Mielom multiplu

Proliferare maligna, de origine necunoscuta, a plasmocitelor in maduva osoasa. Mielomul multiplu se dezvolta, in general, la persoanele de varsta trecuta de 60 ani.

Simptome si semne – Din cauza proliferarii plasmocitelor, celulele specializate in secretia de anticorpi, se observa in sangele bolnavului o crestere anormala a producerii unui singur tip de imunoglobulina pentru un mielom anume. Plasmocitele secreta substante care antreneaza treptat o distrugere a tesutului osos. Boala poate fi descoperita cu ocazia unor dureri osoase rebele, a unei anemii sau a unei cresteri importante a vitezei de sedimentare, putand depasi 100 mm pentru o ora.

Diagnostic si evolutie – Diagnosticul se pune pe baza analizei proteinelor din ser prin electroforeza. Aceasta tehnica pune in evidenta excesul unui anume tip de anticorpi, care se traduce printr-un pic ce se detaseaza pe curba numit "pic monoclonal". Diagnosticul mai este stabilit si prin punctia maduvei, al carei examen pune in evidenta plasmocitele si prin radiografii ale oaselor, care prezinta zone de rarefiere a tesutului osos de forma sferica, cu limite clare, denumite geode (sau lacune sau carii osoase).
In absenta unui tratament, evolutia unui mielom multiplu se face catre o crestere a distrugerilor osoase, cu riscul de fracturi fara traumatisme (fracturi spontane) si spre o crestere importanta a eliberarii de calciu antrenand o hipercalcemie. Mai mult, mielomul multiplu poate sa se manifeste si prin producerea unei depuneri de anticorpi in rinichi, raspunzatoare de o insuficienta renala. In sfarsit, dezvoltarea de plasmocite in maduva poate provoca o perturbatie a productiei de alte descendente sangvine, ca cea a globulelor rosii, ceea ce antreneaza o anemie.

Tratament si supraveghere – Tratamentul mielomului multiplu face apel la chimioterapie, al carei scop este sa distruga proliferarea plasmocitara. In unele cazuri se utilizeaza simultan mai multi agenti chimioterapici (polichimioterapie). Un tratament de intretinere cu interferon este uneori necesar. Atunci cand afectiunea survine inaintea varstei de 50 ani, se prefera, de obicei, administrarea unui tratament mai greu, care poate comporta o chimioterapie intensiva si, eventual, o grefa de maduva.
Sinonim: boala lui Kahler.