Vezica

Rezervor natural de forma sferica in care urina se acumuleaza intre mictiuni.

Structura – Vezica face parte, impreuna cu uretra, din aparatul urinar jos. Ea este situata in micul bazin, sub peritoneu, in fata uterului la femeie si a rectului la barbat. Imbinarea ureterovezicala (imbinarea ureterelor cu vezica) este dotata cu un dispozitiv antireflux, un fel de valva care impiedica urina din vezica sa refuleze spre uretere. Colul vezical, partea cea mai joasa a vezicii, se deschide in uretra; el este inconjurat de un sfincter care permite deschiderea si inchiderea sa, respectiv la inceputul si la sfarsitul mictiunii; la barbat rolul acestui sfincter il joaca prostata.

Fiziologie – Mictiunea se desfasoara in mai multe faze care se supun unui control neurologic reflex. In cursul fazei de umplere vezicala, urina elaborata de catre rinichi este evacuata in vezica prin uretere. Presiunea intravezicala ramane joasa, muschiul vezical intinzandu-se. Colul vezical si sfincterul uretral sunt atunci inchise, ceea ce permite continenta. Atunci cand vezica este plina (capacitatea sa medie este de 300-400 mililitri), apare nevoia mictionala. Sfincterele uretrei si colului vezical se relaxeaza, scazand presiunea uretrala, in timp ce muschiul vezical se contracta, antrenand golirea vezicii si evacuarea urinei prin uretra.

Patologie – Vezica poate fi sediul malformatiilor (atrofie vezicala), infectiilor (cistita), tumorilor, benigne sau maligne, al unui diverticul (cavitate patologica mica), al unor tulburari neurologice (vezica neurologica), al unui glob vezical (vezica intinsa printr-o retentie de urina), al unei litiaze (prezenta calculilor) etc.