Fibrele alimentare

Omul modern este supus unor solicitari noi, mult modificate fata de cele cu care s-au confruntat generatiile anterioare, ca si cu o prelungire crescanda a duratei de viata, de unde si frecventa ridicata a patologiei respective. Desigur, progresele medicale si farmaceutice vin in sprijinul optiunilor terapeutice. Totusi, alaturi de medicamente noi, exista si produse „vechi” de cand lumea care, ca atare, sau oarecum modificate, pot fi utilizate cu rezultate excelente. In aceasta categorie sunt incluse fibrele alimentare. Ele reprezinta serii extrem de heterogene de substante, larg raspandite, ale caror caracteristici benefice au fost aduse la lumina abia in secolul trecut. Trebuie sa reamintim ca fibrele au fost considerate mult timp substante fara valoare, chiar cu efecte negative asupra consumatorilor, mai ales ca interferau digestia si absorbtia unor nutrienti utili. Studii aprofundate au indicat insa ca vechile conceptii trebuie modificate. Fibrele nu numai ca nu au actiune de antinutrient dar, consumate in mod adecvat, pot aduce beneficii. Efectele lor pozitive sunt exercitate asupra omului pe diverse planuri si cu multiple consecinte. De aceea, ele sunt astazi recomandate din ce in ce mai mult, intr-o diversitate de circumstante.

Incepand cu a doua jumatate a secolului XX, cand au inceput sa fie indicate indeosebi in profilaxia cancerelor colo-rectale, fibrele au fost luate in considerare in tot mai numeroase conditii patologice. In aceste circumstante, consideram ca este util sa prezentam o clasificare a tuturor substantelor denumite „fibre” si o trecere succinta in revista a situatiilor in care ele pot fi utile. Atragem atentia insa de la inceput ca fibrele nu sunt substante medicamentoase. De aceea, pentru a fi eficiente, ele trebuie, ca atare sau sub forma de suplimente, sa fie prezente continuu in dieta oamenilor.
Exista multe definitii ale fibrelor. In general insa sunt descrise ca o categorie de substante, remanenti ai celulelor vegetale, incluzand lignina si carbohidratii complecsi, a caror caracteristica fundamentala este aceea ca nu pot fi digerate de enzimele intestinului subtire uman (1). Aceasta definitie dateaza din anii ‘70 ai secolului XX si are defectul ca exclude glucidele nedigerabile provenite din surse animale (de exemplu, chitina) sau pe cele sintetice (fructooligozaharidele), precum si carbohidratii digerabili care totusi sunt inaccesibili enzimelor umane, cum este amidonul rezistent (2).
La ora actuala exista indicatii referitoare la aportul recomandat de fibre insa, inainte de stabilirea acestuia, oamenii de stiinta de la Institutul de Medicina (al Academiilor Nationale {tiintifice, Washington D. C.) au pus la punct o definitie care face o distinctie neta intre fibrele care apar in mod natural in alimentele de origine vegetala (fibrele din dieta) si fibrele izolate sau sintetice care pot fi adaugate in alimente sau folosite ca suplimente nutritionale (fibre functionale) (3).
Oricum, indiferent de tip, fibrele au o caracteristica in comun: sunt rezistente la digestia din intestinul subtire, ajungand in colon fara a fi modificate (4).
Desi cele mai multe fibre sunt, asa cum am amintit, carbohidrati, factorul care le determina susceptibilitatea la actiunea enzimelor este cel al tipului legaturilor dintre moleculele de monozaharide din structura (legaturi glicozidice). Oamenii nu au enzime adaptate scindarii legaturilor beta-glicozidice, ceea ce explica de ce amiloza este digerabila (are legaturi alfa), iar celuloza nu.
Fiecare tip de fibra este unic, dar, in scopul facilitarii utilizarii denumirilor si a formularii recomandarilor in practica, ele au fost clasificate dupa anumite caracteristici care ne ajuta sa le intelegem mai bine rolurile fiziologice si ne usureaza identificarea surselor specifice.

