Tetrizolină

Medicamente/dispozitive medicale

  • VISSINE CLASSIC (Pfizer, Marea Britanie). Picături oftalmice, sol. 0,05%.

Indicații

Tratament simptomatic al edemului şi hiperemiei conjunctivale din cadrul conjunctivitelor alergice, nespecifice sau catarale şi a iritaţiilor oculare minore care nu sunt datorate unor infecţii bacteriene sau unor corpi străini. De asemenea, ameliorează senzaţia de arsură, iritaţie, pruritul,
inflamaţia şi lăcrimarea abundentă.

Doze și mod de administrare

Uz oftalmic. Adulţi, adolescenți şi copii cu vârsta peste 2 ani: 1-2 picături în ochiul afectat (în sacul conjunctival) de 2-3 ori pe zi.

Reacții adverse

Hiperemie reactivă. Senzație de arsură. Cefalee, amețeală. Nervozitate.

Contraindicații

Hipersensibilitate la clorhidrat de tetrizolină sau la oricare dintre excipienţi. Glaucom cu unghi închis sau risc de glaucom cu unghi închis.
Copii cu vârsta sub 2 ani. Sarcină şi alăptare. Iritaţii ale ochiului datorate unor infecţii bacteriene sau unor corpi străini.

Cuvinte-cheie:

Caută un medicament

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.