Reguli de procedura si sanctiuni disciplinare aplicabile farmacistului

Marinela Manole, consilier juridic

Exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul Romaniei este reglementata de Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare. Asa cum spune textul legii mentionate, profesia de farmacist "este o profesie independenta si se exercita pe baza certificatului de membru al Colegiului Farmacistilor din Romania, in regim salarial si/sau independent", pe baza de contract individual de munca sau contract de prestari de servicii farmaceutice, cu conditia inregistrarii acestuia la administratia financiara din raza de domiciliu.

Printre atributiile Colegiului Farmacistilor din Romania este si aceea a organizarii judecarii cazurilor de incalcare a normelor de deontologie profesionala ori a celor care reglementeaza exercitarea profesiei sau a actului profesional. Colegiul Farmacistilor din Romania, fiind organizatia profesionala care monitorizeaza si gestioneaza profesia de farmacist, are in componenta sa si un organism de cercetare disciplinara, respectiv o Comisie de disciplina.

Cum este organizata aceasta Comisie si ce anume trebuie sa cunoasca persoana care depune sesizare sau plangere impotriva unui farmacist? Spicuind din paragrafele legislatiei referitoare la organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din Romania, aflam ca la nivelul fiecarui judet s-au organizat si functioneaza cate un colegiu teritorial alcatuit din toti farmacistii care isi exercita profesia in respectiva unitate teritorial-administrativa. De asemenea, municipiul Bucuresti are un astfel de colegiu.
In aceste colegii teritoriale functioneaza cate o comisie de disciplina care, asa cum precizeaza legea, este independenta de conducerea colegiului teritorial si judeca numai abaterile disciplinare savarsite de farmacisti, membri ai colegiului teritorial respectiv.

Caracterul independent atribuit fiecarei comisii de disciplina in parte fata de conducerea colegiului garanteaza respectarea principiului legalitatii deciziilor luate. Conditia punerii in miscare a actiunii disciplinare impotriva farmacistului consta in introducerea plangerii prealabile de catre persoana interesata sau petent la colegiul teritorial unde este membru farmacistul.
Neintroducerea plangerii in termen de cel mult 3 luni de la data savarsirii faptei sau de la data luarii la cunostinta de aceasta atrage respingerea actiunii sesizate ca nedepusa in termen legal.

alta conditie de acceptare a plangerii se refera la modalitatea de completare si de transmitere a acesteia. In mod obligatoriu, aceasta trebuie sa contina numele, prenumele, locul de munca ale farmacistului impotriva caruia se face plangerea si numele, prenumele, adresa si semnatura petentului. Plangerea va fi inregistrata fie personal, fie prin mandat cu procura, sau poate fi trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Organismul care se autosesizeaza este Biroul consiliului colegiului teritorial, dispunand inceperea anchetei disciplinare din oficiu. Persoanele imputernicite pentru efectuarea cercetarii prealabile sunt cele din cadrul Comisiei de etica si deontologie profesionala. Acestea vor proceda la audierea atat a petentului, cat si a farmacistului reclamat, a martorilor propusi, precum si la obtinerea altor elemente sau inscrisuri care ar putea duce la edificarea asupra faptei reclamate de petent.
Biroul consiliului colegiului teritorial poate decide inaintarea dosarului anchetei disciplinare Comisiei de disciplina a colegiului teritorial, sau respingerea plangerii ca fiind nefondata. In cazul respingerii plangerii, petentul poate depune contestatie la colegiul teritorial respectiv, contestatie care se solutioneaza de Biroul executiv al Consiliului national. Decizia Biroului executiv al Consiliului national poate fi contestata la sectia de contencios administrativ din cadrul circumscriptiei in care isi desfasoara activitatea farmacistul sanctionat, intr-un termen legal de maximum 30 de zile de la data comunicarii deciziei.

Comisia de disciplina, cu votul majoritatii membrilor, poate decide ca fapta sesizata nu constituie abatere disciplinara si dispune respingerea plangerii ca fiind neintemeiata sau constata vinovatia farmacistului, dispunand sanctionarea lui cu una dintre urmatoarele sanctiuni, potrivit art. 618 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare:
mustrareavertismentvot de blamsuspendarea calitatii de membru al Colegiului Farmacistilor din Romania pe o perioada determinata, de la o luna la un anretragerea calitatii de membru al Colegiului Farmacistilor din Romania".

Decizia Comisiei de disciplina urmeaza sa fie comunicata petentului, farmacistului cercetat, Ministerului Sanatatii Publice, Biroului executiv al Consiliului national, persoanei cu care farmacistul are incheiat un contract individual de munca.
In ceea ce priveste consecintele aplicarii sanctiunilor disciplinare cu mustrare, avertisment si vot de blam, mentionam ca radierea lor se produce in termen de 6 luni de la data aplicarii acestora. In cazul suspendarii calitatii de membru al Colegiului Farmacistilor din Romania pe o durata determinata (de la o luna la un an), radierea acesteia intervine in termen de un an de la data expirarii perioadei de suspendare.

