Acasă » Farmacoterapie » Durerile de stomac: recomandările farmacistului
Durerile de stomac: recomandările farmacistului
Durerile de stomac se numără printre cele mai frecvente probleme de sănătate care trimit pacientul în farmacie. De regulă, durerile de stomac nu ascund boli grave şi pot fi remediate prin administrarea medicamentelor de tip over-the-counter (OTC). Totuşi, ca urmare a plajei atât de vaste de preparate farmaceutice destinate afecţiunilor digestive, dar şi a numeroaselor cauze posibile ale durerilor abdominale, sarcina farmacistului de a recomanda tratamentul potrivit poate fi destul de dificilă.
Informații de care farmacistul are nevoie
Pacienţii îi solicită adeseori farmacistului un calmant pentru stomac, reclamând dureri sau alte simptome digestive. Uneori, indicaţiile sunt clare, deoarece pacientul poate identifica un factor declanşator al durerilor de stomac, precum o masă mai abundentă sau o gastrită deja diagnosticată.
Însă, în alte cazuri, cauza suferinţei este mai greu de identificat, mai ales când pacientul nu descrie în detaliu simptomele cu care se confruntă. Blenkinsopp et al. apreciază că fiecare farmacist trebuie să îşi dezvolte propria metodă de a obţine informaţiile necesare de la pacienţi, adaptând diferite formule standard [1].
MEDIC GASTROENTEROLOG: „SCĂDEREA BRUSCĂ ÎN GREUTATE NU ESTE O BUCURIE PENTRU STOMAC”
Detalii precum vârsta pacientului şi modul în care arată acesta (de exemplu, este palid, slăbit, febril etc.), durata şi tipul durerii, prezenţa altor simptome (mai mult sau mai puţin îngrijorătoare), istoricul de boală, medicaţia deja administrată contribuie la conturarea unei afecţiuni şi la alegerea medicaţiei corecte. [1]
Indicii utile oferite de întrebări precum:
- În ce zonă se simte durerea şi ce intensitate are?
- Durerea de stomac este continuă sau intermitentă? Este ceva care o agravează sau o ameliorează?
- Când a apărut durerea de stomac şi în ce context ? (Are legătură cu ultima masă? Pacientul cunoaşte să aibă o afecţiune digestivă cronică? etc.)
- Există şi alte simptome precum hiperaciditate, balonare, greaţă, vărsături, febră, constipaţie, diaree, stare generală alterată etc.?
- Pacientul urmează un tratament pentru o anumită afecţiune?
Întrebările trebuie să fie scurte şi pe înţelesul pacientului, iar răspunsurile pot fi interpretate rapid apelând tot la scheme standard.
Interpretarea simptomelor
Printre cele mai comune cauze ale durerilor de stomac se înscriu indigestia, gastroenterita virală (gripa stomacală), refluxul esofagian, gastrita şi ulcerul, dar şi meteorismul, constipaţia sau diareea. Durerile în zona stomacului sau a etajului superior al abdomenului pot da şi afecţiunile biliare, pancreatita, hepatita, hernia hiatală sau epigastrică, mai rar apendicita [2]. Consumul de alcool sau cofeină şi administrarea unor medicamente pot fi, de asemenea, la originea durerilor digestive.
Locul durerii, durata și intensitatea
Locul durerii este un bun indicator al tipului de afecţiune. De exemplu, durerile de stomac din centrul superior al abdomenului sunt, de obicei, legate de episoade de hiperaciditate sau indigestie, pe când durerile de stomac din partea stângă sunt specifice, mai degrabă, dispepsiei funcţionale, gastritei sau ulcerului gastric, însă şi pancreatitei [2].
Nutriția și patologia gastrointestinală: de la prevenție la tratament
Pe de altă parte, durata şi intensitatea durerilor de stomac se corelează cu gravitatea afecţiunii. Durerile de stomac moderate, care ţin câteva ore, nu au, în general, cauze care pun în pericol viaţa pacientului. În schimb, durerile de stomac care cresc gradual, se întind pe mai multe zile şi nu răspund la tratamentele obişnuite pot ascunde boli grave.
Şi vârsta pacientului influenţează recomandările privind medicaţia, dar şi îndemnul de prezentare la medic. De exemplu, un episod diareic la un pacient tânăr, fără istoric semnificativ de boală, poate fi tratat la domiciliu cu recomandările farmacistului, în timp ce, în cazul unui nou-născut, există pericolul iminent al deshidratării şi deteriorării rapide a stării de sănătate [1].
Când se impune recomandarea de a merge la medic
Simptome ca durerea abdominală puternică şi apărută brusc, durerea în piept, ceafă sau umăr, dificultăţile de respiraţie, febra înaltă, vărsăturile sau scaunul cu sânge, starea constantă de greaţă şi vomă, abdomenul dur şi sensibil la atingere, lipsa scaunului însoţită de vărsături reclamă direcţionarea urgentă către o unitate medicală, potrivit UPMC HealthBeat.
De asemenea, situaţii precum persistenţa durerilor de stomac după mai multe zile de tratament/reapariţia lor periodică, persistenţa scaunelor diareice, urinările frecvente/rare şi/sau dureroase, scăderile constante în greutate necesită o programare la medic cât mai curând [2].
Alegerea medicației pentru dureri de stomac
Farmaciştii dispun de extrem de multe formule de antiacide, antispastice, antidiareice, drenori biliari, enzime digestive, laxative şi alte medicamente adresate problemelor medicale din sfera digestivă. Unele impun însă restricţii, precum cele legate de vârstă, anumite medicaţii concomitente sau afecţiuni preexistente, ceea ce face selecţia foarte complicată [1]. La aceste bariere se adaugă răspunsurile uneori incomplete ale pacienţilor sau timpul scurt de care dispune farmacistul pentru a le adresa întrebări pacienţilor.
Flora intestinală: compoziție și funcții
În acest context, colaborarea cu medicii de familie din aria deservită pentru conceperea de protocoale sau ghiduri de recomandări şi tratament le poate fi de un real folos farmaciştilor.
Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!
Bibliografie:
- Alison Blenkinsopp, Paul Paxton, John Blenkinsopp – Symptoms in the Pharmacy: A Guide to the Management of Common Illness; Blackwell Publishing, Fifth Edition, 2005;
- UPMC HealthBeat – Stomach Pain: When to Worry About Stomach Ache; www.share.upmc.com, June 24, 2014.
Cuvinte-cheie: afectiuni digestive, constipatie, diaree, durere stomac, dureri stomac, farmacist, farmacista, gastrita, medicatie, reflux gastroesofagian, tratament stomac, ulcer
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.