Traditii si viitor

Dr. Farm. D. Hurduc

Articolul de fata isi propune sa readuca in memoria nostra cateva personalitati remarcabile ale trecutului si a unora mai apropiate de timpurile noastre care, prin ideile si opera lor, au dezvoltat actul terapeutic. Aceasta evocare reprezinta un sprijin moral al farmacistului contemporan si un imbold pentru dezvoltarea, in viitor, a farmaciei ca institutie sociala. Pentru a sustine si reface identitatea si autonomia noastra, ca profesie si profesionisti, va trebui sa aleg o serie de argumente care sa sustina, prin exemple convingatoare, aceste doua mari deziderate.

Un fapt incontestabil este ca farmacia are o istorie foarte veche, care se pierde in negura vremurilor si orice profesie care are o istorie trainica are si un prezent puternic, ceea ce reprezinta o garantie pentru viitorul ei. Nu trebuie neglijat faptul ca prima farmacie organizata are o vechime de 1800 de ani (dupa S. Izsak, prima farmacie la Bagdad este mentionata in anul 754) (1). In tara nostra, prima farmacie atestata documentar in orasul Sibiu are o traire de 5-6 secole (1,2).

Obiectul farmaciei este bine precizat prin termenul farmacon (remediu) si, tocmai de aceea, farmacistul nu trebuie sa-si caute profilul, imperativul momentului fiind ca el sa-si racordeze continuu si in mod foarte serois cunostintele la progresul stiintelor in care este inglobata notiunea de medicament. Progresele realizate in terapia cu medicamente s-au derulat din aproape in aproape, acordandu-se cu treptele de dezvoltare ale civilizatiei umane, crescand rigoarea si acuratetea stiintifica, in acelas timp adancindu-se si gradul de dificultate a domeniului. Pentru o mai buna intelegere, consider necesara o mai larga deschidere a notiunii de boala, care sa permita un grad de libertate mai mare in discutia care urmeaza.

Boala nu inseamna doar suferinta fizica, ci si psihica, stari ce se influenteaza reciproc si, ca urmare, aceasta notiune are un inteles mai larg si mai complex si nu asa cum, de regula, intelege omul neavizat. Orice suferinta fizica atrage dupa sine si o alterare psihica – fireste in grade diferite – ceea ce duce la o modificare a comportamentului, a relatiilor cu semenii, a atitudinii, indulgentei si, in general, a judecatii subiectului bolnav. La progresul terapiei, contributii hotaratoare au adus cateva personalitati de exceptie, cum sunt: Hippocrate, Rhazes (Al Rhazi) Galien din Pergam, Maimonide, Averroes si, mai ales, Paracelsius, pe numele sau adevarat Theophrast Bombast von Hohenheim, elvetian din Einsideln, ciudat profesor de chimie la Basel.

Prin conceptiile lui, spulbera tenebrele Evului Mediu, ev dominat si in medicina de conceptul scolastic si mai ales livresc, concept ce trimitea remediile la vremurile omului arhaic, dominat in mistere si vrajitorie. Saltul inregistrat astazi in explicarea cauzelor bolilor poate fi sintetizat prin trecerea de la ,,spiritele rele’’ care devin caduce in momentul descoperirii virusurilor, dand o explicatie stiintifica anumitor cauze ale maladiilor. Revenind la Hohenheim si genialitatea lui, trebuie remarcat faptul ca el este primul care afirma ca explicatia fenomenelor vitale se gaseste in legile fizico-chimice; dupa conceptia lui, iatro-chimia poate da un raspuns la intrebarile terapeuticii, pentru ca: ,, daca este adevarat ca procesele chimice conditioneaza toate manifestarile vietii, atunci este posibil, gratie chimiei, sa influenteze toate procesele vitale’’. De aceea , el este considerat parintele farmacologiei si lui ii datoram folosirea medicamentului in tratamentul bolilor.

