Preparatele cu MSM, efecte terapeutice și posibile limitări

Efectele terapeutice ale metilsulfonilmetanului (MSM) continuă să fie studiate, mai ales pentru posibilul impact antiinflamator şi antioxidant al acestui agent. O serie de studii indică unele beneficii ale MSM în tratarea durerilor musculo-scheletale şi articulare, a anumitor afecţiuni gastrice, în combaterea unor alergii ori a semnelor îmbătrânirii. Sunt evaluate şi alte potenţiale efecte de interes cum ar fi cel imunomodulator ori chemopreventiv. Pe de altă parte, deocamdată sunt puţine dovezi privind eficienţa sa terapeutică reală, iar despre efectele sale adverse posibil periculoase sunt disponibile date limitate.

Cuprins

MSM, introducere

Potențiale beneficii ale MSM-ului

Utilitatea MSM în afecțiunile artritice

Efecte asupra altor procese inflamatorii

Efectul antioxidant al MSM

Mecanisme ale efectului imunomodulator

Aplicații ale MSM în dermatologie

MSM în terapia oncologică

Riscurile MSM

Concluzii

Bibliografie

MSM, introducere

Metilsulfonilmetanul este un compus organosulfuric utilizat ca supliment alimentar. Înainte de a fi introdus ca agent adjuvant în tratamentul anumitor afecţiuni, MSM a îndeplinit, în principal, rolul de solvent polar aprotic la temperaturi ridicate, la fel ca și compusul din care derivă, dimetil sulfoxid (DMSO) [1].

În natură, MSM ia parte la ciclul natural al sulfului [2]. MSM şi DMSO atmosferice reajung pe sol prin ploaie şi sunt absorbite de rădăcinile plantelor, regăsindu-se mai ales în plantele verzi, în alge, în anumite fructe, legume sau cereale. În corp, MSM este produs de glandele suprarenale, dar poate fi obţinut şi prin alimentaţie [3]. Aportul exogen de metilsulfonilmetan are ca surse predilecte vegetalele, cerealele, berea, vinul de porto, cafeaua, ceaiul sau laptele de vacă. Totuşi, nivelul regăsit în asemenea surse nu este suficient pentru a avea valoare terapeutică, deoarece vorbim de câteva sutimi de ppm (mg/L) [1]. 

În ultimele decenii, MSM a început să fie adăugat în cantități mici în mai multe alimente și băuturi, ca supliment alimentar. De asemenea, au fost concepute o serie de preparate cu metilsulfonilmetan sub diverse forme farmaceutice. În 2016, R.C. Gupta identifica 52 de produse diferite cu MSM ca agent unic, sub formă de capsule, tablete, loțiuni și creme, și peste 30 de produse distincte în combinație cu alte suplimente alimentare [4]. În cadrul acestor utilizări, MSM este obţinut prin sinteză artificială, procedând la oxidarea DMSO cu peroxid de hidrogen, urmată de purificarea prin cristalizare sau distilare. Din punct de vedere biochimic, MSM sintetic nu prezintă diferențe structurale sau de siguranță detectabile față de varianta naturală [1].

Potențiale beneficii ale MSM-ului

În anii ’50, a început studierea proprietăților biologice ale DMSO, studiile de laborator conturând capacitățile antioxidante şi antiinflamatoare ale acestuia, cât şi activitatea sa anticolinesterazică și de a induce eliberarea histaminei din mastocite [1]. În urma studiilor ulterioare, s-a emis ipoteza potrivit căreia unele dintre efectele biologice ale DMSO ar fi generate parțial de metaboliții săi. La sfârșitul anilor ‘70, erau demarate cercetările şi în cazul MSM [1]. În 1981, era acordat în Statele Unite un patent pentru folosirea metilsulfonilmetanului în scopul îmbunătăţirii texturii pielii, întăririi unghiilor, cât şi pentru subţierea sângelui. Acelaşi deţinător al primului patent a extins indicaţiile MSM, susţinând rolul pozitiv al acestuia în ameliorarea stresului, diminuarea durerii, tratarea infecțiilor parazitare, creșterea energiei, stimularea metabolismului, intensificarea circulației și îmbunătățirea vindecării rănilor, deși dovezile științifice în sprijinul acestor beneficii erau destul de puţine [1].

