Formoterol

Medicamente/dispozitive medicale

  • ATIMOS (Chiesi Pharmaceuticals GmbH, Austria). Sol. de inhal. presurizată 12 mcg/doză.

Indicații

Tratamentul de lungă durată a astmului bronşic persistent, forme moderate şi severe, la pacienţi care necesită tratament cu bronhodilatatoare în combinaţie cu tratament de lungă durată cu medicamente antiinflamatoare (inhalatoare şi/sau glucocorticoizi ). Bronhopneumopatie cronică obstructivă.

Doze și mod de administrare

Adulţi, vârstnici: 4,5–9 mcg inhalator, de 1–2 ori/zi. Maximum 36 mcg/zi. Copii peste 6 ani: 4,5–9 mcg de 1–2 ori/zi.

Reacții adverse

Hipokaliemie. Rareori tremor al extremităţilor, crampe musculare, palpitaţii, tahicardie şi cefalee. Tahifilaxie, adică diminuarea efectului după administrare repetată.

Contraindicații

Hipersensibilitate la formoterol sau la oricare dintre excipienţi. Pacienţi la care administrarea inhalatorie produce tuse şi/sau bronhospasm paradoxal. Afecțiuni cardiace severe.

Cuvinte-cheie:

Caută un medicament

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.