PORTRET DE FARMACIST

Farmacist primar Emilia BURTICEL (n.17 Febr,1920), la 93 ani.
„O pagina din istoria Romaniei este si viata mea”

Iubesc Brasovul. Este orasul adolescentei mele, pe care l-am parasit in anul 1936, cand m-am mutat cu familia la Bucuresti.
In Brasov erau mai multe licee: trei licee teoretice din care unul de fete ”Domnita Ileana” si doua de baieti “Mesota” si “Andrei Saguna”, precum si un liceu comercial. La acea vreme nu erau scoli mixte cu baieti si fete, ci separate.
N-am uitat si nu voi uita niciodata traditiile Brasovului – sarbatoarea “Junilor” cand tinerii din Scheiul Brasovului defilau in centrul orasului, calare, in costume nationale; era un spectacol insotit de fanfara si la care asistau oameni atat din Brasov cat si din imprejurimile orasului.
Apoi in zilele de 24 ianuarie si 10 mai se aniversa unirea principatelor si ziua nationala a Romaniei, atat la Sinaia – resedinta familiei regale, cat si in jurul Sfatului Negustoresc din Brasov, unde se facea o ceremonie religioasa crestina.

Si nu pot uita sarbatorile campenesti – asa numitele “maialuri”, spre care se pleca din Piata Primariei, ajungand pana la Poiana Brasov.
Astazi, la varsta de 93 de ani, retraiesc adesea momente din perioada petrecuta in orasul copilariei mele.
Te iubesc Brasov si te voi iubi cate zile voi mai trai. Nu pot uita de unde a plecat gandul de a profesa farmacia. Si azi ma gandesc cu duiosie la plimbarile pe Corso si prin fata Farmaciei Tuliu, care m-a determinat sa devin farmacista.
Acum, cand ma gandesc la anii petrecuti la Brasov, imi dau seama ca aici m-am hotarat sa urmez facultatea de farmacie. Aproape zilnic, in putinele ore libere, ma plimbam pe Corso – strada principala din centrul Brasovului si adesea intram la Farmacia Tuliu si cumparam un antinevralgic (se numea Testa) – pretext ca sa intru in farmacie.
Imi placea mirosul de eter, de medicamente, curatenia, usile cu geamuri de cristal, atmosfera de liniste si atitudinea de respect a pacientilor. Asa ca tot cumparand, facusem un mic depozit de “ Testa”.

Dar viata unui om nu este intotdeauna legata de o localitate …, iar soarta te poate purta unde nici nu gandesti si iti scoate in cale persoane la care nici nu visai.
In anul 1936, m-am mutat la Bucuresti impreuna cu familia si in anul 1938 am dat examen de admitere la Facultatea de Farmacie.
Au trecut zilele, lunile in care am urmat cursurile facultatii, iar in paralel am lucrat, desi inca studenta, ca salariata in mai multe farmacii din Bucuresti intre care Farmacia Dr. Chijic Adolf de pe sos. Mihai Bravu si Farmacia Constantin Mironescu din Chirigiu.
Acesti farmacisti care m-au ajutat sa devin un bun farmacist, mi-au fost exemple atat profesional cat si uman.
Dupa terminarea facultatii si sustinerea licentei, m-am casatorit cu un doctor Radu Burticel, care avea un cabinet medical dentar in Bucuresti, pe strada Vasile Conta si la care am ajuns in urma unei dureri de masea.
Plomba pusa si tratamentul dentar au condus la apropierea noastra si in final la unirea destinelor noastre prin casatorie.
Omul pe care l-am ales si a devenit sotul meu era un roman din Bulgaria, care a venit in Romania si a urmat Facultatea de Medicina Generala la Bucuresti, dupa care a facut o specializare in domeniul medicinii maxilo-faciale. Persoana care m-a indreptat catre acel cabinet a fost o studenta romanca originara din Bulgaria – Nina Popov, cu care ma imprietenisem in cursul facultatii.
Dupa casatorie, ne-am hotarat sa plecam din Bucuresti si sa deschidem o farmacie si un cabinet medical undeva intr-o localitate rurala.
Am facut un imprumut la Banca de Credit Roman din Targoviste, fiind girata de fratele meu Dr. Traian Stefanescu, mai mare cu 2 ani ca mine si care era incadrat ca medic la Spitalul din Oltenita.

Odata ce am obtinut creditul, am plecat in comuna Potlogi – o comuna cu multi oameni priceputi de diferite meserii – macelari, tabacari, boiangii, cizmari, carciumari – toti oameni vrednici si preocupati sa traiasca mai bine, cu gospodarii si case frumoase.
Nu stiu cum sa ma exprim, dar fiind tineri si omenosi, ne-au indragit repede toti locuitorii din sat. Ba mai mult, ne-au ajutat sa amenajam casa inchiriata, care nu avea sobe. Ne-au construit sobe de caramida si teracota in dormitor, in bucatarie si in cabinet.

