Implicatii terapeutice ale acizilor grasi nesaturati omega-3 si omega-6

Sef lucrari drd. Codreanu Marilena-Viorica
Botanica farmaceutica si Biologie celulara
Facultatea de Farmacie, UMF"Carol Davila", Bucuresti

Acizii grasi proveniti din surse vegetale, cu importanta biologica, sunt nesaturati: oleic, linoleic, α-linolenic si γ-linolenic. Dintre acesti acizi, esentiali pentru organismul uman (nesintetizati de acesta) sunt: acidul linoleic (din seria ω-6) si α-linolenic (seria ω-3), proveniti din surse vegetale (uleiuri vegetale). Acestia sunt constituenti ai fosfolipidelor membranare (asigurand fluiditatea si reactivitatea lor), cresc rata oxidarii metabolice si nivelul energetic si sunt precursori pentru eicosanoizi (prostaglandine, prostacicline, leucotriene, tromboxani), substante cu multiple functiuni, mediatori intra- si intercelulari, agenti implicati in agregarea plachetara si in procese inflamatorii.

Necesarul de acid linoleic este de 6-8% din ratia calorica, iar de acid α-linolenic, de 0,5-1%. Pentru copii, gravide si mame care alapteaza, acidul α-linolenic trebuie sa reprezinte 2% din ratia calorica. Deficienta in acesti acizi se manifesta prin eriteme, eczeme, impetigo, leziuni exematoase, intarziere in crestere, agregare plachetara deficitara, hipertensiune. Aceste manifestari pot aparea si in conditiile unui aport suficient de acizi, in cazul unei slabe metabolizari cauzate de o scadere a activitatii desaturazei in conditii de stres, senescenta, alcoolism, exces de nicotina, insuficienta hepatica, diabet zaharat, obezitate, deficit de Mg, Zn, Cu, Se, vitamine E, C, B6, consum excesiv de grasimi saturate si acizi grasi in forme trans. In aceste conditii este necesara o administrare a acizilor γ-linolenic (GLA), eicosapentaenoic (EPA) si docosahexaenoic (DHA), efectele benefice manifestandu-se daca se pastreaza un echilibru intre proportia de acizi ω-6 si ω-3 (raportul optim recomandat de specialisti este de 1-1 sau 5-1).

Principalii metaboliti ai seriei ω-6 sunt acidul gamma-linolenic, dihomo-γ-linolenic si arahidonic.

Acidul gamma-linolenic are efect antiinflamator prin doua mecanisme:

  • Creşte nivelul tisular de acid dihomogamalinolenic si PGE1, eicosanoid cu proprietati antiinflamatoare, imunomodulatoare si vasodilatatoare. Prin cresterea AMP ciclic intracelular se reduce eliberarea enzimelor lizozomale, migrarea si aderarea leucocitelor polimorfonucleare la endoteliul vascular, inhibarea functiei limfocitare si agregarea plachetara.
  • Genereaza un metabolit, 15-hidroxidihomo-γ-linolenic care inhiba conversia acidului arahidonic in leucotriene proinflamatorii.
    Acid dihomo-γ-linolenic este precursor pentru prostaglandinele din seria 1, in special PGE1 cu efect antiinflamator, antiproliferativ, antihipertensiv si antiagregant plachetar.

    Acidul arahidonic genereaza leucotriene (LTA4 – LTE4) si prostaglandine din seria 2, cu capacitate proinflamatorie, prostacicline (PGI2) si tromboxani (TXA2, TXB2), cu efecte de crestere a tensiunii arteriale prin vasoconstrictie, hiperagregare plachetara si reactii alergice.
    Acidul γ-linolenic este foarte important in prevenirea si ameliorarea unor afectiuni caracterizate prin nivele scazute de acid dihomo-γ-linolenic si arahidonic.
    In continuare sunt prezentate principalele afectiuni in care tratamentul cu acid γ-linolenic s-a dovedit eficient.

Dermatita atopica

  • Fiocchi A (1994) a tratat un grup de copii afectati de dermatita atopica folosind ulei timp de 4 saptamani, Oenothera biennis (doza zilnica – 3g acid GLA). Dupa 10 zile s-a observat o reducere a simptomelor si a necesarului de antihistaminice si corticosteroizi. Rezultatele studiului nu sunt concludente, nefiind placebo controlat.
  • Biagi PL (1994) a tratat un grup de copii timp de 8 saptamani cu 22,5 sau 45 mg GLA/kg corp (ulei de Oenothera biennis). La doza de 45 mg GLA/kg corp s-au inregistrat ameliorari semnificative corelate cu cresterea nivelului eritrocitar de acid DHGLA.
  • Lehmann B (1995) a realizat un studiu pe 6 pacienti adulti cu dermatita atopica, pe care i-a tratat cu ulei de Oenothera biennis (doza zilnica – 540 mg GLA), pe o durata de 12 saptamani. A constatat o ameliorare a simptomelor, corelata cu o crestere semnificativa0 a nivelului tisular de DHGLA, o scadere a raportului acizilor AA/DHGLA si o scadere a nivelului seric de LTB4 (eicosanoid proinflamator).
  • Calder P. C. (2000) si Borrek S. (1997) au semnalat intr-un studiu clinic, placebo controlat, efecte pozitive ale administrarii de ulei de Borago officinalis, explicate prin cresterea nivelului de DHGLA si PGE1 si scaderea nivelului tisular de eicosanoizi proinflamatorii (LTB4, C4, D4).

Artrita reumatoida si astm bronsic

Studii preclinice si clinice arata ca acidul GLA suprima inflamatia acuta si cronica din artrita reumatoida si astm bronsic.