Clasificarea fibrelor in functie de sursa

Fibre dietetice
Celuloza este un polimer al glucozei cu legaturi 1-4 beta glicozidice, care se gaseste in peretii celulelor vegetale (5);
Betaglucanii sunt polimeri ai glucozei care detin atat legaturi beta 1-4 glicozidice, cat si beta 1-3. Se intalnesc indeosebi in ovaz si orz; Hemicelulozele sunt un grup heterogen de polizaharide, continand hexoze si pentoze. Se gasesc, alaturi de celuloza, in peretii celulelor vegetale; Inulina si oligofructoza. Oligofructoza este un amestec de lanturi scurte, alcatuite din fructoza, care se pot termina fie in fructoza, fie in glucoza. Inulina este constituita din lanturi de fructoza, cu diferite lungimi, care se termina cu o molecula de glucoza. Ambele sunt prezente in plante, mai ales in ceapa si in anghinare;
Pectinele sunt polizaharide vascoase. Se gasesc in fructele bace si in alte tipuri de fructe;
Gumele sunt, ca si pectinele, polizaharide vascoase, prezente in anumite tipuri de seminte;
Lignina este un compus polifenolic, nu o substanta glucidica, avand o structura tridimensionala complexa. Se intalneste in peretii celulari ai plantelor lemnoase si ai semintelor (6);
Amidonul rezistent. Forma naturala este reprezentata de acel amidon care este inchis intre peretii celulelor vegetale. Din aceasta cauza este inaccesibil enzimelor digestive umane. Principalele produse naturale care il contin sunt leguminoasele uscate si bananele, dar el poate sa apara in alimente si in urma proceselor de prelucrare sau prin racire si reincalzire.

Fibre functionale
Respectand definitia Institutului de Medicina, fibrele functionale sunt carbohidrati izolati, cu efecte fiziologice benefice. Fibrele functionale sunt, evident, compusi nedigerabili, dar care au fost izolati sau extrasi din surse naturale vegetale sau animale, sau care au fost produsi sau sintetizati de mana omului. Totusi, pentru a fi inclusa in categoria fibrelor functionale, o substanta de acest tip trebuie sa aiba in mod clar efecte benefice asupra consumatorilor. Deocamdata cel putin, urmatoarele produse sunt in acord cu definitia Institutului de Medicina din Washington.
Chitina si chitozanul. Chitina este un carbohidrat nedigerabil, extras din exoscheletul crustaceelor (homari, crabi). Este un polimer lung, alcatuit din unitati de glucozamina acetilata, unite prin legaturi beta 1-4 glicozidice. Chitozanul rezulta prin deacetilarea chitinei;
Psyllum. Aceasta denumire se refera la mucilagiul vascos, izolat din taratele semintelor de psyllium (Plantago ovata sau psillyum galben);
Fructooligozaharidele sunt lanturi sintetice scurte de fructoza, terminate cu unitati de glucoza. Se utilizeaza ca aditivi alimentari;
Polidextroza si poliolii sunt polizaharide sintetice, folosite ca agenti de volum si ca substituenti ai zaharului in alimente (aditivi alimentari);
Dextrinele rezistente se mai numesc si maltodextrine si sunt polizaharide nedigerabile, formate la incalzirea amidonului si tratarea acestuia cu enzime. Se folosesc ca aditivi alimentari;
Fibre din dieta (amintite la punctul 1), izolate sau extrase din produsele in care apar in mod natural.

