Paludism

Boala parazitara provocata de infestarea cu hematozoare (organisme unicelulare, un tip particular de protozoare) din genul Plasmodium.
Exista patru specii de hematozoare ale paludismului:
Plasmodium falciparum, Plasmodium vivax, Plasmodium ovale si Plasmodium malariae. Acesti paraziti traiesc in ficatul omului, apoi in globulele sale rosii, a caror distrugere o provoaca (hemoliza responsabila de o anemie), ceea ce declanseaza accesul febril.

Frecventa – Paludismul este boala cea mai raspandita din lume, in particular in tarile tropicale.

Contaminare – Parazitii se transmit omului prin intepaturile anofelilor (specie de tantari) femeie infestate, care-si depun ouale in apele statatoare. Parazitii, prezenti in saliva tantarului, patrund astfel in sangele uman. Ei mai pot fi transmisi si in cursul unei transfuzii sangvine, ori de la mama la fat in timpul sarcinii in continuare, parazitii invadeaza mai intai ficatul, apoi globulele rosii, in care se multiplica. Globulele rosii se destrama si elibereaza parazitii infestand atunci alte globule rosii care devin capabile sa infesteze, la randul lor, tantarii in cursul inteparii unei persoane atinse.

Simptome si semne – Perioada de incubatie (timpul scurs intre intepatura tantarilor si aparitia simptomelor) dureaza de cele mai multe ori de la una la doua saptamani, dar se poate prelungi pana la mai multe luni – chiar mai multi ani – daca subiectul a luat medicamente antipaludice in scop preventiv, in acest ultim caz, crizele, daca apar, sunt benigne. Ele pot sa se manifeste tardiv, dupa intreruperea tratamentului.
Crizele de paludism comporta intotdeauna un acces de febra de 40 sau de 41 "C si frisoane, apoi o cadere a temperaturii insotita de transpiratii abundente si senzatie de frig. Puseele de febra se produc, in general, din doua in doua zile (febra terta), mai rar in fiecare zi (febra cotidiana) sau din trei in trei zile (febra cvarta)
Doar parazitul Plasmodium falciparum este cauza unui accident pernicios (acces de febra mortal in absenta tratamentului).

Diagnostic – Descoperirea parazitilor in cursul unui examen microscopic efectuat pe un frotiu de sange si in picatura groasa confirma diagnosticul.

Evolutie – Atunci cand crizele de paludism se repeta des, timp de mai multi ani si cand sunt prost ingrijite, se instaleaza un paludism visceral cu o anemie, un icter, o splina care creste si se poate rupe, si o stare de mare oboseala.

Tratament – Chinina, indispensabila in timpul acceselor pernicioase, constituie tratamentul obisnuit al tuturor formelor de paludism. Este, de asemenea, posibil sa fie folosite artemeterul, clorochina, meflochina sau halofantina.

Prevenire – Utilizarea medicamentelor antipaludice este absolut necesara inca dinainte de a pleca intr-o tara in care se intalneste paludismul, pe toata durata sederii in acea tara si o perioada de timp dupa intoarcerea din tara respectiva. In majoritatea tarilor tropicale, Plasmodium falciparum a dobandit rezistenta fata de dorochina, in acest caz va trebui sa se utilizeze, daca sederea in respectiva tara nu depaseste 3 luni, meflochina in prize saptamanale. Tratamentul trebuie sa fie urmat inca 3 saptamani dupa intoarcere. De asemenea, trebuie avuta in vedere dotarea, in caz de sedere intr-un loc izolat, cu o cantitate suficienta de medicamente pentru un tratament curativ in fata oricarui simptom care evoca o criza de paludism. Daca durata sederii este mai mare de 3 luni, va fi necesar sa se ia in fiecare zi dorochina si proguanil, tratamentul trebuind sa fie urmat si dupa intoarcere, timp de doua luni. Este obligatorie utilizarea plasei impotriva tantarilor (musticar), plasa imbibata cu insecticid, care permite indepartarea tantarilor.
Sinonim: malarie.