Apixaban

Medicamente/dispozitive medicale

  • ELIQUIS (Bristol‑Myers Squibb / Pfizer EEIG, Anglia), Compr. film. 2,5 mg; 5 mg.

Indicații

Prevenirea evenimentelor tromboembolice venoase (ETV) la pacienţii adulţi care sunt supuşi unei intervenţii chirurgicale de artroplastie a şoldului sau genunchiului. Prevenirea accidentului vascular cerebral şi a emboliei sistemice la pacienţi adulţi cu fibrilaţie atrială non-valvulară (FANV) cu unul sau mai mulţi factori de risc, cum sunt accident vascular cerebral sau
accident ischemic tranzitor (AIT) în antecedente; vârstă ≥ 75 ani; hipertensiune arterială; diabet zaharat; insuficienţă cardiacă simptomatică (clasa NYHA ≥ II). Tratamentul trombozei venoase profunde (TVP) și al emboliei pulmonare (EP), prevenirea TVP şi a EP recurente la adulţi.

Doze și mod de administrare

Prevenirea TEV la pacienţii adulţi care sunt supuşi unei intervenţii chirurgicale: 2,5 mg administrată oral x 2/zi. Doza iniţială trebuie administrată la 12 până la 24 ore după intervenţia chirurgicală. Durata tratamentului: artroplastia şoldului: 32‑38 zile; artroplastia genunchiului: 10‑14 zile. Prevenirea accidentului vascular cerebral şi a emboliei sistemice la pacienţi cu fibrilaţie atrială nonvalvulară (FANV): 5 mg x 2/zi. Tratamentul TVP, tratamentul EP şi prevenirea TVP şi a EP recurente (tETV): 10 mg x 2/zi în primele 7 zile, urmată de 5 mg x 2/zi.

Reacții adverse

Anemie, trombocitoză/trombcitopenie. Reacții alergice. Cefalee. Hemoragii. Hipotensiune, tahicardie. Dureri gastrointestinale şi abdominale, dispepsie, greaţă, constipaţie, diaree, vărsături.

Contraindicații

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.
Hemoragie activă, semnificativă din punct de vedere clinic. Leziune sau afecțiune considerată a avea un risc semnificativ de sângerare majoră.
Tratament concomitent cu orice alte anticoagulante, de exemplu, heparină nefracţionată, heparină cu greutate moleculară mică (enoxaparină, dalteparină etc.), derivate de heparină (fondaparinaă etc.), anticoagulante
orale (warfarina, dabigatran etexilat, rivaroxaban etc.) exceptând situaţiile specifice de schimbare a tratamentului anticoagulant. Afecţiune hepatică asociată cu coagulopatie şi risc hemoragic relevant din punct de vedere clinic, incluzând pacienţii cu ciroză clasele Child Pugh B şi C. Sarcina şi alăptarea.

Cuvinte-cheie:

Caută un medicament

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.