Locul si rolul remediilor de odinioara în terapia actuala

Rezumat
Multe remedii din trecut, în special cele fitoterapice, continua sa fie utilizate în medicina traditionala. Cu toate acestea, majoritatea medicamentelor naturale de odinioara sunt încadrate astazi în categoria suplimentelor alimentare si numai un numar restrans sunt înscrise în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, la capitolele „Combinatii”, „Diverse” si „Plante”.

Abstract
Many remedies of the past, especially the phytotherapeutic ones, continue to be used in traditional medicine. In spite of all these, the majority of old natural drugs are included these days in the category of food supplements and only a restricted number are registered in the Nomenclature of human drugs, on chapters „Combinations”, „Different” and „Plants”.

In medicina traditionala, denumita uneori „medicina alternativa” sau „medicina complementara”, continua sa se foloseasca multe dintre remediile de odinioara. Mai accesibila sub aspect economic, medicina traditionala este definita ca suma cunostintelor si abilitatilor practice pastrate de-a lungul timpului în comunitatile diferitelor culturi pentru rolul lor în mentinerea sanatatii si tratarea bolilor. Constiente de acceptul unui grup larg al populatiei fata de terapiile traditionale, forurile medicale internationale îsi directioneaza eforturile în sensul asigurarii unor produse si servicii sigure, eficiente si de calitate. Pe baza unui studiu realizat în 1997 de Institute for Demoscopic Resarch Allensbach, consultantul ONU, Barbara Steinhoff a prezentat un raport referitor la atitudinea consumatorilor fata de produsele fitoterapice si impactul pe care aceasta îl are asupra pietei. În acest sens, a constatat un grad mare de încredere al consumatorilor germani asociat cu tendinta dezvoltarii pozitive a pietei. Fara a se limita numai la terapia cu produse vegetale, aceasta continua sa fie însa forma cea mai cunoscuta si utilizata în medicina traditionala. Plantele medicinale sunt folosite atat ca agenti terapeutici directi, cat si ca materii prime pentru industria farmaceutica si cea a suplimentelor. De asemenea, unele structuri chimice din produsele vegetale sunt utilizate în procesele de biosinteza sau sinteza. S-au elaborat numeroase ghiduri menite sa îndrume activitatile de obtinere a medicamentului vegetal si, ulterior, de monitorizare a eficientei si sigurantei pe care o prezinta.

Totusi, majoritatea remediilor naturale care au fost folosite în trecut fac parte din grupul suplimentelor alimentare. În acord cu definitia din legislatia care reglementeaza acest domeniu, se poate afirma ca substantele din compozitia suplimentelor, singure sau în amestec, completeaza dieta normala si contribuie astfel la mentinerea starii de sanatate sau la îmbunatatirea performantelor biologice în conditii solicitante pentru organism. Unele dintre remediile naturale sunt înregistrate ca medicamente OTC, fiind eliberate fara recomandarea specialistului. Mai rar, exista si situatia cand acestea fac parte din categoria „medicamentelor etice”, care se elibereaza pe baza de prescriptie. Adesea, clasificarea ATC recomandata de OMS nu permite încadrarea lor exacta. De aceea, în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman elaborat anual de catre ANM, se utilizeaza la ultimul nivel al codificarii literele N sau X. Astfel, remedii vegetale, minerale sau animale care s-au folosit odinioara sau numai conceptele care au stat la baza obtinerii lor se regasesc în produse moderne realizate cu respectarea tuturor standardelor care garanteaza calitatea, siguranta si eficienta obligatorii, pentru autorizarea oricarui medicament.

1. Development of national policy on traditional medicine, WHO, Westen Pacific Region, 2000, p. 2 pe site-ul http://www.wpro.who.int;
2. Development of national policy on traditional medicine, WHO, Westen Pacific Region, 2000, p. 9 pe site-ul http://www.wpro.who.int;
3. WHO – Guidelines on Good Agricultural and Collection Practices for Medicinal Plants, 2003, p. 80;
4. WHO – Guidelines on Good Manufacturing Practices for Herbal Medicines, 2007, p. 92;
5. WHO – General Guidelines for Methodologies on Research and Evaluation of Traditional Medicine, 2000, p. 80;
6. WHO – Guidelines of Safety Monitoring of Herbal Medicines in Pharmacovigilance Systems, 2004, p. 82