Veruca

Mica tumora cutanata benigna provocata de un virus de tip papillomavirus.

Diferite tipuri de veruca – Extrem de frecvente, verucile pot lua forme multiple:
– Condiloamele genitale sau vegetatiile veneriene, denumite in mod obisnuit, "creasta de cocos", constituie o varietate de veruca.
– Verucile plane sunt frecvente mai ales la copii, adolescenti si subiectii imunodeprimati. Acestea sunt mici ingrosari, abia proeminente, cu suprafata relativ neteda, de culoare rozalie. Uneori dispuse linear, afecteaza mai ales fata, spatele mainilor, bratele, genunchii si fata anterioara a gambelor. Ele persista timp de mai multe luni, chiar mai multi ani si pot disparea spontan dupa ce s-au inconjurat de un halou inflamator pruriginos.
– Verucile plantare pot lua doua forme. Forma obisnuita sau mirmecia este putin proeminenta, cu marginea hiperkeratozica (groasa, tare, uscata), dureroasa la apasare; ea seamana cu o batatura si are mai curand tendinta de a creste in profunzime. Cea de a doua forma cuprinde mici elemente hiperkeratozice grupate in mozaic si nedureroase.
– Verucile seboreice, desi acesta este numele consacrat prin folosirea repetata, nu sunt de origine virala. Foarte frecvente, ele ating in general subiectii trecuti de 50 de ani. Adesea multiple, verucile seboreice sunt amplasate in principal pe fata, pe spate si pe piept. Veruca seboreica ia forma unei leziuni foarte bine delimitate, cu suprafata catifelata sau foarte putin aspra, impestritata de orificii pilosebacee dilatate. Culoarea sa variaza de la galben-deschis la negru.
– Verucile vulgare sunt proeminente, de forma emisferica. Suprafata lor este concomitent mamelonata si hiperkeratozica, uneori brazdata de fisuri. Ele apar pe spatele mainilor si degetelor, eventual in jurul unghiilor si sub ele, riscand atunci sa le dezlipeasca. Verucile vulgare ale fetei au un aspect diferit, filiform.

Evolutie – Verucile sunt contagioase prin simplul consult, dar gradul lor de contagiozitate este foarte variabil dupa papillomavirusul in cauza, dupa localizarea verucii; incubatia lor este foarte lunga (mai multe saptamani). La anumite persoane, verucile tind sa prolifereze, uneori in numar mare, prin autoinoculare (transportul virusului de la un punct la altul prin scarpinat sau, in cazul fetei, prin ras). Verucile dispar spontan, dar uneori numai dupa mai multi ani. Factorii psihologici joaca un rol in disparita lor, ceea ce explica succesul si eficacitatea unei multitudini de tratamente empirice. Totusi, recidivele sunt frecvente.

Tratament – Verucile plantare si vulgare sunt distruse cu azot lichid; aplicatia trebuie sa se faca in mod suficient de indelungat (timp de 1-2 minute). Mai rar, veruca se distruge sub anestezie locala, cu bisturiul electric (electrochirurgie) sau cu laserul cu dioxid de carbon. De asemenea, se mai poate incerca un decapaj cu ajutorul vaselinei salicilate in proportie de 10 sau 20%. Alte tratamente, mai toxice si uneori contraindicate la femeia gravida, nu sunt justificate decat in formele foarte profunde (veruci foarte numeroase si care acopera o suprafata cutanata importanta) si recidivante: aplicarea de podofilina, aplicarea locala sau luarea pe cale orala de medicamente retinoide etc. Tratamentele generale ca imunomodulatoarele (medicamente care permit intarirea imunitatii) sau interferonul mai pot fi, de asemenea, incercate. Tratamentul verucilor seboreice este facultativ si consta, dupa numarul si grosimea lor, fie in distrugerea prin crioterapie (zapada carbonica, azot lichid), fie in electrocoagularea lor cu laserul cu dioxid de carbon.