Decizia Comisiei de disciplina poate dispune si anumite masuri suplimentare in functie de caz, masuri care obliga farmacistul sanctionat sa participe la efectuarea unor cursuri de perfectionare farmaceutica sau alte forme de pregatire profesionala. In acest caz, radierea sanctiunii disciplinare se face dupa prezentarea documentelor care atesta urmarea acestor cursuri.
In ceea ce priveste sanctiunea retragerii calitatii de membru al Colegiului Farmacistilor din Romania, aceasta opereaza de drept pe durata stabilita de instanta de judecata, prin hotararea definitiva cu privire la interzicerea exercitarii profesiei. Dreptul de a formula actiune in justitie in nume propriu sau in numele membrilor sai, prin intermediul structurilor teritoriale sau nationale este dat prin lege Colegiului Farmacistilor din Romania.

Farmacistul sanctionat prin decizia Comisiei de disciplina din cadrul colegiului teritorial respectiv poate depune contestatie impotriva acesteia in termenul legal de 15 zile de la data comunicarii.

Pentru indeplinirea procedurii legale in cazul contestatiei la decizia Comisiei de disciplina teritoriala, aceasta este obligata sa depuna dosarul cauzei la Comisia superioara de disciplina a Colegiului Farmacistilor din Romania in termen de 3 zile de la primirea contestatiei. In acest caz, sanctiunea dispusa prin decizia contestata se suspenda de drept pana la emiterea deciziei Comisiei superioare de disciplina, decizie care poate dispune:
admiterea contestatiei anuland decizia comisiei de disciplina teritoriala;admiterea contestatiei in parte, aplicand o sanctiune mai mica fata de cea a comisiei de disciplina teritoriala;respingerea contestatiei si mentinerea prevederilor deciziei comisiei de disciplina din cadrul colegiului teritorial;aplicarea uneia dintre sanctiunile prevazute de lege. Si in cazul deciziei Comisiei superioare de disciplina este prevazut un termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia, termen in care se poate contesta decizia la sectia de contencios administrativ din cadrul tribunalului din circumscriptia teritoriala in care isi desfasoara activitatea farmacistul sanctionat. In ceea ce priveste raspunderea civila, penala, administrativa sau materiala a farmacistului, acestea nu sunt excluse de raspunderea disciplinara a acestuia, putandu-se intenta actiuni pe cale judecatoreasca la instantele de specialitate in functie de fapta savarsita de farmacist.

Anual, in domeniul farmaceutic si medical din Romania, se modifica si se aduc completari mai multor acte normative care fac referiri la procedurile de prescriere a medicatiei, eliberarii acestora, precum si la relatia contractuala a unitatilor comerciale (farmaciilor, distribuitorilor de medicamente) cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Asadar, vom face o monitorizare a actelor normative care au fost fie modificate si completate, fie emise in anul curent.

In prim act normativ ce trebuie mentionat este Ordinul Ministerului Sanatatii Publice nr. 522/236 din 27 martie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pe anul 2008.

Acesta a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 257 si 257 bis din 1 aprilie 2008, care face precizari referitoare la:
procedura prescrierii medicatiei si farmaciile care elibereaza medicamentele prescrise. Aceasta se intocmeste in 3 exemplare, dintre care obligatoriu 2 exemplare raman in custodia farmaciei care elibereaza medicamentele cu sau fara contributie personala si care trebuie sa se afle in relatii contractuale cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate;pentru a putea acorda medicamentele cu sau fara contributie personala privind tratamentul ambulatoriu, medicii care elibereaza prescriptia medicala trebuie sa se afle in relatii contractuale cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate;prescriptiile medicale sunt documente cu valoare financiar-contabila pe baza carora se intocmesc borderourile centralizatoare si modalitatea de completare a acestora de persoana careia i se elibereaza medicamentele, conform prescriptiei, de farmacie;medicamentele prescrise pe care primitorul le refuza nu pot fi inlocuite de farmacia eliberatoare, acestea anulandu-se;notarea obligatorie de farmacist a preturilor de vanzare cu amanuntul si sumelor aferente ce urmeaza sa fie decontate de catre casele de asigurari de sanatate pentru fiecare medicament, precum si sumele ce reprezinta contributia personala a asiguratului, pe care le totalizeaza;stabilirea calculului valorii contractului pentru farmaciile care incheie contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate;termenul in care se deconteaza facturile in anul curent, care este de 60 de zile de la depunerea acestora la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate;modelul contractului de furnizare de medicamente cu si fara contributie personala in tratamentul ambulatoriu, in cadrul sistemului de asigurari de sanatate. In numarul viitor vom continua mentionarea altor acte normative care au fost publicate in Monitorul Oficial al Romaniei.

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    1 comentariu

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.

    1. I**na:

      CATENA este, cred eu, cea mai scumpa farmacie. Azi am mers in situaţie de urgenţă (pt. ca mi-am uitat antibioticul acasă) ca cumpăr de la Catena AMPICILINA DE 500 GR. Am dat pe ea 5,60 lei, în condiţiile în care ieri am cumparat-o de la o farmacie no-name acelaşi produs cu 3,5 lei. Am fost şocată să constat că am dat aproape dublu pe banala ampicilină!!! Dar trebuie că atâta reclamă mincinoasă COSTĂ, iar aceasta este plătitiă chiar de noi, cumpărătorii!!!