Hohenheim este primul care a remarcat inexistenta unei diferente intre remediu si otrava, totul fiind o chestiune de doza, gandire care a revolutionat stiinta si a atras dupa sine mutatii fundamentale in conceptul de medicament. Pentru a sprijinii aceasta idee, sa ne amintim printre altele de alcalozii din secala sau de glicosizii din digitala. Un alt spirit remarcabil care a contribuit fundamental la progresele terapiei este Rudolf Virchow, parintele ideii ca procesele vitale se deruleaza in interiorul celulei, locul unde se disimuleaza bolile, bulversand economia ei. Aici, in celula, este locul vindecarii bolilor, si medicamentul actioneaza in acest microcosmos, adica un univers in reductie, in relatie directa cu macrocosmosul in intregul lui. Acest concept, daca vreti si filozofic, este cu adevarat tulburator, arhisuficient pentru a defini si circumscrie profesiunea de farmacist, specialist unic in felul lui.

Dintre spiritele de exceptie ale farmaciei europene, apartinatori ai scolii franceze, amintim: Henri Moissan, Rene Fabre, Paul Fleury, Rene Truhaut, iar personalitati remarcabile din tara noastra, intrate deja in rotonda plopilor aprinsi, evoc numele profesorilor nostri: Vintilescu, {tefan Bogdan, Alex. Ionescu Matiu, C. Bordeianu, C. Ionescu, N. Deleanu, N. Ioanid, Alex. Mavrodin, D. Constamtinescu. Remarcabil este si faptul ca o serie de farmacisti-proprietari, prin scoala practica pe care au creat-o, au intrat de mult in analele profesiei, ca de exemplu: Vorel, Iteanu, Belcot, Chiaescu etc.
Daca tinem seama de preceptele lui Hohenheim si Virchow, sa incercam sa definim, in sens modern, notiunea de farmacist, atat de neclara pentru multi si sa alungam din constiinta noastra criza morala pe care am strabate-o.

Dupa parerea mea, farmacistul este un chimist ultraspecializat, care pune chimia in relatie directa cu actiunea biologica pe care o poate genera o anumita structura chimica, deci, in esenta, este un structuralist si nu numai. El este singurul specialist care poate modela, teoretic si practic, interactia dintre fragmentele metabolice ale medicamentului cu proteina celulara, intuind efectele terapeutice si pe cele toxice ale structurii administrate, singura sau in asociatie.

Pentru a arata de ce un farmacist este inainte de toate un structuralist care nu poate fi inlocuit de medic, chimist sau biochimist, se impune o conciliere intre toti farmacistii asupra intelesului mai cuprinzator a notiunii de medicament. Dupa parerea mea, medicamentul este un exogen, chiar un agresor potential fata de care organismul ia atitudinile cele mai potrivite, in vederea anularii efectelor indezirabile si sa foloseasca numai acele actiuni care pot echilibra sistemele biologice perturbate. Indiferent de sursa de obtinere a unui medicament, fie ea toxina microbiana, virala sau un fragment metabolic extrem de reactiv si toxic, medicamentul ramane o structura chimica complexa, care este decodificata de farmacist si numai de el.

De aceea, farmacistul este un structuralist ultraspecializat, calitate din care decurge rolul sau magnific si definitoriu in actul terapeutic. Pentru exemplificare, sa incercam un experiment mental: fie un nucleu benzoid pe care se realizeaza, in pozitii diferite, substitutii cu diverse grupe chimice, care sa includa sau nu functii organice, cu atomi si grupe de atomi diferite. Framacistul are obligatia sa analizeze procesele posibile de inductie si electomerie ale fiecarui substituent, a influentei acestor efecte asupra celorlalti substituenti, precum si influenta efectelor obtinute asupra moleculei in intregul ei, dupa care se pronunta printr-un act de decizie. Eliberarea unui medicament, fie chiar si o aspirina, este un act farmacologic, uneori foarte complex (sa ne gandim la folosirea medicamentelor de catre femeile insarcinate, intr-o anumita perioada a sarcinii) si nu numai. De aici, consecinta logica: medicamentul nu poate fi detinut si eliberat decat de farmacist si numai de el, neexistand grade de libertate.

