Diabet zaharat

Boala cronica provocata de marirea cantitatii de zahar in sange si in urina peste normal. Glucoza provine din digestia alimentelor, iar pentru a putea patrunde in celule, are nevoie de insulina, un hormon secretat de pancreas. Diabetul apare fie din cauza productiei insuficiente de insulina de catre pancreas, fie mai ales datorita insensibilitatii celulare la insulina. In ambele situatii nivelul glucozei din sange depaseste valorile normale. Hiperglicemia poate duce la dehidratare si cetoacidoza. Complicatii de termen lung includ probleme cardiovasculare, probleme renale, probleme cu retina care poate duce la orbire, impotenta si gangrena cu risc de amputare.

Diabetul zaharat este cauzat de o insuficienta sau o incetinire a secretarii insulinei de catre pancreas, hormonul necesar utilizarii glucozei pentru a raspunde necesitatilor energetice celulare. Aceasta forma de diabet afecteaza 4% din populatia tarilor industrializate si are adesea un teren familial: intre 5 si 7% dintre copiii care au avut un parinte diabetic risca sa faca boala. Cele doua tipuri principale de diabet sunt diabetul insulinodependent si diabetul neinsulinodependent. In plus, se mai disting diabetul zis gestational, care apare in decursul sarcinii, si diabetele zise secundare, mai putin frecvente, care se manifesta in decursul diferitelor afectiuni (pancreatita cronica, hemocromatoza, acromegalie, sindromul lui Cushing, feocromocitom), sau al tratamentelor medicamentoase (corticosteroizi), sau legate de un anume tip de subnutritie (diabetul tropical).

Sarcina si diabetul – Cele mai multe femei diabetice pot avea o sarcina normala. Totusi, un nivel de glucoza prea ridicat in momentul conceptiei, poate constitui un risc de malformatie pentru fat; de asemenea, sarcina trebuie sa fie planificata si supravegheata. In plus, o glicemie prea crescuta poate provoca o dezvoltare a fatului mai rapida decat este normal, crescand riscurile la nastere (hidramnios, distocie) si ducand la nasterea unui copil mai mare de 4 kilograme. Un tratament cu sulfamide si biguanide, care expun la riscuri de malformare a fatului, trebuie imperios oprit in timpul sarcinii si inlocuit eventual cu o insulinoterapie tranzitorie.

Ce trebuie stiut – Un diabetic insulinodependent fiind expus neplacerilor hipoglicemiei, nu poate practica unele meserii "de siguranta", in care o pierdere a constientei ar putea avea consecinte grave pentru el sau pentru altii. Tot asa, un diabetic va renunta la profesarea unor meserii prea obositoare sau care necesita orare neregulate.
In ceea ce priveste conducerea automobilului, diabeticii insulinodependen!i pot obtine permis pentru grupa I (in Franta), care le este eliberat cu titlu temporar. Ei nu pot obtine permisul pentru grupa a II-a (camioane). Diabeticii neinsulinodependenti pot obtine ambele tipuri de permise dupa avizul dat de o comisie medicala.
Nu toate tarile dispun de aceleasi produse; diabeticul trebuie sa-si ia cu el in calatorie provizia necesara de insulina.
In fine, exista in unele tari tabere de vacanta si case de odihna cu caracter sanitar pentru tinerii diabetici. De asemenea, exista numeroase asociatii care se adreseaza diabeticilor si tuturor persoanelor interesate de aceasta problema.

Complicatiile diabetului – Aceste complicatii privesc atat pacientii insulinodependenti, cat si pe cei neinsulinodependenti, dar sunt mai frecvente, mai timpurii si mai grave la cei insulinodependenti.

Complicatii cronice
Acestea sunt, in principal, consecinte ale alterarii vaselor sangvine, fie a vaselor mici (microangiopatie), fie a vaselor mari (macroangiopatie).
– Macroangiopatia este responsabila de arterita membrelor inferioare si de insuficien!a coronariana, ambele agravate de prezenta altor factori de risc al ateromului (hipertensiunea arteriala, tabagism, hiperlipidemie).
– Nefropatia diabetica se traduce prin aparitia unei proteinurii (trecerea unei prea mari cantitati de proteine in urina) evoluand in cele din urma spre o insuficienta renala. Aceasta evolutie este accelerata prin apri!ia unei hipertensiuni arteriale. Nefropatia diabetica afecteaza 40% dintre diabetici.
– Neuroparia diaberica se traduce, in principal, prin tulburari ale sensibilitatii (superficiale si profunde) membrelor inferioare, aflandu-se la originea tulburarilor trofice (nutritia tesuturilor) si complicatiilor infectioase, in special ale ulceratiilor piciorului (rau perforant plantar), care pot evolua spre o gangrena. Alte complicatii, mai rare, pot de asemenea sa survina, ca o mononevrita (atingere inflamatorie izolata a unui nerv periferic), o neuropatie digestiva, vezi cala sau cardiaca prin atingerea sistemului nervos vegetativ (disautonomie).
– Retinopatia diabetica (leziune a retinei) este practic o manifestare constanta dupa cincisprezece ani de evolutie a diabetului. Aceasta afectiune trebuie cercetata sistematic in fiecare an la oricare diabetic prin examinarea fundului de ochi, completata la nevoie cu o angiografie retiniana (radiografie a vaselor retinei dupa injectarea unui produs opacifiant). In pofida tratamentului cu laser, retinopatia diabetica ramane prima cauza de orbire in tarile accidentale.
– Infecriile cronice au o origine microbiana sau micotica. Ele constau, in principal, in afectiuni urinare, ginecologice si in diabetide (infectii cutanate localizate).

