Masaj cardiac extern

Etapa capitala a reanimarii cardiorespiratorii, practicata in caz de stop cardiac (starea se traduce printr-o pierdere a constientei si abolire a pulsului in arterele mari – artera carotida in regiunea gatului, artera femurala in regiunea inghinala).
Masajul cardiac extern, asociat cu mentinerea libertatii cailor aeriene si a ventilatiei artificiale asigura o activitate circulatorie minimala prin tehnica zisa a compresiilor toracice intermitente la nivelul sternului. Mecanismul sau consta in punerea in joc a pompei cardiace (comprimand inima intre stern si coloana vertebrala, se goleste continutul sau sangvin inainte ca o noua umplere cardiaca sa aiba loc in urma doar indepartarii compresiunii), careia i se adauga efectul pompei toracice (legat de variatiile de presiune toracica datorate alternantei compresiune/relaxare a toracelui), care asigura expulzarea sangelui spre marea circulatie.

Tehnica – Salvatorul exercita pe jumatatea inferioara a sternului bolnavului, care este intins pe spate si pe o suprafata tare, compresiuni scurte si regulate (de la 80 la 100 pe minut la adult si la copil, 120 pentru sugar) cu ajutorul partii posterioare a palmelor de la ambele maini puse una peste alta, bratele intinse vertical pentru a transmite greutatea corpului salvatorului. La copil, aceste compresiuni pot fi executate cu ajutorul unei singure maini, iar la sugar chiar numai cu doua degete.
In paralel, este practicata o ventilatie artificiala, indeosebi prin tehnica gura-la-gura. Frecventa insuflatiilor este de doua la fiecare cincisprezece compresiuni sternale, atunci cand nu exista decat un singur salvator, ori de una la fiecare cinci compresiuni atunci cand exista doi salvatori.