  • Pullman-Mooar S (1990) a tratat 7 pacienti cu 1,125 mg GLA pe zi (ulei de Borago officinalis), timp de 12 saptamani. S-au constatat ameliorari la 6 din 7 pacienti, insotite de o scadere a PGE2 (cu 35%) si LTB4 (cu 19-37%).
  • Watson J (1993) a tratat timp de 6 saptamani, 50 de pacienti, dintre care 20 voluntari sanatosi. Li s-a administrat unora ulei de floarea-soarelui, altora ulei gras de Ribes nigrum (doza zilnica de 525 mg GLA). La pacientii tratati cu ulei de Ribes nigrum au scazut semnificativ citokinele pro-inflamatorii (interleukin -Iβ, interleukin-6, PGE2).
  • Ziboh V. A. (2000, 2004) a tratat cu ulei de Borago officinalis si Ribes nigrum pacienti adulti cu artrita reumatoida si astm alergic (doza de 0,48 gGLA/zi), timp de 6 saptamani si a constatat o scadere semnificativa a nivelului tisular de acid AA si eicosanoizi proinflamatorii (PGE2, LTB4, IL-1β, IL-6).

Hiperagregare plachetara

  • Darcet P. (1980) a obtinut o scadere semnificativa a agregarii plachetare la colagen si adrenalina, dupa un tratament cu 200 mg/zi GLA (ulei de Oenothera biennis), timp de 5 saptamani; s-a constatat cresterea nivelului de DHGLA si PGE1, scaderea nivelului tisular de acid AA si eicosanoizi proagreganti plachetari (TXB2, PGE2).
  • In studiul lui Mills DE (1989), realizat pe 10 persoane, uleiul de Borago officinalis, administrat 4 saptamani (1,3 g GLA/zi), nu a modificat agregarea plachetara la ADP si epinefrina, posibil din cauza dozei prea mici.

Dislipidemii

  • Chaintreuil J. (1984) a semnalat scaderea semnificativa a trigliceridelor si a colesterolului la un grup de pacienti diabetici, tratati timp de 6 saptamani cu 2 g GLA/zi (ulei de Oenothera biennis). Rezultatele nu sunt insa concludente, studiul nefiind placebo controlat.
  • Richard JL (1990), dupa administrarea a 1,6 g GLA (ulei de Oenothera biennis) timp de 4 saptamani la barbati normolipidemici, a constatat o scadere semnificativa a colesterolului total si LDL-ului si o crestere moderata a HDL-colesterolului.
  • Ishikawa T. (1989) a realizat un studiu randomizat, dublu-orb, placebo controlat, in care a administrat timp de 8 saptamani, 300 mg/zi GLA (ulei de Oenothera biennis) unui grup de pacienti cu hipertriglicidemie. A obtinut o scadere importanta a colesterolului total si o crestere a HDL-colesterolului.

Hipertensiune arteriala

  • Mills DE (1990) a semnalat intr-un studiu clinic o scadere substantiala a tensiunii arteriale sistolice dupa tratament cu ulei de Oenothera biennis (1,04 g GLA/zi), timp de 4 saptamani.
  • Engler MM (1998) obtine o scadere marcanta a tensiunii sistolice dupa administrarea uleiului la sobolani hipertensivi. Se constata scaderea nivelului tisular de acid AA cu scaderea sintezei de prostaglandine hipertensive si cresterea nivelului de DHGLA si a prostaglandinelor hipotensive; de asemenea, este inhibat raspunsul adrenergic la angiotensina II.

BIBLIOGRAFIE

1. Fiocchi A, Sala M, Signorini P et al. The efficacy and safety of gama-linolenic acid in the treatment of infantile atopic dermatitis. J Int Med Res 1994, 22: 24-32

2. Biagi PL, Bordoni A, Hrelia S et al. The effect of gamma-linolenic acid on clinical status, red cell fatty acid composition and membrane microviscozity in infants with atopic dermatitis. Drug Exp Clin Res 1994, 20: 77-84;

3. Lehmann B, Hubner C, Jacobi H et al. Effects of dietary gama-linolenic acid enriched evening primrose seed oil on the 5-lipoxygenase pathway of neutrophil leukocytes in pacients with atopic dermatitis. J Dermatol Treat 1995, 6: 211-218;

4. Calder PC, Zurier RB. Polyunsaturated fatty acids and rheumatoid arthritis. Current Opinion in Clinical Nutrition and Metabolic Care 2001, 4(2): 115-21;

5. Pullman-Mooar S, Laposata M, Lem D et al. Alteration of the cellular fatty acid profile of eicosanoids in human monocytes by gama-linolenic acid. Arthritis Rheum 1990, 33: 1526-1533;

6. Watson J, Byars ML, McGill P et al. Cytokine and prostaglandin production by monocytes of volunteers and rheumatoid arthritis pacients treated supplements of blackcurrant seed oil. Br J Rheumatol 1993, 32: 1055-1058;
7. Ziboh VA, Miller CC, Cho Y. Significance of lipoxygenase-derived monohydroxy fatty acids in cutaneous biology. Prostaglandins & Other Lipid Mediators 2000, 63 (1-2): 3-13;

8. Chaintreuil J, Monnier L, Collete C et al. Effects of dietary gama-linolenate supplementation on serum lipids and platelet function in insulin dependent diabetic patients. Hum Nutr Clin Nutr 1984, 38C: 121-130;

9. Richard JL, Martin C, Maille M et al. Effects of dietary intake of gama-linolenic acid on blood lipids and phospholipids fatty acids in healthy human subjects. J Clin Biochem Nutr 1990, 8: 75-84;

10. Ishikawa T, Fujiyama Y, Igarashi O et al. Effects of gamalonolenic acid on plasma lipoproteins and apoproteins.Atherosclerosis 1989, 75: 95-104;

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.