O sa mi se invoce ca aceasta raspundere revine institutelor specializate si cercetatorilor ei si nu farmacistului din oficina; este adevarat ca modelarea teoretica si practica a unei structuri cu actiune biologica este treaba omului de stiinta, farmacistului practician revenindu-i expres obigatia intelegerii teoretice a aspectelor definitorii ale structurii in cauza si aceasta pentru a avea un grad maxim de libertate in desfasurarea activitatii lui, astfel isi simplifica rolul, in dauna bolnavului. Ma gandesc la asociatiile de medicamente, chiar cu actiune sinergica, diferite structural chimic, care se pot anula reciproc sau pot genera actiuni surprinzatoare, provocand chiar eretisme medicamentoase, atat de nedorite. Daca farmacistul va ignora aceste aspecte fundamentale, care de fapt il definesc, atunci va deveni un simplu interpus intre fabrica de medicamente si bolnav, inscriindu-se in sfera unui comert obisnuit, pierzandu-si identitatea.

Farmacistului modern i se cere sa cunoasca formele de tranzitie si modul de scindare metabolica a oricarei structuri folosite, si aceasta pentru ca formele de tranzitie pot folosi uneori ca medicamente, iar fragmentele radicalice, nucleofile sau electrofile sunt tocmai acelea care transloca prin membrana celulara si interactioneaza cu macromoleculele celulare. Prin necunoasterea acestor aspecte intime si aducerea unui medicament imunostimulent intr-o forma neadecvata, aceasta poate deveni imunosupresiv.
Voi mai lua un exemplu care sa arate clar ce inseamna o controversa terapeutica a unui medicament, sa-i spunem, banal.

Paracetamolul, inlocuitorul piramidonului si fenacetinei, este un analgezic si antipiretic care, folosit irational, poate antrena o necroza papilara renala, cunoscuta sub numele de nefropatie a analgezicilor. Aceasta structura trece prin forme de tranzitie de para aminofenol si N-acetil – para-benzochinon imina, iar fragmentele rezultate din metabolism sunt paracetamolul radicalic sau un intermediar electrofil. Acest din urma fragment interactioneaza cu centrii nucleofili ai proteinelor celulare, ceea ce implica o serie de riscuri. Daca paracetamolul trece si prin faza de para-benzochinon imina, structura electrofila, atunci para aminofenol este un agent alchilant eficace. Acest intermediar interactioneaza cu glutationul, rezultand un metabolic recent izolat din urina bolnavilor tratati cu celiptium (medicament anticanceros) ceea ce explica, in parte, actiunea antitumorala a celeptium-ului.
Prin deductie, atunci si paracetamolul, cel putin teoretic, poate juca rol antitumoral (de-a dreptul stupefiant!). In acest caz poate fi vorba de o speculatie stiintifica abila, insa logica, a ce poate insemna cand se iau in calcul toate actiunile posibile ale unui medicament. Exemplul discutat este un motiv de reflectie pentru noi toti asupra a ceea ce inseamna situatia alternanta in care deseori este pus farmacistul atunci cand participa decizional la actul terapeutic. Daca unii dintre noi sunt cuprinsi de inertie si de nepasare fata de profesie, acestia trebuie sa-si reaprinda voluptatea cunoasterii daca vor sa fie cu adevarat participanti la reasezarea destinului lor. Idei parazite, nocive, nu-si pot avea locul in nicio profesie, cu atat mai putin in profesia noastra, in care gradul de complexitate creste si se diversifica. Cred ca, in curand, licitarea valorica isi va spune cuvantul si in profesia noastra, cand inteligenta creativa va fi hotaratoare. Nu am intentionat ca, in acest articol, sa fac rolul moralistului sau al profetului, intuitia proprie si experienta ma obliga, insa, la un asemenea rationament, ce-i drept cam dur. Populismul profesional, sforaitor, daca mai exista, trebuie combatut si inlaturat, deoarece o asemenea atitudine creeaza o falsa imagine asupra profesiei si a profesionistului.

Referinte:
1. S. Izsak – Farmacia de-a lungul secolelor. Ed. St. Enc., Bucuresti, 1979
2. V. Lipan – Farmacia romaneasca in date, Braunschweig (Germania), 1990