Inozina: suplimentul sportivilor, posibil tratament al unor boli grave

Inozina este cunoscută mai ales în rândul practicanților de sporturi, fiind promovată ca potențiator de energie și amplificator al perfomanțelor atletice. Începând cu anii 2000, inozina a fost testată și pentru tratarea unor afecțiuni medicale importante cum ar fi boala Parkinson, scleroza multiplă, accidentul vascular cerebral, diverse leziuni ale măduvei spinării, datorită potențialului său neuroprotector, antioxidant și antiinflamator.

Ce este inozina?

Inozina este o nucleozidă purinică,  prezentă frecvent în structura ARN-ului de transfer de la om. Aceasta este precursor şi metabolit al adenozinei, o altă componentă celulară implicată în metabolism şi producerea de energie. Inozina este generată intracelular și extracelular, prin dezaminarea (o reacție organică prin intermediul căreia se elimină o grupă amino dintr-o moleculă) adenozinei sau intracelular – prin acțiunea 5’-nucleotidazei asupra inozinei monofosfat.

În condiţii fiziologice, nivelul de inozină din organism creşte ca urmare a exerciţiilor fizice sau a ingestiei anumitor alimente (în special carne roşie şi organe, bere, spanac etc.), prezentând variații diurne.

Inozina sintetică a fost obţinută pentru prima dată în anul 1910 de către chimiștii Phoebus A.T. Levene și Walter A. Jacobs de la Institutul Rockefeller pentru Cercetare Medicală din New York (în prezent, Universitatea Rockefeller), prin tratarea adenozinei cu azotat de sodiu și acid acetic.  Acțiunile biologice ale inozinei continuă să fie descoperite şi în prezent, când există deja o serie de suplimente alimentare care o conţin, de obicei, sub formă de capsule și tablete.

Inozina, rol de suport al performanţelor atletice

Cea mai cunoscută indicaţie a inozinei este cea de suport al activităţilor fizice de anduranţă, datorită multiplelor sale efecte: susţinerea funcţiei metabolice şi a producerii de energie, în calitate de precursor al adenozinei şi stimulent al ATP-ului (adenozin trifosfatului); creşterea cantităţii de oxigen de la nivelul ţesutului muscular şi nu numai; reducerea acumulării de acid lactic în sânge; susţinerea funcției cardiace.

Efectul imunomodulator al inozinei

Inozina ajută şi la îmbunătățirea imunității organismului, prin efectul său imunomodulator. De aceea, este prescrisă ca agent antiviral în tratamentul mai multor infecții. Astfel, inozina contribuie la eficacitatea izoprinosinei (inozina pranobex), un agent sintetic format din inozină şi dimepranol acedoben, care este utilizat pentru tratarea infecțiilor virale respiratorii acute, a verucilor genitale, a infecțiilor cu herpes simplex şi hepatita B, cât și a panencefalitei sclerozante subacute.

Inozina, efect antioxidant şi antiinflamator

Inozina are potenţial antioxidant, proprietate care poate inhiba acţiunea radicalilor liberi, în special a celor legaţi de afecţiunile cardiovasculare. În cadrul studiilor, tratamentul cu inozină a îmbunătățit învățarea și memoria la șobolanii de vârstă înaintată și a prevenit disfuncția barierei intestinale indusă de ischemie-reperfuzie, prin reducerea peroxidării lipidelor și a nivelului de citokine tisulare. Se crede că proprietățile antioxidante ale inozinei sunt mediate, cel puțin parțial, de capacitatea de eliminare a peroxinitriţilor de către metabolitul său, acidul uric. În ceea ce priveşte efectul antiinflamator, inozina acţionează prin inhibarea producţiei anumitor citokine proinflamatoare.

Isoprinosina: antiviral, imunomodulator și neuroprotector

Efectele asupra sistemului nervos

În ultimele două decenii, o serie de studii au demonstrat că inozina facilitează îmbunătățirea semnificativă a funcțiilor motorii și a controlului organelor viscerale la modele preclinice de leziuni neurologice, inclusiv leziuni ale măduvei spinării, accident vascular cerebral, leziuni traumatice ale creierului, scleroză multiplă și boală Parkinson, prin capacitatea sa de a spori dezvoltarea colateralelor axonilor din neuronii nedeteriorați, potrivit unui studiu realizat de Doyle şi colab. Baza acestor efecte benefice rezidă în proprietățile sale antioxidante, antiinflamatorii, axogene și neuroprotectoare, după cum relevă sursa citată.

Pe baza eficacității sale la modele preclinice, inozina a fost supusă evaluării în mai multe studii clinice, inclusiv pentru scleroza multiplă, scleroza laterală amiotrofică și boala Parkinson. În principal, a fost urmărit efectul creșterii nivelului de acid uric în ser și/sau în lichidul cefalo-rahidian, deoarece inozina este metabolizată în acid uric, iar acesta este un agent crucial în eliminarea peroxinitriţilor (cauza proceselor oxidative implicate în patogeneza bolilor vizate). Deşi inozina orală s-a dovedit sigură și a fost bine tolerată de către pacienți, chiar și la doze de până la 3 grame pe zi, până acum, studiile nu sunt concludente în privinţa eficacităţii terapeutice anticipate.

Probarea eficacităţii inozinei ar echivala cu un tratament simplu şi ieftin atât pentru ameliorarea simptomelor, cât și pentru tratamentul unor condiţii debilitante specifice mai multor tulburări neurologice sau de altă natură.

Posibile reacţii adverse ale inozinei

Inozina nu pare să fie toxică pentru oameni, chiar și atunci când este ingerată în doze mari. Unul dintre efectele adverse notabile constatate în cursul studiilor clinice este creşterea riscului de formare a calculilor renali. Totodată, inozina nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care alăptează şi este de evitat la bolnavii de gută.

Bibliografie:

  1. American Chemical Society – Inosine; www.acs.org;
  2. C. Doyle et al. – Inosine, a Multifunctional Treatment for Complications of Neurologic Injury; Cell Physiol Biochem 2018;49:2293–2303; www.karger.com;
  3. Extend Life – Health Benefits And Uses Of L-Inosine; www.xtend-life.com.

Asistent de farmacie

Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.