adica incorect. Din acest punct de vedere, suntem foarte aproape de India, unde procentul pacientilor hipertensivi, corect tratati si cu valori tensionale controlate, este in jur de 9%.

Si ca sa revin la primul paragraf, ce inseamna sa ai hipertensiune? Unul dintre raspunsurile agreate pe plaiurile mioritice este ca trebuie sa ai tensiunea sistolica 100 plus varsta. Adica ai 80 de ani, o tensiune sistolica de 180 mm Hg e tocmai buna. Notiunea asta este atat de bine inradacinata in constiinta oamenilor, incat dupa ce te straduiesti timp indelungat sa aduci tensiunea unui astfel de pacient la valori normale, el va avea tendinta sa se considere mai degraba mai bolnav la tensiuni 120/80 mm Hg, decat la 180/100 mm Hg. In general, limita unanim acceptata de la care un pacient este considerat hipertensiv este de 140 mm Hg pentru tensiunea sistolica si 90 mm Hg pentru tensiunea diastolica, cu mentiunea ca, in cazul pacientilor care asociaza si alti factori de risc, cum ar fi diabetul zaharat, tratamentul tensiunii arteriale se poate incepe chiar de la valori mai mici. Tensiunea arteriala optima este considerata la valori ale tensiunii sistolice sub 120 mm Hg si sub 80 mm Hg pentru tensiunea diastolica.

In practica zilnica, tensiunea arteriala se determina la nivelul bratului, raportandu-se valorile tensiunii sistolice si a celei diastolice. Atat valorile mari ale tensiunii sistolice, cat si valorile mari, netratate, ale tensiunii diastolice se insotesc de complicatii cardiovasculare. Cu cat tensiunea este mai mare si perioada de timp in care valorile nu sunt controlate este de durata mai lunga, cu atat riscul cardiovascular este mai mare. In general, pacientii hipertensivi au si alte afectiuni ce cresc riscul cardiovascular – diabet, dislipidemie, obezitate – ce necesita la randul lor un tratament adecvat si care pot influenta major tratamentul antihipertensiv.

O singura determinare a tensiunii arteriale nu are valoare diagnostica, recomandarea fiind de determinare a valorilor tensionale la 2-4 vizite medicale succesive, si de mai multe ori in cadrul aceleiasi vizite, la un interval de timp de 5 minute. La o prima evaluare a unui pacient, tensiunea arteriala se masoara la ambele brate, fiind admisa o diferenta de 10 mm Hg, valoarea cea mai mare fiind considerata cea reala. De asemenea, se recomanda si determinarea tensiunii arteriale in ortostatism, la persoanele in varsta, la diabetici, sau la cei care descriu ameteli la trecerea din clinostatism in ortostatism. Trebuie amintit faptul ca exista posibilitatea monitorizarii tensiunii arteriale timp de 24 de ore, cu inregistrari succesive ale valorilor tensionale.

Un pacient hipertensiv, pe langa examenul fizic obiectiv, trebuie sa fie obligatoriu evaluat din punct de vedere biologic, cu determinarea hemoleucogramei, a glicemiei , a creatininei, a ionogramei, a testelor de dislipidemie (colesterol total si fractiuni de colesterol, trigliceride) si a sumarului de urina. De asemenea, efectuarea electrocardiogramei este obligatorie. Ecografia cardiaca, ecografia arterelor carotide, examenul fundului de ochi, pot evidentia eventuale afectari de organ determinate de valorile tensionale mari, netratate.

Hipertensiunea arteriala se insoteste evident de un risc cardiovascular crescut. Riscul cardiovascular scade in cazul unui tratament corect, dar nu ajunge niciodata identic cu riscul unei persoane normotensive. Tratamentul hipertensiunii este unul permanent, care trebuie tatonat initial si care poate fi ajustat pe parcurs. Succesul tratamentului este astfel asigurat in cea mai mare parte de o buna comunicare intre medic si pacient, precum si de accesul mai larg la materiale informative.