Insuficienta cardiaca, un subiect in actualitate (Referat)

Dr. Dan Spataru, medic primar cardiolog, Spitalul Clinic Coltea, Bucuresti

Datorita procesului global de imbatranire a populatiei, dar si a progreselor tehnologice medicale care au dus la cresterea supravietuirii dupa un infarct miocardic, insuficienta cardiaca are o incidenta, prevalenta si o mortalitate asociata in crestere. Atentia deosebita care se acorda studierii aspectelor de diagnostic si de tratament in insuficienta cardiaca are multiple cauze, insuficienta cardiaca fiind o conditie invalidanta, cu un prognostic prost pe termen lung, care reduce calitatea vietii si are un cost economic considerabil individual si general la nivelul societatii. Insuficienta cardiaca are o prevalenta mai crescuta la persoanele in varsta si reprezinta cauza principala de internare in spital la batrani.

Exista numeroase posibilitati terapeutice farmacologice dovedite a fi eficiente in tratamentul insuficientei cardiace. Totusi, multi pacienti din intreaga lume, in special cei in varsta, nu primesc tratamentul optim. In plus, exista o proportie semnificativa a bolnavilor care refuza tratamentul, intrerup medicatia prescrisa si neglijeaza alte masuri terapeutice. Aceasta lipsa de aderare la tratamentul optim duce la cresterea internarilor in spital, la cresterea costurilor de ingrijire si la cresterea mortalitatii.

Cresterea incidentei si a prevalentei insuficientei cardiace si intelegerea faptului ca multi bolnavi nu sunt tratati optimal, impune urgent accesul larg al clinicienilor la ghidurile de diagnostic si de tratament derivate din experienta clinica internationala bazata pe dovezi.
Calitatea vietii si prognosticul pe termen lung in insuficienta cardiaca raman rezervate, supravietuirea la 5 ani fiind cu un prognostic mai prost chiar fata de majoritatea neoplaziilor.

Aceasta evolutie pune clinicianul in fata unei alegeri uneori dificile. El trebuie sa decida combinatia medicamentoasa cea mai buna pentru situatii diferite, cum ar fi: simptome severe rezistente la tratament, functie sistolica pastrata, post-infarct de miocard sau bolnavi in varsta. In acest scop, societatile americane si europene de cardiologie revizuiesc periodic ghidurile de evaluare si de tratament in insuficienta cardiaca, pe masura ce apar noi studii clinice care aduc dovezi in sprijinul terapiei complexe din aceasta entitate.
Programul european de urmarire a insuficientei cardiace arata ca, desi se estimeaza o crestere continua a insuficientei cardiace, incidenta si prevalenta nu sunt exact cunoscute si sunt probabil subestimate.

Insuficienta cardiaca este un sindrom complex care este rezultatul unui mare numar de boli cardiovasculare: boala cardiaca ischemica, hipertensiunea arteriala, aritmii, valvulopatii, boli congenitale, boli ale pericardului, cardiomiopatii specifice sau idiopatice.
Nu exista o definitie universala a insuficientei cardiace si niciun standard de aur pentru diagnostic. Specificitatea redusa a simptomelor, folosirea inadecvata a testelor diagnostice, prezenta bolii asimptomatice la multi bolnavi, face acuratetea de diagnostic problematica, in special la femei, la batrani si la obezi.

Studiul Rotterdam, publicat in anul 1999, care urmarea prognosticul insuficientei cardiace si a disfunctiei sistolice in populatia generala, a aratat ca 60% dintre pacientii cu disfunctie sistolica VS nu aveau semne si simptome de insuficienta cardiaca. Semnele si simptomele pot fi dificil de interpretat la bolnavii cu insuficienta cardiaca, pentru ca ei prezinta frecvent comorbiditati. Societatea Europeana de Cardiologie recomanda, pentru a creste acuratetea de diagnostic, un numar de investigatii. Bolnavii suspectati de insuficienta cardiaca ar trebui investigati in mod ideal astfel: anamneza si examen clinic, electrocardiograma, examen radiologic al toracelui, ecocardiografie. Teste aditionale, cum ar fi coronarografia, sunt necesare pentru precizarea etiologiei. Uneori, aceste proceduri nu se efectueaza pentru ca nu sunt disponibile sau din neglijenta.

Datorita dificultatilor de diagnostic si a capcanelor de codificare, apar diferente de pana la 4 ori intre diverse tari in ceea ce priveste prevalenta insuficientei cardiace in populatia generala. Rolul important pe care il are insuficienta cardiaca in practica clinica este relevat si de multitudinea studiilor desfasurate pe loturi mari de pacienti. De precizat este faptul ca majoritatea studiilor de atitudine terapeutica se adreseaza pacientilor cu insuficienta cardiaca si cu depresie de functie sistolica, si mai putin pacientilor aflati in insuficienta cardiaca, dar cu functie sistolica pastrata.