Numele acelor oameni care ne-au ajutat cel mai mult si au fost alaturi de noi, este Dragomirescu – 3 frati boiangii, nea Mielu, nea Costica si nea Ion.
Curent electric nu era in comuna si nici apa curenta. Trecea saptamanal gazarul de la care cumparam gaz pentru cele 10 lampi cu festila pe care le cumparaseram si pe care le spala si ingrijea in fiecare zi sotul meu.
Ne-am bucurat de o adevarata dragoste si din partea preotului din sat – parintele Vivica, care ne vizita des si ne-a binecuvantat inceputul noii noastre vieti.
Si fratii Dragomirescu ne vizitau zilnic, ne ajutau si ne incurajau sa trecem mai usor peste greutatile pe care le intampinam la tot pasul.
Asa a fost si sigur mai trebuie sa spun ca in aceasta comuna exista un palat autentic brancovenesc aflat inca de la acea data intr-o stare avansata de degradare, construit de domnitorul Constantin Brancoveanu. Din constructiile vechi pe care a fost edificat palatul datand din secolul saptesprezece, s-au pastrat destul de bine pivnitele domnesti din caramida in care erau depozitate in vechime, alimente si vinuri.

Am datoria sa mai amintesc ca in comuna Potlogi a functionat si un mic spital cu o sectie de chirurgie generala unde opera doctorul Teoharide, iar asistenta medicala curenta era asigurata de un medic internist Parascu Parascopol care prin prestatia sa si respectul pentru bolnav, a fost iubit si apreciat de toti locuitorii din sat.

Vreau sa exprim un solemn si imens sentiment de recunostinta pe care il incerc fata de omul cu care am impartit toate situatiile traite la tara – fata de sotul meu – care prin forta si tenacitatea sa m-a condus sa rezist la conditiile grele, reusind astfel sa traim o viata frumoasa in pofida impedimentelor de tot soiul.
Acum stiu ca rar se intalnesc oameni care sa gandeasca la fel, sa munceasca fara preget si sa faca din profesia de medic si de farmacist o adevarata vocatie.

Nu a fost usor in cei sapte ani pe care i-am trait in Potlogi, iar serile le imbogateam cu stiri sau melodii pe care le ascultam la un aparat de radio KÖRTING cu baterii.
Am iubit locuitorii comunei Potlogi si ei ne-au iubit pe noi.

Dar au venit si zile grele, in anul 1953, cand printr-un decret dat de guvernul comunist, farmacia pe care o deschisesem si o crescusem ca pe propriul copil, a fost nationalizata.
O comisie din Ministerul Sanatatii cu un delegat farmacist si doi militari, a zdruncinat linistea noastra si a intregii comune. Nici azi nu am inteles de ce am fost jefuiti tocmai de statul roman care trebuia sa ne apere.
Ororile regimului comunist ne-au afectat nu numai prin jaful comis prin nationalizarea micutei farmacii, dar si prin nenumarate alte actiuni si masuri injuste luate de conducatorii de atunci, mai mari sau mai mici ca functii in administratie.
Mahniti si raniti de nedreptatile suferite, am plecat din comuna Potlogi, unde nu mai aveam nici un rost.
Eram ca paralizati, cu strigatul disperat de nedreptatiti in suflet.
Ne-am luat doar dormitorul din lemn de fag, pe care ni-l facuse un tamplar din comuna Pitaru – o localitate vecina cu comuna Potlogi. Impreuna cu sotul meu si cu fetita mea in varsta de 5 ani, unde sa te duci? Acasa la parinti, in Bucuresti.
Tata si mama ne-au primit, ne-au incurajat, ne-au sfatuit sa ne ducem in tara, acolo unde e nevoie de medici si farmacisti si pentru asta, sa mergem sa ne consultam cu Ministerul Sanatatii.
Ne gandeam sa pornim spre Timisoara, insa in zona nu existau posturi vacante de medici si farmacisti.
Dupa multe tatonari si framantari, ne-am hotarat pentru orasul Alexandria unde erau un loc vacant de medic in Policlinica si unul de farmacist la Spitalul Vedea.
Am inchiriat o locuinta la un bulgar – domnul Nedelcu – pe strada Kogalniceanu, in apropiere de policlinica si de spitalul orasenesc care avea mai multe sectii printre care chirurgie generala, medicala, contagioase, obstetrica-ginecologie, TBC, etc.

Directorul acestui spital si totodata sef al sectiei de chirurgie generala era doctorul Frincu – un mare si talentat chirurg, un om deosebit, un bun organizator. Noi, un tanar medic si o tanara farmacista, veniti de putina vreme, am fost primiti cu caldura, cu respect si chiar cu afectiune in colectivul spitalului si al policlinicii.
Ambianta in spital era, as putea spune, deosebita, neaplicandu-se decat in foarte mica masura dictonul latin “invidia medicorum pessima” (invidia medicala este cea mai rea).

