Heparine de masa moleculara mica (HBPM)

Eficacitatea HBPM in prevenirea trombozelor venoase profunde post-operatorii este echivalenta cu cea a HNF. Avantajul esential al HBPM consta in administrarea unei singure injectii pe zi, ceea ce permite o mai buna calitate a vietii pacientului, o econimie de timp pentru personalul de ingrijire si o mai buna complianta. HBPM sunt utilizate, dat fiind avantajele aratate, in trombozele venoase, in emboliile pulmonare si in hemodializa. HBPM nu sunt lipsite de riscuri hemoragice; mai ales atunci cand se folosesc doze mari, este necesar sa se exercite o supraveghere biologica severa. Experimentul farmacologic pe animale de laborator atesta o slaba toxicitate, doza maxima tolerata de diferite specii de animale este in jur de 10-15 ori din doza utilizata in terapeutica umana. HBPM actioneaza ca si heparina obisnuita prin intermediul antitrombinei III si cofactorului heparinic II. HBPM nu prezinta activitate proagreganta plachetara, iar biodisponibilitatea, cand este utilizata subcutanat, este echivalenta cu cea a heparinei nefractionate. In chirurgia ortopedica, HBPM este mult mai eficace decat heparina calcica, atat in doza fixa, cat si in doze ajustate. Heparinele de masa moleculara mica pot fi utilizate mai ales de bolnavii cu inalt risc hemoragic si trombotic. Asa cum am aratat mai sus, marele avantaj al HBPM este ca, printr-o singura injectie jurnaliera, se obtin rezultate asemanatoare si mult mai selective in trombozele venoase profunde (TVP) si in emboliile pulmonare decat HNF in perfuzie (tehnica traumatizanta), cu interes deosebit in emboliile pulmonare. In hemodializa, HBPM antreneaza mai putine sau deloc incidente dialitice, comparativ cu HNF folosite in perfuzii de lunga durata, cand se inregistreaza perturbatii biologice constante. In cazul circulatiei extracorporeale in chirurgia cardiaca, situatie in care se folosesc doze importante de HNF, se utilizeaza in mod absolut necesar HBPM, daca aceasta pozitie este contraindicata.

Intre activitatea anti-Xa dozat in plasma, marirea activitatii si aparitia hemoragiei, exista o corelatie directa. HBPM pot provoca trombopenii si, de aceea, nu se poate justifica folosirea acestora in locul HNF.

Cand se utilizeaza HBPM in tratamentul preventiv sau curativ, se impune numararea plachetelor sangvine de doua ori pe saptamana. Trebuie specificat ca, la utilizarea acesteia in scop curativ, se impune dozarea activitatii anti Xa, o data pe zi, pentru tedelparina, iar pentru CY 216, o data la 24 de ore, dar se poate doza si la 48 de ore de la inceperea tratamentului. In caz de supradozaj este necesara folosirea sulfatului de protamina, a carui activitate este partiala. Timpul de injumatatire (T1/2) a heparinei obliga la trei administrari pe zi (este vorba de HNF). In anul 1982, Kakkar a folosit-o pentru prima data in terapeutica, iar in 1988 a fost utilizata in tratamentul trombozelor. Tot atunci a fost introdusa o echivalenta omogena a diferitelor unitati de HBPM si de heparina standard. Heparina a aparut ca monografie in Farmacopeea franceza, editia a X-a, sub forma de sare de sodiu si calciu, care continea sarea de calciu a glucozaminei sulfat. Prin hidroliza completa a heparinei calcice, se elibereaza D-glucozamina, acid ioduronic si acid acetic. Heparinele sunt polimeri liniari de doua dizaharide A si B, repetate neregulat. Numarul mare de grupe sulfat si carboxilat confera heparinelor un caracter polimeric. Heparinele sunt dublu heterogene prin masa lor moleculara variabila, pe de o parte, iar pe de alta parte, prin prezenta moleculelor afine si neafine pentru antitrombina III (AT III).

Dr. Farm. D. Hurduc