Potrivit Butawan et al., literatura științifică disponibilă sugerează că metilsulfonilmetanul ar putea avea aplicații clinice în artrită și în alte tulburări inflamatorii, cum ar fi cistita interstițială, rinita alergică sau inflamația acută indusă de exerciții [1]. Totodată, unele date limitate indică un posibil impact pozitiv în combaterea radicalilor liberi, stimularea sistemului imunitar, vindecarea rănilor. Mai sunt în studiu potenţialele efecte chemopreventive ale MSM, cu impact în tratarea cancerelor, cât şi cele antimicrobiene împotriva unor organisme precum Giardia lamblia, Trichomonas vaginalis sau unii fungi [5].

Datorită capacității sale crescute de a penetra membranele și de a ajunge în toate zonele organismului, mecanismele complete de acţiune ale MSM pot implica o mulţime de tipuri de celule și, prin urmare, sunt dificil de elucidat, după cum apreciază Butawan et al. [1].

Utilitatea MSM în afecțiunile artritice

Mai multe studii in vitro au arătat că MSM exercită un efect antiinflamator prin reducerea expresiei citokinelor, relevă Butawan et al. Potrivit aceleiași surse, rezultate similare au fost observate la modele animale cu afecţiuni artritice induse experimental. În plus, în combinaţie cu glucozamină și sulfat de condroitină, metilsulfonilmetanul a redus proteina C reactivă la șobolanii cu artrită reumatoidă acută și cronică, indusă experimental. Majoritatea studiilor efectuate cu subiecţi umani au fost neinvazive și au evaluat statusul articular prin utilizarea unor chestionare pentru scorurile WOMAC, SF-36, VAS și pentru indicele Lequesne [1].

Într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, MSM a produs îmbunătățiri semnificative ale scorurilor WOMAC pe durere şi funcția articulară și SF-36 pentru calitatea vieţii la pacienții cu osteoartrită (OA) de genunchi, pentru o perioadă de 12 săptămâni. Într-un alt studiu randomizat, controlat cu placebo, la pacienți cu OA la genunchi, administrarea MSM a produs ameliorări importante ale funcției fizice și ale scorului total WOMAC, cât și ale scorului VAS pentru durere, fără diferențe însă în ceea ce priveşte durerea/rigiditatea, conform WOMAC ori scorului total al SF-36 între grupurile tratate cu MSM şi cele placebo. [6]. Alte două studii clinice, evidenţiate de Lim et al., au evaluat eficacitatea MSM în combinaţie cu glucozamină-condroitină sau numai împreună cu glucozamină. Combinația glucozamină-condroitină-MSM a oferit beneficii clinice în îmbunătățirea scorurilor WOMAC și VAS faţă de alternativele glucozamină-condroitină şi placebo la pacienții cu OA la genunchi timp de 12 săptămâni. În mod similar, un alt studiu a raportat că MSM a scăzut indicii durerii și inflamaţiei, combinația MSM-glucozamină prezentând o îmbunătățire mai importantă și mai rapidă a statusului durerii, umflăturilor și capacității funcționale [6].

MSM, util în tratamentul împotriva osteoartritei

Deoarece sulful este necesar în procesul de formare a țesutului conjunctiv, se consideră că MSM poate fi util în tratamentul OA. Gupta notează că, în osteoartrită, MSM funcționează prin reducerea inflamației și blocarea răspunsului la durere în fibrele nervoase, însă, ca orice alt nutraceutic, nu poate avea efect curativ. „MSM are același scop ca și medicaţia tip AINS (antiinflamatoarele nesteroidiene), dar MSM nu atrage niciunul dintre rezultatele negative asociate cu AINS”, consideră cercetătorul [4]. În ciuda acestor rezultate şi a unei bune tolerabilităţi a MSM, efectele pozitive au fost confirmate numai pentru o perioadă scurtă de timp, după cum subliniază Lim et al. Nu există aşadar dovezi fiabile privind eficacitatea și siguranța pe termen lung şi, de aceea, MSM nu ar trebui recomandat deocamdată în tratamentul OA, înainte de a fi investigat în cadrul unor studii clinice de amploare [6].