Dar in sufletul nostru ceva se rupsese, caci statul roman ne-a jefuit, ne-a furat munca si realizarile obtinute cu truda si perseverenta. Nici azi nu am inteles decat atat: eram in comunism si orice era posibil in dispretul oamenilor, legilor si oricaror precepte de bun simt!
Nici la Alexandria nu aveam apa curenta in casa. O aduceam cu galeata din strada de la circa 100 de metri.
Piata in Alexandria era de altfel bogata, gaseai alimente, branzeturi, paine, legume, fructe.

De fapt, eu si sotul meu doream sa ne intoarcem la Bucuresti, de unde plecaseram cu mai multi ani inainte.
Asa ca dupa 4 ani petrecuti in Alexandria si dupa multe greutati si piedici, ne-am intors in Bucuresti. Am lucrat mai intai ca farmacist la Directia Generala a Rezervelor de Stat, iar ulterior m-am transferat in Ministerul Sanatatii la Directia Speciala care coordona activitatea de constituire, prezervare si improspatare a rezervelor stocate de medicamente si produse parafarmaceutice necesare spitalelor si altor unitati sanitare pentru situatii de razboi sau catastrofe naturale.
Si aici am reusit ca impreuna cu membrii comisiilor speciale din care faceau parte specialisti de cea mai inalta competenta (farmacisti si medici, profesori, sefi de clinici, chirurgi si alte specialitati), sa depun o munca deosebita si foarte specializata, intr-un domeniu mai putin cunoscut chiar si de catre cei din lumea medicala si farmaceutica.
In aceasta perioada am colaborat cu cercetatori din institute si m-am pregatit in domeniul cercetarii farmaceutice. Am realizat lucrari de cercetare, am dat examene si am obtinut titlul de cercetator stiintific.

Si in ultima perioada inainte de a ma pensiona, am lucrat ca cercetator stiintific principal la Institutul de Cercetari Farmaceutice si Controlul Medicamentelor, unde facand parte dintr-un colectiv de specialisti – farmacisti, chimisti, biologi – am avut deasemenea multe satisfactii profesionale.

Azi, privind inapoi la anii de munca in profesia de farmacist, consider ca mi-am facut datoria fata de aceasta profesie pe care am iubit-o si in care am muncit cu multa raspundere si constiinciozitate.
De altfel, asta si cere profesia de farmacist, in afara de respect fata de pacienti si dorinta sincera de a veni in ajutorul bolnavilor.
Totusi dupa munca de o viata in profesia de farmacist, lucrand in conditiile pline de greutati si vicisitudini ale regimului comunist, am ajuns, iata, la varsta de 93 de ani.

Traiesc mult din amintiri din perioada in care impreuna cu sotul meu mergeam la teatru, opera, opereta.
Desi sotul meu a plecat in eternitate in anul 1973, sunt totusi fericita ca nu sunt singura, sunt impreuna cu fiica mea si sotul ei, ambii ingineri.
Dar bucuria vietii mele, o reprezinta nepotul meu Costin, care traieste in Olanda la Amsterdam , fiind un foarte bun profesionist in domeniul publicitatii.

Inchei astfel confesiunea mea, care nu reprezinta decat viata rezumata a unei farmaciste – a unei femei care a reusit sa practice o meserie care i-a placut si i s-a potrivit – fapt cu care cred ca nu se pot lauda toti oamenii.

Farmacista Emilia Burticel
(Material furnizat de Rodica MIHAILA, BURTICEL)

P.S. Ca fosta colaboratoare a Domnului Conferentiar Zisi St. Farsirotu (1916-2009), conform propriei marturisiri [1], o gasim coautor la lucrari stiintifice publicate in tara [2,3].
Bibliografie
1. Emilia Burticel – 8.1. Incursiune in Trecut[1] (sau Despre farmacist si farmacie in secolul XX, n.n.), in volumul – Creatori de muzee si colectii muzeale de istoria farmaciei in Romania si relatii internationale. Conf. Dr. Farm. Z. St. Farsirotu la 95 ani –– TotalPrest, Bucuresti, 2010, pag.27-33, (190 p), Partea I-a, 8 – Cuvantul unor colaboratori si subalterni;
2. Farsirotu Z.St., Tocan Valeria, Burticel Emilia, Popescu Alexandrina – Elemente de practica farmaceutica folosite in Romania in a doua jumatate a sec. al XIX-lea, Farmacia (Buc.), 1969, 8, 495.
3. Farsirotu Z.St., Dobrovici Maria, Ionescu V., Cardas Iulia, Ludu O., Burticel Emilia, Popescu Alexandrina – Cercetari cu privire la organizarea stiintifica a locului de munca in farmacie in vederea cresterii productivitatii si calitatii medicamentului IV, Farmacia (Buc.), 1972, 6, 365.