Noi strategii in tehnica farmaceutica

Dr. Farm. D. Hurduc

In a doua jumatate a sec. XX, cercetarea farmaceutica a obtinut succese impresionante, ceea ce a permis, printre altele, crearea unor noi concepte referitoare la natura formelor farmaceutice, forme care sa asigure o distributie controlata a principiului activ.
Pe viitor se asteapta ca majoritatea formelor farmaceutice conventionale sa fie inlocuite cu forme modificate care sa asigure o distributie controlata a moleculei active si o dirijare catre teritoriul tinta. Rolul acestora este prezervarea organismului de o invadare generala cu principiul activ. Oricate masuri s-ar lua cu privire la cresterea eficacitatii si potentialitatii noilor medicamente, nu pot fi excluse posibilele efecte adverse. De aceea, vectorizarea principiului activ este una dintre tehnologiile care va prezerva organismul de agresivitatea moleculelor active biologic, intr-o masura semnificativa. Numarul si puterea noilor medicamente pun farmacistului actual probleme inedite. Din aceasta cauza, el trebuie sa fie intr-o permanenta specializare, deoarece medicamentul actioneaza direct in celula, sediul vietii fenomenelor biologice si, in mod egal, al fenomenelor morbide.
Fragmentele rezultate din transformarea metabolica a moleculei active sunt extrem de reactive si reactioneaza ireversibil cu proteina celulara. Astfel iau nastere doua actiuni: una benefica si alta toxica. Pentru limitarea actiunii toxice pe de o parte, dar si pentru a mari potentialul terapeutic al medicamentelor se practica, din ce in ce mai sustinut, dezvoltarea vectorizarii medicamentului. Vectorii folositi apartin generatiilor I, II si III, clasificare facuta in functie de dimensiune si de mecanismul de vectorizare.

Vectorii din generatia I
Locul de plasare al vectorului este patul capilar al tesutului vizat, fiind vorba de tehnica embolizatiei si chimioembolizatiei. Vectorii sunt de dimensiuni micronice si realizeaza o obturare a vasului ce iriga teritoriul patologic. Acestui grup de vectori ii apartin microsferele si microcapsulele pentru chimioembolizatie, al caror diametru variaza intre 150 si 200 de micrometri. Acesti obturanti contin de regula un agent antitumoral si sunt plasati in patul vascular prin tehnica numita cateteriala sau sub control radiografic. Plasarea embolusului se face direct in artera ce iriga tumora vizata, iar eliberarea principiului antitumoral se face programat direct in tesutul tinta. Prin obturarea arterei interesate de catre microsfere si microcapsule se asigura o necroza progresiva a tumorii, lipsa de irigare obligand-o sa traiasca in hipoxie avansata. Se realizeaza, asadar, un efect mecanic caruia i se adauga un efect chimioterapic prin focalizarea programata a principiului activ in tesutul interesat. Acesti obturanti se obtin din ser albumina reticulata. Reticularea este o tehnica galenico-farmaceutica foarte elaborata care asigura acestor microparticule o structura morfologica aparte, ceea ce conditioneaza stabilitatea si eliberarea programata a moleculei active. Microsferele au o structura plina, in care agentul antitumoral este inclus in starea de solutie, dispersie moleculara sau suspensie cristalina. Biodegradabilitatea acestor sisteme depinde in principal de natura materialului folosit. Pe langa ser albumina reticulata se mai utilizeaza ca material constructiv o serie de copolimeri cum ar fi: polimeri de poliacid lacic si poliacid glicolic 50:50, materiale ce se biodegradeaza in timp bine determinat. Aceste microparticule pot fi pilotate (ghidaj magnetic) si mai mult, prin cuplajul chimic dintre principiul antitumoral cu o anumita enzima se poate induce formarea unui trombus natural care este capabil sa obtureze artera vizata. In clinica (SUA, Japonia) s-au obtinut rezultate spectaculoase prin sistemul chimioembolizatiei. In unele centre medicale aceasta tehnica ocupa un loc important.

Vectori din generatia a II-a
Acestia sunt de talie coloidala si, dupa sistemul folosit, vectorizarea poate fi pasiva sau activa. In primul caz, distributia principiului activ este determinata de dimensiunile si caracteristicile fizico-chimice ale vectorului. In cel de-al doilea caz, distributia este controlata din exterior (prin ghidaj). Din aceasta grupa fac parte: lipozomii, nanocapsulele, nanosferele sau vectorii veziculari. Lipozomii sunt vectorii cei mai studiati, au o stabilitate limitata si, deocamdata, ridica unele probleme pentru obtinerea lor industriala. Nanosferele sunt create pentru incorporarea produsilor liofili. De asemenea, sunt captate de organele bogate in celule ale sistemului reticuloendotelial, cum ar fi tesuturile (splenic sau pulmonar). Nanosferele sunt construite astfel incat pot deturna unele substante toxice de la organele sensibile la efectele indezirabile ale acestora (cazul cardiotoxic al doxorubucinei).

Vectorii din generatia a III-a
Acestia sunt creati pentru a recunoaste tinta fixata. Cei mai studiati sunt anticorpii monoclonati, sectorul cel mai exploatat fiind cel al terapiei cancerului. Pe suprafata celulelor maligne se gasesc suficiente motive antagonice, motive ce lipsesc de pe suprafata celulelor sanatoase, aspect ce incurajeaza cercetarea farmaceutica im vederea ameliorarii constante a terapiei antitumorale prin asocierea agentilor antitumorali cu anticorpii monoclonati specifici. Un mijloc de optimizare a acestui tip de terapie este de a cupla agentii antitumorali cu vectori coloidali (veziculari), pilotati de anticorpi monoclonati, bine selectionati. Anticorpul este legat de lipozom printr-un brat intercalat numit "spacer". Acesta contine sase atomi de carbon si de punte disulfurica, brat ce faciliteaza accesul la sita antigenului. In fapt, sistemul de vectorizare urmareste atingerea tintei de catre molecula activa, precum si controlul distributiei si eliminarii, daca administrarea medicamentului se face pe cale intravasculara; daca administrarea se face extravascular, vectorizarea controleaza absorbtia, distributia si eliminarea. In general, vectorizarea medicamentelor este guvernata de proprietatile fizico-chimice ale moleculei active. De aceea, in vivo, orice medicament este caracterizat printr-un viitor propriu, iar modulatia pare sa fie cvasiimposibila.

Prin vectorizare se urmareste:
Protectia moleculei active intre locul de administrare si tinta, asa cum se intampla cu incapsularea insulinei in vectori coloidali veziculari pentru a proteja molecula de insulina impotriva enzimelor digestive; Ameliorarea penetratiei in celula moleculei active; de exemplu, asocierea unor antibiotice la vectori coloidali;Cresterea specificitatii sentru o singura tinta biologica. Intrucat aceste progrese tehnologice sunt rezultatul unor cercetari pluridisciplinare, se pune intrebarea care este factorul coordonator al unei astfel de echipe si care este persoana calificata pentru a face legatura intre toate aspectele tehnice care participa la realizarea unei asemenea forme vectorizate si rezultatele biologice obtinute. Fara nicio indoiala ca farmacistul este factorul principal in aceasta echipa. El este specialistul cu pregatire larg pluridisciplinara privind medicamentul. Mai mult, el este cel mai in masura sa sporeasca eficacitatea si potentialitatea noilor medicamente.