Efecte asupra altor procese inflamatorii

MSM ar ameliora procesele inflamatorii şi în cazul altor afecțiuni. De exemplu, MSM a atenuat expresia citokinei in vivo pentru colita indusă, leziunile pulmonare și leziunile hepatice [1].  Rezultatele unui studiu publicat de Barrager et al. în 2002 au indicat faptul că administrarea a 2600 mg/zi de MSM, timp de 30 de zile, poate fi eficientă în reducerea simptomelor asociate rinitei alergice sezoniere. Astfel, datele studiului citat au relevat o diminuare a simptomelor respiratorii superioare și generale din ziua 7 de tratament, iar, până în săptămâna 3, o diminuare semnificativă şi a simptomelor respiratorii inferioare față de valoarea inițială [7].

În ceea ce priveşte reducerea inflamației sistemice indusă de efort, deși s-au observat efecte, studiile la om nu au explorat impactul antiinflamator direct la nivelul cartilajului sau al celui sinovial, așa cum s-a întâmplat în cazul sinovitei la șoareci, unde s-a observat reducerea inflamaţiei după administrarea de metilsulfonilmetan [1].

Într-un studiu restrâns, randomizat, controlat cu placebo, care a evaluat eficacitatea MSM asupra leziunilor musculare induse de efort, administrarea zilnică, timp de 10 zile, a MSM a condus la reduceri notabile ale nivelurilor serice de bilirubină și creatinkinază după o sesiune de efort fizic susţinut, potrivit Barmaki et al. [5].

Efectul antioxidant al MSM

Mecanismul prin care MSM exercită un efect antioxidant este în prezent neclar, însă cercetările au demonstrat capacitatea acestuia de a oferi protecţie împotriva activității superoxid dismutazei, catalazei și mieloperoxidazei şi de a modifica, totodată, nivelurile de glutation în numeroase țesuturi. Prin modularea activității enzimelor antioxidante și a ciclului redox central, MSM influenţează statusul redox celular și tisular, care poate reprograma metabolic celulele prin factori de transcripție sensibili la redox. Alternativ, metilsulfonilmetanul poate afecta, de asemenea, proprietățile membranei, în special ale mitocondriilor, modificând astfel producția de specii reactive ale oxigenului (SRO) [8].

„Efectul antioxidant al MSM a fost observat pentru prima dată când producția stimulată a neutrofilelor de SRO a fost suprimată in vitro, dar a rămas neafectată într-un sistem cell-free; din acest motiv, s-a presupus că mecanismul său antioxidant acționează mai degrabă asupra mitocondriilor decât la nivel chimic, prin suprimarea generării de superoxid, peroxid de hidrogen și acid hipocloros (…) MSM influențează activarea a cel puțin patru tipuri de factori de transcripție. (…) Prin medierea acestor factori de transcripție, poate regla echilibrul SRO și al enzimelor antioxidante”, notează Butawan et al. [1].

Mecanisme ale efectului imunomodulator

Prin modificarea potențialului antioxidant din diferite țesuturi, inclusiv din creier, MSM poate exercita şi proprietăți imunomodulatoare unice, care s-ar putea dovedi utile în cazul a diferite stări patologice [8]. Conținutul ridicat de sulf regăsit în MSM sprijină sistemul imunitar prin susținerea regenerării celulare și a permeabilității necesare unui răspuns imun optim [9]. Întrucât unele dintre cele mai frecvente cauze ale problemelor imunologice minore sunt inflamația cronică și stresul, metilsulfonilmetanul modulează răspunsul imun prin intermediul unui mecanism integrat, (…) la interfaţa dintre stresul oxidativ și inflamație [1]. Sulful este, totodată, esențial şi pentru producerea glutationului – un antioxidant crucial pentru stimularea celulelor albe din sânge, a celulelor killer naturale și a altor antioxidanți responsabili de inhibarea deteriorărilor de tip oxidativ [9]. În plus, MSM poate servi şi la generarea altor efecte imunomodulatoare legate de ciclul celular și moartea celulelor [1].

Aplicații ale MSM în dermatologie

Exploatarea MSM pentru îmbunătăţirea calităţii şi texturii pielii a prezentat interes încă din anii ‘80, primul patent obţinut pentru utilizarea MSM fiind acordat tocmai pentru aceste indicaţii [1]. Şi în prezent, studiile clinice cu anumite preparate cu MSM susţin eficienţa acestui agent în reducerea ridurilor fine şi menținerea integrității structurale a pielii, cât şi în sprijinul păstrării sănătăţii părului și unghiilor [9].

