Orientari noi cu privire la conceptul de medicament

Imunotoxicologia, ca o ramura a toxicologiei experimentale, s-a dezvoltat de o maniera impresionanta, astfel incat medicamentele de natura chimica sunt suspectate de unele efecte negative asupra organismului uman. Majoritatea medicamentelor prezinta efecte secundare imunotoxice, mai mult sau mai putin semnificative, manifestate prin scaderea sau cresterea capacitatii imunitare.
Imunosupresivele au o actiune de scadere a apararii organismului printr-un deficit de producere a anticorpilor. Acest lucru sta de fapt la originea multiplelor infectii virale, bacteriene, parazitare si chiar de crestere a riscului cancerigen. Sistemul imunitar recunoaste celulele canceroase (ca elemente straine) si participa la distrugerea lor, conform teoriei "supravegherii imunitare a cancerului".

Pare paradoxal ca un medicament imunostimulent sa manifeste la unii subiecti efecte imunitare scazute, acest joc depinzand probabil de doza administrata, de modul de administrare, de asociatiile de medicamente facute fara discernamant. Astfel se ajunge la inhibitia biotransformarii hepatice a medicamentelor, prin interactia cu sistemul citocrom P 450, placa turnata a biotransformarilor hepatice, conducand evident la un tablou de supradozaj.
Multe medicamente imunoregulatoare provoaca manifestari de hipersensibilitate. Unele structuri chimice prezinta riscuri la administrarea cronica, actiuni asupra functiilor de reproducere reprezentate prin scaderea fertilitatii, interferente cu dezvoltarea oului fecundat in stadii precoce de preimplantare si implantare, embrio si fetotoxicitate, modificari de crestere in uter si de dezvoltare postnatala, de lactatie, tulburari tardive ale fatului. Uneori sunt descrise potentiale teratogene, mutagene, procese in care sunt implicate neaparat si inductiile enzimatice microzomale la nivel hepatic si subhepatic.
La administrarea medicamentelor, in special femeilor insarcinate, se cer investigatii toxicologice pentru evaluarea securitatii terapiei, investigatii delicate, costisitoare si lungi. Nu trebuie uitat nici faptul ca medicamentele, de regula, conduc la o crestere a enzimelor hepatice (de exemplu a transaminazei, fosfatazei alcaline, gamaglutamil-transferazei) sau a altor proteine enzimatice ca glucuronazil-transferazei, glutation S transferazei etc., tulburandu-le cinetica de actiune. In conditiile expuse mai sus intelegem ca se impun noi optici in cercetarea actuala pentru obtinerea medicamentului de maine. Acest lucru a demarat cu succes datorita tehnicilor de varf aplicate si metodelor fizice de explorare.

Se stie ca anticorpii actioneaza specific asupra determinantilor antigenici. Daca cei din urma se pot izola si asocia cu o proteina purtatoare, se realizeaza un vaccin. Astfel s-a reusit prepararea vaccinului contra hepatitei B. In ultimul timp s-a reusit obtinerea de antigeni sintetici care, legati la un lant purtator, determina o buna productie de anticorpi. De asemenea, se realizeaza vaccinuri polivalente, pentru o singura vaccinare, impotriva mai multor maladii. Asocierea prin clonare a unui cuplu anticorp/antigen indeplineste doua functii: una de recunoastere a tintei prin anticorp si a doua, toxica asupra celulei. Numele generic dat unei astfel de asociatii este de "Imunotoxina", prescurtat I. T.
Producerea de anticorpi monoclonati, de puritate avansata, cu proprietati monospecifice, a devenit astazi o chestiune de rutina. Alegerea unei toxine ca efector citostatic, de exemplu, este o problema delicata. De altfel, la fel de problematica este si sursa de obtinere a acestor structuri, care este lumea vegetala si bacteriana. Plantele sunt un rezervor nelimitat de constituienti activi ce ofera posibilitati multiple de obtinere a noi arme terapeutice. Pentru ilustrare voi arata ca in semintele de ricin se gasesc doua fragmente peptidice, A si B, anume lantul A, cu actiune citostatica si lantul B, lipsit de actiune toxica. Acesta este investit cu capacitatea de translocare a subunitatii toxice A prin membrana celulara. S-a realizat cuplarea celor doua lanturi la doi anticorpi adecvati, independent legati, printr-o punte disulfurica.
Anticorpii cuplati au capacitatea de recunoastere a tintei tumorale, iar toxinele A si B pot astfel actiona selectiv la nivel de celula tumorala.

Anticorpul de recunoastere denmit T.101, cuplat cu I. T., da nastere medicamentului I. T-T. 101 a carui performanta in terapia umana este justificata deja in grefe autologe de maduva osoasa, in leucemiile acute limfoblastice si in grefele de maduva osoasa "alogenice", ca antitumoral in leucemii si limfoame T purtatoare de antigen 65. Iata cum un singur exemplu poate ilustra potentialul biochimic de care dispune celula vegetala si, de aceea, tehnicile aplicate in biotehnologii justifica pe deplin culturile de celule vegetale in vitro. Aceste tehnologii de cultura in vitro prezinta unele dificultati, cum ar fi aparitia in astfel de colonii a metabolitilor secundari si a proceselor de bioconversie, eliminate astazi in mare parte. Nu este greu de aratat ce avantaje prezinta cultura de celule in vitro. Aplicand biotehnologiile moderne la cultura de celule de Gallium se obtin principii antrachinonice in cantitati de 20 de ori mai mari decat cele obtinute prin extractie directa din radacina plantei. Planta este si un reactiv de laborator ideal in cercetarea farmacologica, deoarece isi pastreaza caracteristicile comparativ cu reactivul animal. Nu trebuie uitat ca planta a reprezentat pentru sinteticieni si semisinteticieni un model de inspiratie pentru crearea de structuri chimice cu activitate certa, ramanandu-le doar sarcina imbunatatirii activitatii nucleelor de baza.
Cercetarea in domeniul medicamentului presupune o participare pluridisciplinara in care farmacistul trebuie sa raspunda cerintelor impuse de imperativul timpurilor.