Lomitapid

Medicamente/dispozitive medicale

  • LOJUXTA (Amryt Pharmaceutical DAC, Irlanda). Caps. 5 mg; 10 mg; 20 mg.

Indicații

Adjuvant pentru un regim hipolipidic şi pentru alte medicamente hipolipemiante la pacienţi adulţi cu hipercolesterolemie familială homozigotă (HoFH), confirmată genetic.

Doze și mod de administrare

Oral. Se administrează pe stomacul gol, la cel puţin 2 ore după masa de seară (conţinutul lipidic al alimentelor scade tolerabilitatea gastrointestinală). Iniţial 5 mg/zi, apoi după 2 săptămâni se poate creşte la 10 mg/zi, iar după 4 săptămâni la 20mg, 40 mg/zi. Doza maximă este de 60 mg/zi. La asociere cu un inhibitor slab al CYP3A4 se reduc dozele la 5 – 10 mg/zi.

Reacții adverse

Gastroenterită, scăderea poftei de mâncare. Amețeli, tulburări gastrointestinale.Gastrită, tenesme rectale, aerofagie, nevoia urgentă de a defeca, eructaţie, hipermotilitate intestinală, dilatare gastrică, tulburări gastrice, sindrom de reflux gastroesofagian, hemoragie hemoroidală, regurgitare. Steatoză hepatică, hepatotoxicitate, hepatomegalie. Echimoze, papule, erupţie cutanată tranzitorie eritematoasă, xantom. Oboseală, creșterea valorilor transaminazelor.

Contraindicații

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi. Pacienţi cu insuficienţă hepatică moderată sau severă şi cei cu teste anormale, persistente şi inexplicabile ale funcţiei hepatice. Pacienţi cunoscuți cu boală intestinală semnificativă sau cronică, cum sunt boala inflamatorie intestinală sau malabsorbţia. Administrarea concomitentă a > 40 mg de simvastatină. Utilizarea concomitentă a Lojuxta cu inhibitori puternici sau moderaţi ai citocromului P450 (CYP) 3A4 (de exemplu, antifungice azolice cum sunt itraconazol, fluconazol, ketoconazol, voriconazol, posaconazol; antibiotice macrolide cum sunt eritromicina sau claritromicina; antibiotice ketolide cum este telitromicina; inhibitori ai proteazei HIV; blocantele canalelor de calciu diltiazem şi verapamil şi antiaritmicul dronedaronă). Sarcina.

Cuvinte-cheie:

Caută un medicament

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.