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Un studiu publicat anul trecut în ”International Journal for Vitamin and Nutrition Research” a întărit dovezile privind aceste beneficii și a arătat că astfel de efecte pot fi obţinute cu doze de numai 1g/zi. „Ceea ce m-a surprins în ceea ce privește rezultatele a fost eficienţa produsului în reducerea ridurilor, semnul vizibil de îmbătrânire care îngrijorează cel mai mult”, a declarat co-autorul studiului, N. Muizzuddin, de la Skin Clinical Research Consultants, citat de NutraIngredients.com. „Chiar și imaginile au arătat o schimbare promițătoare. S-a constatat, de asemenea, o catifelare plăcută a tenului, dar cred că reducerea ridurilor este cea mai relevantă parte a acestui studiu”, a explicat Muizzuddin.

Beneficii ale MSM în tratarea unor afecţiuni dermatologice

Câteva studii restrânse sau studii de caz sugerează beneficii ale MSM în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Într-un studiu cu 46 de pacienți, realizat de Berardesca et al. în 2008, un preparat topic cu MSM în combinație cu silimarina a prezentat beneficii în tratarea rozaceei în stadiile I-III. A fost observată o scădere semnificativă statistic a eritemului, a papulelor și a intensității pruritului, potrivit autorilor studiului. Se presupune că metilsulfonilmetanul ajută în rozacee datorită puternicei sale acțiuni fotoprotectoare, corelat cu efectele antioxidante și de desensibilizare a pielii la potențialii alergeni [5]. Un studiu de caz al unui bărbat de 44 de ani cu ihtioză severă a arătat ameliorarea simptomelor bolii după aplicarea timp de patru săptămâni a unei creme hidratante pe bază de aminoacizi, vitamine, antioxidanți și metilsulfonilmetan [1]. Deși puțin evaluată în studii, contribuţia MSM la procesul de vindecare a rănilor ar putea fi una utilă, conform testului de scratching in vitro, însă aceasta trebuie dovedită şi in vivo [1].

MSM în terapia oncologică

În ultima decadă s-au intensificat cercetările privind acţiunea anticancerigenă a MSM [10]. Studiile in vitro cu MSM, singur sau în combinație cu alţi agenţi, au evaluat efectele sale metabolice și fenotipice asupra mai multor linii celulare canceroase, precum cele din cancerele de sân, esofag, stomac, ficat, colon, vezică urinară ori de piele, cu rezultate promițătoare [1].

Într-un studiu publicat anul trecut în „Cell Biology and Toxicology”, Kowalska et al. raportează date în favoarea efectelor anticancerigene ale MSM în cancerul endometrial, după ce metilsulfonilmetanul a potenţat efectul citotoxic al doxorubicinei. „Am observat că, în liniile celulare de cancer endometrial, MSM a indus, de asemenea, scăderea viabilității celulare într-o manieră dependentă de doză. (…) Acest studiu a arătat, pentru prima dată, că MSM ar putea produce el însuşi scăderea viabilității și inducerea apoptozei în celulele cancerului endometrial prin modularea ciclului celular și deteriorarea ADN-ului. Mai mult, MSM ar putea servi ca sensibilizant la chimioterapicele cunoscute și utilizate în terapia acestui cancer”, conchid autorii studiului citat [10]. La rândul lor, Butawan et al. evidenţiază că metilsulfonilmetanul a dovedit că este citotoxic pentru celulele canceroase datorită inhibării viabilității celulare prin inducerea întreruperii ciclului celular, necroză sau apoptoză [1].

Kowalska et al mai notează că MSM a scăzut invazivitatea celulelor neoplazice prin modularea factorului de creștere a endoteliului vascular în cancerul de sân, precum și în terapie combinațională cu inhibitor de Janus kinaza 2 (Jak2) în cancerul de vezică urinară. Terapia MSM-tamoxifen a inhibat creșterea tumorilor şi a metastazelor în cancerul de sân, atât in vitro, cât și in vivo, prin modularea Jak2 și a transductorului și activatorului căii de transcripție 5b (STAT5b) [10]. „Studiile anterioare mai sugerează că tratamentul prealabil cu MSM timp de aproximativ o săptămână înainte de inducerea cancerului la șobolani a redus semnificativ perioada medie până la apariția tumorii (..); un alt studiu a sugerat că utilizarea MSM poate fi asociată şi cu un risc scăzut de cancer pulmonar și colorectal. Rezultatele in vitro și in vivo justifică investigarea ulterioară a MSM ca tratament pentru cancer”, concluzionează Butawan et al. [1].

