Periartrita scapulohumerala

Orice afectiune caracterizata prin dureri provocate de o inflamatie a tesuturilor din vecinatatea articulatiei umarului.
O periartrita a umarului este cauzata de o inflamatie a tendoanelor care actioneaza muschii rotatori (responsabili de miscarea de rotatie a umarului, cel mai frecvent atins fiind muschiul supraspinos), a bursei seroase subacromiodeltoidiene (spatiul de alunecare dintre muschiul deltoid si acromiom, pe de o parte, si muschii rotatori, pe de alta parte) si/sau a capsulei articulatiei scapulohumerale (dintre omoplat si humerus). Ea este favorizata de factori congenitali (spatiu prea stramt intre tendoanele rotatorilor si bolta osoasa subacromiala, de exemplu) sau este dobandita (utilizarea profesionala sau sportiva excesiva a articulatiei umarului).

Simptome si diagnostic – Simptomele pot fi mai mult sau mai putin accentuate:
– durere a umarului, fara ca miscarile acestuia sa fie limitate, din cauza unei tendinite a muschiului supraspinos sau a muschiului lung al bicepsului
– durere acuta a umarului, cu limitarea totala a miscarilor acestuia, legata de o bursita (inflamatie a bursei seroase);
– blocarea umarului sau algodistrofia, cauzata de o capsulita retractila (retractia si ingrosarea capsulei articulare a umarului); in cursul acestei afectiuni foarte dureroase, miscarile umarului sunt aproape imposibile (umar intepenit).
– umar pseudoparalitic, provocat de o ruptura tendinoasa, frecventa la sportivi; durerea este slaba, dar subiectul se afla in incapacitate de a misca umarul.

Tratament -Acesta consta, dupa caz, in administrarea de antiinflamatoare pe cale locala (pomada, inftltratii), orala sau intramusculara si pe kineziterapie. De asemenea, se poate practica o punctie a lichidului inflamator sau repararea chirurgicala a tendonului rupt.
Sinonim: periartrita a umarului.

Caută un termen medical

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.