Hepatita virala

Inflamatie a ficatului legata de o infectie virala. Leziunile ficatului din cursul hepatitelor virale sunt cauzate de doua tipuri de atingene care se conjuga: o atingere directa prin virus si o atingere indirecta prin reactie imunitara, anticorpii pacientului, produsi pentru a apara organismul impotriva virusului, atacand si propriul ficat.

Virusuri responsabile – Doua feluri de virusuri sunt in cauza: virusurile hepatotrope, care ating aproape exclusiv ficatul, si cele pentru care atingerea hepatica nu constituie un element al bolii. Printre primele, cele hepatotrope, se deosebesc virusurile A, B, C, D si E.?
– Virusul A, cauzatorul hepatitei A, cel mai anodin, nu duce la evolutia bolii spre cronicizare. Contaminarea se face pe cale digestiva prin apa, materii fecale si contaminarea fructelor de mare.
– Virusul B este cauzatorul hepatitei B, care evolueaza, de asemenea, de cele mai multe ori, in mod favorabil, trecerea la cronicitate nefiind observabila decat in 3-5% din cazuri. Modul de transmisie este sexual, sangvin (in cursul transfuziilor sau al utilizarii seringilor intrebuintate indeosebi de catre toxicomani) sau feto-matern (de la mama la fetus).
– Virusul C, individualizat mai de curand, este responsabil de hepatita C, care pare mai grava decat formele A si B, cu trecerea la cronicizare intr-un anumit numar de cazuri Modul de transmisie, sexual, sangvin si transplacentar, este asemanator celui al hepatitei B.
– Virusurile D, E sunt individualizate inca si mai de curand decat virusul C.
– Alte virusuri care afecteaza ficatul, hepatita nefiind atunci decat unul dintre polii infectiei, sunt virusul lui Epstein-Barr, agentul mononucleozei infectioase, si citomegalovirusul, care infecteaza celulele sangvine. Diverse virusuri (ai gripei, rubeolei sau arbovirusuri) pot antrena si ele, intre altele, hepatite.

Simptome si semne -?Perioadele de incubatie sunt variabile: de la 15 la 45 zile pentru hepatita A si de la 45 la 160 zile pentru hepatita B. Perioada zisa de invazie, care dureaza intre doua si sase zile, se caracterizeaza printr-un sindrom pseudogripal: febra, dureri articulare si musculare, uneori eruptie cutanata si adesea o senzatie puternica de oboseala. Faza zisa icterica se traduce prin aparitia unei ingalbeniri de o intensitate variabila cu urine inchise la culoare si scaune decolorate, oboseala persistenta, pierdere a poftei de mancare, greturi. Unele hepatite virale trec total neremarcate.

Diagnostic – Diagnosticarea se face pe baza dozarilor sangvine. Unele semne sunt comune tuturor hepatitelor: cresterea masiva a transaminazelor (enzime hepatice), dovedind distrugerea celulelor ficatului. Altele indruma spre o infectie virala: cresterea numarului de limfocite fara cresterea numarului altor globule albe, polinuclearele. In sfarsit, serologiile specifice permit sa se identifice virusul in cauza.

Evolutie si tratament – Majoritatea hepatitelor virale sunt benigne, cu vindecare completa si spontana intr-o luna sau doua; doar cateva forme sunt grave, fie dintr-o data (rare forme fulminante), fie de cele mai multe ori cand evolueaza spre cronicizare cu riscul cirozei si cancerizarii. In formele obisnuite, faza de regresie este inaugurata printr-o crestere importanta a volumului urinar. Toate simptomele dispar spontan fara nici o sechela. Tratamentul consta in esenta in masuri de igiena si de dietetica (odihna la pat; exclus consumul de alcool); starea de oboseala generala poate totusi sa persiste timp de cateva luni.
– Hepatitele grave, chiar fulminante, antreneaza in aproximativ 4 cazuri din 1000, si indeosebi in ce priveste virusul B si virusul C, o evolutie severa cu semne de insuficienta hepatica (confuzie mintala, encefalopatie, hemoragii) necesitand transferarea intr-un serviciu de reanimare, chiar grefa hepatica de urgenta in cazul distrugerii totale a ficatului.
– Hepatitele cronice persistente au o evolutie mai lunga, simptomele subzistand timp de mai mult de 6 luni. Ele cer o supraveghere particulara a functiilor hepatice si a markerilor sangvini ai virusului. Vindecarea este totusi posibila. Orice tratament este inutil; bauturile alcoolice si medicamentele metabolizabile de catre ficat sunt interzise.
– Hepatitele cronice active, definite printr-o evolutie pe mai mult de 6 luni si prin caracteristici histologice, ca cele cu virusuri B si C in principal, reprezinta intre 3 si 10% din hepatitele virale. Riscul il constituie survenirea unei insuficiente hepatice si aparitia, cu timpul, a unui cancer al ficatului. Tratamentul consta in administrarea de antivirale (vidarabina, interferon). In cele din urma poate fi necesara grefa.

Prevenire – Un vaccin contra hepatitei A e pe cale sa fie pus la punct. Cel contra hepatitei B este, de asemenea, disponibil. Este recomandabil ca persoanele expuse riscului (personalul sanitar, politransfuzatii, drogatii, hemodializati, homosexualii etc.) sa se vaccineze. Depistarea hepatitei B a devenit obligatorie la femeia gravida la 6 luni de sarcina din cauza riscului de transmisie a virusului la copil. Respectarea regulilor de igiena permite de asemenea prevenirea aparitiei hepatitelor virale: spalarea mainilor, verificarea prospetimii fructelor de mare (hepatitele A si E); utilizarea prezervativelor, a seringilor de unica intrebuintare de catre drogati (hepatitele B si D). In sfarsit, incalzirea in prealabil a produselor sangvine si cautarea anticorpilor la donatorii de sange au redus drastic riscul de transmisie sangvina a hepatitei C.