Anticonvulsivantele, terapia sistemului nervos

In mod normal, semnalele electrice ale neuronilor cerebrali sunt coordonate astfel incat miscarile membrelor (maini si genunchi) sa fie permanent sub control. Aceste semnale pot deveni paroxistice si haotice, situatie in care se declanseaza o activitate musculara dezordonata, aparand convulsiile. Cauza cea mai frecventa a acestor crize este epilepsia esentiala. Crizele sunt declansate de elemente externe, precum: succesiuni de „straluciri luminoase”, rani sau maladii care au lezat creierul. In cazul copiilor cauza poate fi febra ridicata. Antiepilepticele previn crizele sau le stopeaza pe cele in curs. Pentru a evita accesele epileptice, persoana in cauza trebuie sa ia in mod regulat medicamente anticonvulsivante prescrise de medicul specialist. Adesea, administrarea unui singur medicament este suficienta, prevenind crizele dese. Exista cazuri in care crizele se pot declansa chiar daca bolnavii se afla sub tratament. In timpul acceselor prelungite se administreaza o injectie de diazepam.

Mod de actiune
Celulele cerebrale comanda miscarile corpului printr-o activitate electrica ce parcurge si coordoneaza nervii pana la muschi. Majoritatea anticonvulsivantelor au o actiune inhibitorie asupra celulelor cerebrale si reduc activitatea electrica, impiedicand declansarea crizelor.

Efecte
Orice medicament anticonvulsivant are efecte secundare, de exemplu: scaderea capacitatii memoriei, dificultate de concentrare sau letargie. Important este sa se gaseasca doza care impiedica declansarea crizei si antreneaza cele mai mici efecte secundare, situatie care se poate determina dupa cateva saptamani de tratament. Se impun examene regulate pentru a determina concentratia medicamentului in sange.

Riscuri si precautii
Crizele sunt precedate de o senzatie premonitorie, cum sunt „stralucirile luminoase” sau zgomotele, urmate de pierderea cunostintei. Majoritatea anticonvulsivantelor afecteaza degradarea de catre ficat a altor substante, influentand actiunea altor medicamente.

Formele epilepsiei
De regula, crizele epileptice dureaza cateva minute, dar se pot prelungi pana la o ora (in cazuri exceptionale). Crizele prelungite poarta numele de „rau epileptic”.
Principalele medicamente anticonvulsivante sunt phenitoina, primidona, carbomazepin. In cazul copiilor se evita phenitoina, din cauza fenomenelor secundare: hipertrofia gingiilor, acnee, hiperpilozitate etc. Starea de rau epileptic este echivalenta cu „le grand mal”. Starea „le petit mal” este o stare de rau general, fara convulsii, situatie in care se recomanda acid valproic, etosuximide sau clonazepam. Se manifesta de regula la copii, iar semnele sunt pierderea temporara a cunostintei, dupa care copilul devine „absent”. Majoritatea crizelor partiale au drept cauza tulburarile marcate de perceptii si/sau de spasme musculare, fara pierderea cunostintei, caz in care se recomanda fenitoina, luminal sau carbomazepina.

Medicamentele anticonvulsivante care se administreaza in crizele epileptice sunt: carbomazepin, clonazepam, diazepam, etosuximide, phenobarbital, phenitoina, primidone, acid valproic. Farmacistii pot recomanda si alte medicamente, mai puternice, cu efecte secundare reduse.

Medicamentele antiparkinsoniene
Sindromul parkinsonian se caracterizeaza prin tremuraturi ale corpului, redoare musculara, fata „inghetata” si dificultate in realizarea si controlarea unei miscari (achinezie). Tulburarile sunt cauzate de un dezechilibru intracerebral intre dopamina si acetilcolina, ceea ce provoaca imposibilitatea transmiterii influxului nervos in zona cerebrala care coordoneaza miscarile. In stare normala, intre aceste doua substante care au actiuni opuse se stabileste un echilibru. In maladia parkinsoniana, actiunea dopaminei este redusa, iar acetilcolina domina procesul. Aceasta situatie apare din cauza faptului ca celulele producatoare de dopamina sufera un proces de degenerescenta. O alta cauza este efectul secundar produs de medicamentele neuroleptice, de o leziune cerebrala sau de ingustarea vaselor cerebrale.

Indicatii
Antiparkinsonienele reduc crizele, dar nu pot restabili echilibrul dopamina-acetilcolina.
Dopaminergicele. Administrarea directa de dopamina nu poate rezolva problema, deoarece este greu absorbita de catre tubul digestiv, pe de o parte, iar pe de alta parte, nu poate trece din sange in creier. La nivelul acestuia, dopamina provine din precursorul natural, levodopa, care este bine absorbita de tubul digestiv si trece in creier, unde este transformata in dopamina. Astfel se reface echilibrul cu acetilcolina. O mare cantitate de levodopa este degradata in organism inainte de a ajunge in creier. In aceste conditii se administreaza substantele cardidopamina si benzodiserazida, care impiedica aceasta degradare. Folosita ca antiviral, amantadina ridica testul de dopamina in creier, stimuland eliberarea sa. Actiunea dopaminei este stimulata de bromcriptina, care imita actiunea acesteia.

Efecte
In stadii avansate, simptomele parkinsoniene sunt greu de ameliorat. Anticolinergicele actioneaza mai mult asupra rigiditatii, si mai putin asupra achineziei sau tremuraturilor. Efectul lor se face simtit in cateva zile, reducand salivatia excesiva (frecventa la persoanele cu Parkinson). Levodopa antreneaza adesea o ameliorare spectaculoasa a simptomelor, insa prezinta si efecte secundare importante: greata, vomismente, reoseata pielii etc. O posologie ridicata poate declansa miscari involuntare ale fetei si corpului. Amantadina usureaza toate semnele si simptomele parkinsoniene, in momentul in care acestea sunt moderate. Efectele secundare ale bromcriptinei sunt aceleasi ca si in cazul levodopei. Anticolinergicele sunt de regula eficace in stadiile incipiente ale bolii. Ele controleaza simptomele bolii fara ajutorul altor medicamente, fiind folosite in special pentru a corecta semnele parkinsoniene instalate ca urmare a unei terapii cu neuroleptice. Daca bolnavul tolereaza anticolinergicele, i se administreaza lamantadina. Levodopa se prescrie in momentul in care bolnavul nu prezinta dificultate la mers. Efectul ei dispare in general dupa 3-5 ani. In acest caz este inlocuita cu amantadina sau bromcriptina. Exista persoane care nu tolereaza levodopa, situatie in care acestora li se poate administra bromcriptina.

Dr. Farm. D. Hurduc