Fibrele totale
Institutul de Medicina le defineste ca fiind suma fibrelor dietetice si a celor functionale. In anul 2001, Institutul de Medicina a elaborat norme cu privire la aportul zilnic recomandat de fibre. Acesta ar fi, pentru adultii de cel mult 50 de ani, de 38 g/zi pentru barbati si de 25 g/zi pentru femei. Peste varsta de 50 de ani, sunt recomadate 30 g/zi pentru barbati si 21 pentru femei. Este interesant de observat ca aceste recomandari variaza in functie de sursa si de scopul urmarit prin administrarea fibrelor. Astfel, in fiecare tara exista recomandari relativ diferite. In comparatie cu cele de mai sus, de exemplu, in Japonia, aportul zilnic recomadat este de numai 16 g/zi (7), iar Asociatia Dieteticienilor Americani nu depaseste in recomandari doza de 30 g/zi. Indiferent de cifra, efectele benefice ale fibrelor raman: de la normalizarea tranzitului intestinal si asigurarea echilibrului in biocenoza intestinala, la normalizarea colesterolemiei si la scaderea riscului de boli cardiovasculare, a riscului de diabet de tip 2, pana la scaderea riscurilor de cancer, cu diferite localizari (8, 9, 10, 11, 12, 13).
In concluzie, fie ca recomandam fibre din surse naturale, fie ca le administram sub forma de suplimente, ele reprezinta un aliat de valoare al omului contemporan in lupta cu numeroase afectiuni cu mare prevalenta, fara a induce, in schimb, eventuale efecte adverse, de neevitat in cazul medicamentelor.

Bibliografie selectiva:

Trowell H., Dietary fiber, ischemic heart disease and diabetes mellitus, Proc. Nut. Soc. 1973, 32(3):151-157;
Lupton J. R., Turner N. D., Dietary Fiber, In: Stipanuk M. H., ed. Biochemical and Physiological Aspects of Human Nutrition, Philadelphia: W. B. Saunders; 2000:143-154;
Institute of Medicine, Dietary, Functional, and Total Fiber. Dietary Reference Intakes for Energy, Carbohydrate, Fiber, Fat, Fatty Acids, Cholesterol, Protein, and Amino Acids. Washington, D. C.: National Academies Press, 2002:265-334;
Lupton J. R. Microbial degradation products influence colon cancer risk: the butyrate controversy, J Nut. 2004, 134(2):479-482;
Lupton J. R., Turner N. D. Dietary Fiber. In: Stipanuk M. H., ed. Biochemical and Physiological Aspects of Human Nutrition, Philadelphia, W. B. Saunders, 2000:143-154;
Gallagher C. M., Schneeman B. O. Dietary Fiber. In: Bowman B. A., Russell R. M., eds. Present Knowledge in Nutrition. 8th ed. Washington, D.C.: ILSI Press, 2001:83-91;
Morio S. et al: Adequate Intake of Dietary Fiber for Amelioration of Hypercholesterolemia and Prevention of Ischemic Heart Disease and Diabetes Mellitus, Journal of Japanese Society of Nutrition and Food Science, 2003, vol. 53; NO.2:87-94;
Keenan J. M., Pins J. J., Frazel C., Moran A., Turnquist L. Oat ingestion reduces systolic and diastolic blood pressure in patients with mild or borderline hypertension: a pilot trial. J Fam Pract. 2002; 51(4):369;
He J., Streiffer R. H., Muntner P., Krousel-Wood M. A., Whelton P. K., Effect of dietary fiber intake on blood pressure: a randomized, double-blind, placebo-controlled trial. J Hypertens, 2004; 22(1):73-80;
Lupton J. R., Turner N. D. Dietary fiber and coronary disease: does the evidence support an association? Curr Atheroscler Rep. 2003; 5(6):500-505;
Gross L. S., Li L., Ford ES, Liu S. Increased consumption of refined carbohydrates and the epidemic of type 2nd diabetes in the United States: an ecologic assessment. Am J. Clin Nutr. 2004; 79(5):774-779;
Salmeron J., Ascherio A., Rimm E. B., et al. Dietary fiber, glycemic load, and risk of NIDDM in men. Diabetes Care, 1997; 20(4):545-550;
Salmeron J., Manson J. E., Stampfer M. J., Colditz G. A., Wing A. L., Willett W. C. Dietary fiber, glycemic load, and risk of non-insulin-dependent diabetes mellitus in women, JAMA. 1997; 277(6):472-477.

Dr. Corina Aurelia Zugravu,
Specialist igiena alimentatiei si nutritie