Investigarea biologica a pacientilor cu insuficienta cardiaca

Dr. Dan Spataru

Hemoleucograma nu prezinta modificari specifice in insuficienta cardiaca, dar poate fi relevanta pentru diagnosticarea unui factor ce a produs decompensarea insuficientei cardiace la un pacient anterior stabil si cu o terapie corect administrata. De exemplu, se poate diagnostica cu usurinta o anemie sau o patologie infectioasa. De asemenea, in cazul in care suferinta cardiaca este veche, este afectat si cordul drept, iar pacientul are si ciroza cardiaca, hemoleucograma poate arata trombocitopenie.

Diabetul zaharat reprezinta unul dintre cei mai importanti factori de risc pentru patologia cardiovasculara. Prezenta sa in cazul unui pacient cu insuficienta cardiaca alaturi de afectarea renala din boala diabetica impun, de exemplu, o terapie care sa contina un inhibitor al enzimei de conversie. Dozarea glicemiei este obligatorie la pacientii cu insuficienta cardiaca.

Investigarea parametrilor de retentie azotata arata valori moderat crescute ale ureei si creatininei serice in insuficienta cardiaca, avand drept explicatie reducerea fluxului sanguin renal si scaderea ratei de filtrare glomerulara. De asemenea, proteinuria este frecvent intalnita la pacientii cu insuficienta cardiaca moderata si severa.

In cazul afectarii cardiace usoare sau moderate, valorile electrolitilor serici nu sunt modificate. In insuficienta cardiaca avansata, restrictia de sare, impreuna cu terapia diuretica intensiva si cu tulburarile renale de excretie a apei, determina hiponatriemie dilutionala. Nivelurile potasiului sunt de obicei normale, desi administrarea prelungita a diureticelor kaliuretice, cum ar fi tiazidele sau diureticele de ansa, poate determina hipokaliemie. De asemenea, hiperaldosteronismul secundar poate conduce la hiperpotasemie. In cazul unui pacient aflat in insuficienta cardiaca foarte avansata la care apare o reducere drastica a ratei de filtrare glomerulara si care primeste ca medicatie diuretice economisitoare de potasiu si inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, poate aparea hiperpotasemia. Aceasta determina tulburari grave de ritm cardiac. De asemenea, destul de frecvent in insuficienta cardiaca se pot intalni hipofosfatemie si hipomagnezemie, cel mai frecvent asociate consumului cronic de alcool.

Hepatomegalia congestiva si ciroza cardiaca altereaza functia hepatica, modificari evidentiate prin cresterea valorilor AST, ALT, LDH. Hiperbilirubinemia, atat directa cat si indirecta, este frecvent intalnita la pacientii cu insuficienta cardiaca. Sinteza albuminei poate fi afectata in caz de ciroza cardiaca cu hipoalbuminemie consecutiva. In general, afectarea functiei hepatice se produce atunci cand presiunea din atriul drept depaseste 10 mm Hg, iar indexul cardiac scade sub 1.5l/min/m².

De multe ori etiologia insuficientei cardiace este ischemica, si nu de putine ori pacientii pot prezenta agravarea patologiei coronariene, de la angina instabila pana la infarct miocardic acut, motiv pentru care, in asemenea situatie, trebuie dozate enzimele de citoliza miocardica.

Profilul lipidic este util de efectuat in cazul pacientilor aflati in insuficienta cardiaca in cazul in care valorile colesterolului sau ale trigliceridelor depasesc limitele maxime admise, impunandu-se un tratament adecvat. Este cunoscut faptul ca acestea reprezinta factori de risc pentru patologia cardiovasculara.

Patologia tiroidiana, frecvent fara manifestari clinice evidente atat hipo cat si hiperfunctia, poate decompensa o insuficienta cardiaca stabila anterior. Acesta este motivul pentru care, in cazul in care este suspectata o tulburare a functiei tiroidiene, este util sa se dozeze T3, T4, TSH.

Dozarile biochimice in cazul unui pacient cu insuficienta cardiaca pot fi indicatori de prognostic. Cu cat nivelurile de noradrenalina, renina, ADH, FNA, BNP, endotelina-1, interleukina-6 sunt mai ridicate, cu atat prognosticul este mai rezervat si supravietuirea de mai scurta durata. De asemenea, hiposodemia se coreleaza cu o mortalitate crescuta.

In fata unui pacient dispneic este de multe ori dificil sa se stabileasca un diagnostic exact. Dozarea BNP este foarte utila pentru a diferentia dispneea cardiaca de cea pulmonara sau de alte cauze. Valorile BNP aflate in limite normale exclud diagnosticul de insuficienta cardiaca. Dozarea BNP nu poate diferentia disfunctia cardiaca sistolica de cea diastolica. Cu cat valoarea BNP este mai mare, cu atat riscul de evenimente cardiovasculare majore este mai mare.