Delir

Pierdere a simtului realitatii care se traduce printr-un ansamblu de convingeri false irationale, la care subiectul adera ferm. Delirul se deosebeste de onirism (confuzie mintala), de dezorientarea caracteristica unor tulburari neurologice (amnezie, dementa), precum si de produsele imaginatiei mitomanului sau istericului.

Clasificare – Delirul se descrie dupa diferitele trasaturi:
– dupa mecanismele sale (delirul de interpretare, halucinatiile sau iluziile, construirea unui scenariu imaginar etc.)
– dupa temele sale (delirul de persecutie, megalomania, delirul mistic sau profetic, gelozia, autoacuzarea, sentimentul de a fi condus de o forta exterioara etc.)
– dupa structura sa (delirul bine construit si coerent; delirul fantastic, a carui constructie porneste in toate sensurile dar care ramane totusi organizat; delirul imprecis, necoerent)
– dupa declansarea sa, cand dintr-odata si pe neasteptate (bufeul delirant), cand insidios si progresiv
– dupa evolutia sa (reversibila sau nu, intermitenta, extensiva, insotita sau nu de un deficit intelectual).

Episodul delirant acut – Delirul psihozelor cronice imbraca forme foarte variate. Paranoia si parafrenia se traduc printr-un delir foarte coerent, care se dezvolta in mod treptat, fara slabire a intelectului. Schizofrenia este marcata printr-un delir imprecis, incoerent, putin organizat, denumit delir paranoid. Delirul caracteristic al psihozei maniacodepresive amplifica dereglarea dispozitiei: megalomanie euforica la maniac, autoacuzatii, idei ale neexistentei de sine sau a inexistentei unei parti a corpului la melancolic.

Tratamentul si prognosticul delirului – Ca regula generala, prima aparitie a unui delir trebuie sa fie tratata in mediu specializat. Prognosticul depinde de rapiditatea si de calitatea ingrijirilor. Analiza experientei delirante, a fazelor de recrudescenta si de remisie este esentiala pentru orientarea tratamentului. Dupa gravitatea tulburarilor de personalitate, neurolepticele, litiul, uneori antidepresivele, asociate unui evantai de psihoterapii – individuale sau de grup -, ca psihanaliza, socioterapia, (prin modelare, desen, pictura, mima), permit sa stavileasca delirul. Prin urmare, atunci cand tulburarile delirante raman minore si nu comporta un risc de a trece la actiune (agresiune, automutilare, sinucidere), spitalizarea nu se mai impune. Psihoterapia si un tratament simplu, de intretinere, sunt adesea suficiente pentru a permite pacientului sa-si pastreze capacitatea de adaptare socioprofesionala