Acasă » Dicționar medical » Globulina
Globulina
Orice proteina cu greutate moleculara foarte ridicata. Globulinele, ca si alte proteine, sunt constituite dintr-un foarte lung lant de acizi aminati. Globulinele sangelui cuprind lipoproteinele (proteine care transporta lipide de felul colesterolului), seroglobulinele (subgrup de proteine denumite uneori, in mod abuziv, globuline), fibrinogenul (destinat formarii fibrelor cheagului sangvin); albumina, in schimb, este exclusa din acest grup.
Dozarea prin electroforeza (metoda de laborator servind la separarea, cu ajutorul unui camp electric, a diferitelor componente ale unei solutii) permite un studiu al globulinelor sangelui. Aceasta tehnica determina gruparea lor in patru mari familii: alfa-1-globuline, alfa-2-globuline, betaglobuline si gamaglobuline, reprezentand respectiv 1-4%,6-10%,8-12% si 12-19% din toate proteinele. Gamaglobulinele cuprind mai ales majoritatea anticorpilor. Se intampla adesea ca o boala sa modifice proportiile fiecarei familii de globuline. Astfel, reactiile intlamatorii se caracterizeaza printr-o crestere a alfa-1-globulinelor si alfa-2-globulinelor. Ciroza hepatica creste gamaglobulinele. Gamapatiile monoclonale sunt boli in care se observa o crestere izolata a unei proteine specifice apartinand familiei alfa-2-globulinelor, betaglobulinelor sau gamaglobulinelor (dar nu si o crestere globala a uneia dintre aceste familii), precum si o diminuare a altor proteine.
Caută un termen medical
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.