Acasă » Dicționar medicamente » Bemiparinum
Bemiparinum
Medicamente/dispozitive medicale
- ZIBOR (Frosst Iberica SA, Spania), Sol. inj. 2500 u.i./0,2 ml, Sol. inj. 3500 u.i./0,2 ml.
Indicații
A. Prevenirea afecţiunilor tromboembolice la pacienţii supuşi intervenţiei chirurgicale B. Prevenirea apariţiei trombilor în circuitul extra corporal al aparatului de hemodializă.
Doze și mod de administrare
A: 2500 IU anti Xa, (s.c.), cu 2 ore înainte sau după 6 ore de la operaţie. În următoarele zile, se vor administra 2500 I.U. anti Xa s.c. la interval de 24 de ore. B: Pentru pacienţii care cântăresc sub 60 kg, doza de 2500 I.U., iar pentru pacienţii de peste 60 kg, doza de 3500 I.U.
Reacții adverse
Frecvent hematoame şi/sau echimoze la locul administrării, complicaţii hemoragice, creştere uşoară şi pasageră a transaminazelor şi a nivelului gamma GT. Mai puţin frecvent reacţii alergice cutanate (urticarie, prurit) şi trombocitopenie.
Contraindicații
Hipersensibilitate. Antecedente de trombocitopenie determinată de heparine. Sângerare activă sau risc hemoragic din cauza tulburărilor hemostazei. Leziuni organice cu risc de sângerare. Accident vascular cerebral hemoragic. Endocardită infecţioasă acută sau subacută.
Caută un medicament
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.