Inhibitie

1. Termen utilizat in fiziologie pentru incetarea reversibila a functiei unor formatiuni biologice fara alterarea structurii lor.
2. Fenomen fiziologic fundamental care alaturi de fenomenul de excitatie exprima aspectul starii functionale a diverselor formatiuni de la nivelul sistemului nervos central. Se desting:
a) inhibitie activa (interna, conditionata), forma de inhibitie castigata in mod reflex conditionat.
b) inhibitie pasiva (externa, neconditionata, forma inascuta a inhibitiei).
3. Inhibitie enzimatica, procesul de reducere sau oprire a unei activitati enzimatice. Poate fi: de tip competitiv, cand inhibitorul se substituie gruparii active a enzimei sau de tip necompetitiv, cand are loc o reactie directa intre inhibitor si enzima. Inhibitia competitiva este reversibila in timp ce inhibitia de tip necompetitiv este in general ireversibila.