Riscurile MSM

Metilsulfonilmetanul este bine tolerat de majoritatea indivizilor la doze de până la 4 g/zi, având efecte secundare puține și uşoare, din datele de până acum [1]. Printre efectele adverse observate se numără balonarea, constipația, indigestia, cefaleea, oboseala sau insomnia [5]. Alte rapoarte indică posibile iritații ușoare ale pielii și ochilor pentru metilsulfonilmetanul topic [1]. Totuşi, lipsesc studiile clinice privind reacţiile sale adverse, cât şi datele pentru monitorizarea siguranței sau a posibilelor semne de neurotoxicitate subclinică [4]. Cel mai notabil efect advers înregistrat este un episod acut de închidere bilaterală a unghiului irido-cornean, raportat la o pacientă care luase timp de o săptămână mai multe suplimente alimentare, printre care şi un produs cu metilsulfonilmetan [5]. În termen de patru zile, a avut loc remiterea completă a simptomelor însă, având în vedere interesul pentru utilizarea suplimentelor cu MSM, autorii studiului de caz recomandă includerea de către producători a unui avertisment în acest sens.

Concluzii

Deşi studiile efectuate cu MSM au avut eşantioane mici de pacienţi, există date încurajatoare privind utilitatea sa ca agent adjuvant în anumite afecţiuni. Realizarea unor studii clinice care pot oferi dovezi ştiinţifice solide referitoare la eficienţa şi siguranţa metilsulfonilmetanului nu este doar recomandabilă, ci şi necesară pentru a valorifica terapeutic acest compus accesibil şi bine tolerat.

Referințe bibliografice:

  1. M. Butawan et al.- Methylsulfonylmethane: Applications and Safety of a Novel Dietary Supplement; Nutrients. 2017 Mar; 9(3): 290; www.ncbi.nlm.nih.gov;
  2. M. Butawan et al. – Methylsulfonylmethane: Antiinflammatory Actions and Usage for Arthritic Conditions in “Bioactive Food as Dietary Interventions for Arthritis and Related Inflammatory Diseases” (Second Edition), 2019; Sciencedirect.com;
  3. J. Smithson et al. – Nutritional Modulators of Pain in the Aging Population, 2017, Pages 191-198; Sciencedirect.com;
  4. R.C. Gupta – Nutraceuticals in Arthritis in “Nutraceuticals, Efficacy, Safety and Toxicity”, 2016, Pages 161-176; Sciencedirect.com;
  5. Drugs.com – Methylsulfonylmethane (MSM), last updated on July 14, 2020;
  6. Y. Z. Lim et al. – Nutrients and Dietary Supplements for Osteoarthritis in “Bioactive Food as Dietary Interventions for Arthritis and Related Inflammatory Diseases” (Second Edition), 2019; Sciencedirect.com;
  7. E. Barrager et al. – A Multicentered, Open-Label Trial on the Safety and Efficacy of Methylsulfonylmethane in the Treatment of Seasonal Allergic Rhinitis; May 2002, The Journal of Alternative and Complementary Medicine 8(2):167-73, PubMed;
  8. M. Butawan et al. – Methylsulfonylmethane as an antioxidant and its use in pathology in “Pathology, Oxidative Stress and Dietary Antioxidants, 2020, Pages 277-288”; Sciencedirect.com;
  9. Nutraceutical Business Review – An MSM evolution, The history, benefits and science behind methylsulfonylmethane, Oct 2017 ; Nutraceuticalbusinessreview.com;
  10. K. Kowalska et al. – Methylsulfonylmethane sensitizes endometrial cancer cells to doxorubicin. Cell Biol Toxicol (2020), www.link.springer.com.

Asistent de farmacie

Cuvinte-cheie: , , , , ,

Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!

Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.





    Comentarii

    Utilizam datele tale in scopul corespondentei. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.