Diabet insulinodependent

Este vorba de o forma de diabet zaharat caracterizata printr-un deficit major al secretiei de insulina. Diabetul insulinodependent survine adesea inaintea varstei de 20 de ani, uneori la putin timp dupa nastere. El poate avea o cauza genetica, virala si mai ales autoimuna; un antigen necunoscut ar sta la originea unei reactii imunitare care duce la distrugerea celulelor beta din pancreas, cele care secreta insulina.

Simptome si semne – Diabetul insuIinodependent se traduce atat printr-o sete intensa, cat si printr-o emisie abundenta de urina, o slabire brutala si o oboseala marcata. El poate, de asemenea, sa se declare prin aparitia unei complicatii acute ca acidocetoza (acumulare excesiva de corpi cetonici in organism), semn ca lipsa de insuIina obliga organismul sa pompeze din rezervele de grasimi pentru a produce energia necesara. Daca nu este tratat, diabetul insulinodependent evolueaza inevitabil spre coma diabetica.

Diagnostic – Diagnosticarea consta in principal in analiza glicemiei (nivelul de zahar din sange). Existenta unui diabet este stabilita atunci cand doua masuratori ale glicemiei, realizate pe nemancate, arata un nivel de zahar mai mare sau egal cu 1,40 grame la litru (7,7 milimoli la litru). Daca glicemia pe nemancate (a jeun) este mai mica decat aceasta valoare, se recurge la hiperglicemia provocata pe cale orala (masurarea glicemiei inainte si dupa absorbtia unei cantitati date de zahar pe cale orala); se pune diagnosticul de diabet daca glicemia ramane mai mare de 2 grame la litru (11 milimoli pe litru) dupa doua ore de la absorbtia glucozei, in decursul a doua examene realizate la interval de 6 luni. De asemenea, se poate face dozarea insulinemiei (nivelul de insulina in sange).

Tratament – Acesta face apel in mod imperativ la injectarea zilnica de insulina, aceasta putand fi de origine animala sau produsa prin inginerie genetica (insulina sintetica). Insulina este administrata fie prin injectare subcutana (de la una la trei injectii pe zi) cu ajutorul unei seringi sau a unui stilou injector, fie de o maniera continua multumita unei mici pompe legate printr-un cateter de un ac implantat in pielea abdomenului. In prezent este experimentata o pompa implantata sub piele si legata la un cateter plasat in cavitatea abdominala. Pacientul trebuie in plus sa fie supus unui regim alimentar echilibrat, sarac in zaharuri "rapide" si adaptat dozelor de insulina administrate, si, daca este posibil, unei activitati fizice regulate.

Diabetul insulinodependent necesita o supraveghere din partea diabeticului insusi (autosupraveghere), care poate sa-si masoare glicemia de mai multe ori pe zi pornind de la picaturile de sange prelevate din deget si puse in contact cu benzi reactive. Exista aparate care permit citirea numerizata automata a glicemiei. Glicemia si dozele de insulina sunt notate pe un carnet de supraveghere. Aceasta tehnica permite o adaptare, zi de zi, a dozelor de insulina cu scopul de a o apropia cat mai mult de o glicemie normala
Tratamentele moderne si o supraveghere scrupuloasa (testarile glicemiei si urmarirea medicala regulate, respectarea regimului alimentar) permit majoritatii diabeticilor sa duca o existenta normala. Grefa de pancreas, care ar constitui tratamentul ideal, ridica inca numeroase probleme, dar cercetarile continua.