Complicatii acute
– Acidoacetoza, acumularea excesiva de corpi cetonici in organism, constituie rezultatul diabetului insulinodependent netratat, cu acumulare de corpi cetonici in sange care antreneaza o acidoza: bolnavul slabeste brusc, sufera de ameteli, de tulburari digestive, de o oboseala si apatie pronuntate. Unul singur dintre aceste semne trebuie sa ne alerteze: in absenta tratamentului, evolutia se face catre o coma.
– Coma hiperosmolara, hiperglicemia marcata insotita de deshidratare, este o complicatie rara a diabetului neinsulinodependent la un subiect varstnic. Acidocetoza si coma hiperosmolara impun o spitalizare de urgenta intr-o institutie specializata si sunt tratate prin injectarea masiva de insulina.
– Hipoglicemie (glicemia foarte scazuta prin lipsa de zahar) este o consecinta a tratamentului insusi sau a excesului in privinta regimului alimentar sau a exercitiului fizic. Ea se traduce printr-o oboseala subita, o senzatie de foame, ameteli si transpiratii si este tratata prin administrarea de zaharuri "rapide" pe cale orala daca bolnavul este constient sau prin injectarea subcutana de glucagon.

Alimentatie si sport – Indiferent de tipul de diabet, trebuie sa fie respectat un regim alimentar echilibrat, cu scopul de a furniza ratia calorica necesara, de a reduce hiperglicemia si de a mentine o greutate corporala satisfacatoare si stabila. Ratia alimentara trebuie sa fie repartizata in trei mese si una sau doua gustari si sa furnizeze 55% din calorii sub forma de glucide (din care doua treimi sa fie glucide complexe zise cu absorbtie lenta si o treime glucide simple zise cu absorbtie rapida), repartizate pe diferitele mese si adaptate la un eventual efort fizic; bauturile akoolizate, care pot provoca o hipoglicemie la diabeticii tratati cu insulina, trebuie sa fie evitate.
Aportul in proteine (care trebuie sa reprezinte de la 12 la 15% din aporturile energetice) este asigurat prin carne, pqte, oua, lapte, paine, cereale, cartofi, legume uscate, soia. Aportul in glucide este asigurat prin cartofi, fructe proaspete, legume verzi, paine si cereale, lapte, iaurt. Glucidele din produsele zaharoase (patiserie, bauturi cu zahar) trebuie limitate, chiar evitate, si consumate doar in timpul meselor. Lipidele (care trebuie sa reprezinte 30% din aporturile energetice) sunt furnizate de unt, ulei, grasimile din carne si din branzeturi. Grasimile vegetale trebuie sa fie preferate grasimilor animale cu scopul de a limita riscurile afectarii arterelor de ateroscleroza.
Regimul bolnavului de diabet neinsulinodependent care prezinta o supraincarcare ponderala trebuie, de asemenea, sa fie echilibrat, dar, concomitent, sa fie si hipocaloric. Si in acest caz bauturile akoolizate nu sunt recomandate, tinand cont de aportul caloric suplimentar care l-ar putea constitui. Ratia calorica totala este adaptata evolutiei greutatii si tratamentului.

Un exercitiu fizic regulat (intre 30 si 45 de minute de trei ori pe saptamana), de preferinta un sport de rezistenta (bicicleta, natatie, mers cu piciorul), amelioreaza trecerea zaharului in celule, miqorand necesitatile de insulina ale organismului. Totusi, exercitiul este susceptibil de a provoca o hipoglicemie la pacientul insulinodependent. Aceasta este prevenita prin injectarea de insulina intr-o zona nesolicitata de exercitiul fizic, prin adaptarea dozei injectate la efortul facut si prin autocontrolul glicemiei inainte si dupa activitatea fizica. Inainte de a permite orice efort fizic, trebuie sa ne asiguram de absenta unei insuficiente coronariene (destul de silentioasa la un diabetic) printr-un examen cardiologic cu electrocardiograma, completat – daca este necesar – cu o proba la efort.