Acasă » Farmacoterapie » Tratamentul farmacologic al anemiilor feripriva si hemolitica
Tratamentul farmacologic al anemiilor feripriva si hemolitica
Rezumat:
Articolul din aceasta editie prezinta doua dintre anemiile care au un important impact negativ asupra starii de sanatate. Este vorba de anemiile feripriva si hemolitica. De asemenea, sunt explicate cauzele care duc la aparitia acestor anemii, manifestarile clinice, metodele de diagnostic si tratamentul aferent.
Abstract:
This issue presents two of the most important anemia, injurious to man’s health. These are: deficiency of iron and hemolytic anemia. The article also presents the causes, the symptoms, the diagnostic methods and the pharmacological management.
Forma cea mai curenta de anemie, cauzata de carenta de fier, component esential al hemoglobinei, este anemia feripriva. Este provocata de o diminuare a cantitatii de fier din maduva osoasa, locul de producere a globulelor rosii, la care se adauga o cerere crescuta, care depaseste aportul de fier din alimentatie. O pierdere de hemoglobina (Hb) si fier se produce natural de fiecare data cand are loc o sangerare. Pierderea fierului in cantitate mica are loc ori de cate ori celulele pielii se detaseaza de corp sau cand se distrug hematiile (majoritatea cantitatii de fier din aceste hematii distruse este incorporat in noi globule rosii). Femeile pierd fier si hemoglobina in timpul perioadei menstruale. In timpul sarcinii, pierderea din timpul menstruatiei inceteaza, dar o parte din cantitatea de fier este folosita de fat. de aceea, sarcina reprezinta un risc particular al carentei de fier.
Cai prin care se poate pierde fierul din organism
Pierderile anormale si persistente de sange, care pot fi provocate fie de o anumita boala, fie de o menstra abundenta (menoragie). Afectiunile care pot antrena hemoragii sunt cele ale tubului digestiv (ulcere, gastrite, cancere de stomac, inflamatii ale intestinului si diverticuli). Un tratament prelungit cu aspirina si antiinflamatoare nesteroidiene poate provoca hemoragii gastrointestinale. Sangele care provine din partea inferioara a intestinului si rectului are o culoare deschisa, remarcandu-se in mod obisnuit in scaun. Daca hemoragia are loc la nivelul stomacului sau in partea superioara a intestinului, sangele nu se observa. Cand acest tip de sangerare este abundenta, scaunul are o culoare inchisa. Hemoragia poate fi de origine urinara (tumori renale si vezicale, cistite si prostatite).
Cauze ale anemiei feriprive
• Absorbtia insuficienta este o alta cauza a carentei de fier, ca urmare a unei ablatii chirurgicale a unei parti sau a intregului stomac (gastrectomie), ori tulburarilor digestive ale intestinului subtire;
• Dieta saraca in fier afecteaza in special persoanele in varsta care au un regim alimentar limitat. De asemenea, femeile insarcinate sunt private de fier si trebuie sa-si administreze suplimente cu fier sub forma de comprimate.
Simptome
Semnele si simptomele anemiei feriprive sunt reprezentate de dureri de cap, oboseala, uneori sensibilitate a cavitatii bucale, unghii casante si, in cazuri grave, dureri toracice si respiratie grea.
Diagnostic si tratament
Diagnosticul anemiei feriprive se stabileste prin testul scazut al hemoglobinei in sange si frotiu sangvin. Uneori, se impune analiza scaunului (pentru a decela urmele de sange) si o radiografie cu opacitate baritata sau alte metode moderne pentru a decela eventualele leziuni ale tubului digestiv. Ca tratament, se recomanda aportul suplimentar de fier sub forma de comprimate sau injectabil, iar la copii se folosesc supozitoarele cu fier. Daca anemia este provocata de incapacitatea absorbtiei de vitamine, se trateaza cauza subiacenta. Se recomanda administrarea de vitamina B12 sau comprimate de acid folic.
Anemia hemolitica
Anemia hemolitica este o forma de anemie determinata de distructia prematura a globulelor rosii din sange, ca urmare a unui proces numit hemoliza. Maduva osoasa are capacitatea de a mari producerea de hematii de pana la 6 ori comparativ cu testul normal. Nu poate fi numita anemie decat in situatia in care reducerea duratei de viata a hematiilor este suficient de grava pentru a depasi capacitatea rezervei maduvei osoase.
Cauze si forme clinice
Cauzele pot fi grupate astfel:
• In interiorul globulului rosu, fiind vorba de o maladie ereditara;
• In afara globulului rosu, caz in care maladia este dobandita in timpul vietii.
Anomalii externe care induc aparitia anemiei hemolitice
Hemoliza este cauzata de tulburarile interne ale globulelor rosii, provenind dintr-o rigiditate anormala a membranei celulare anvelopa care inconjoara celula. Globulele rosii sunt foarte usor blocate in cele mai mici vase sangvine, in general in cele ale splinei si sfarsesc prin a fi distruse de macrofage (unul dintre tipurile de globule albe). Aceasta rigiditate poate fi ereditara, o anomalie a hemoglobinei in interiorul celulei (cazul drepanocitozei) sau un deficit enzimatic. In globulul rosu au loc doua procese esentiale in timpul vietii: producerea de energie si protejarea impotriva tuturor deteriorarilor chimice. Acest ultim aspect este foarte important pentru faptul ca deficitul unei enzime catalizatoare a glucozei-6-fosfat-dehidrogenaza este o cauza curenta a anemiei hemolitice. Aceasta maladie este comuna rasei negre si poate aparea dupa absorbtia unor medicamente (antibiotice si antipaludicele).
Anomaliile externe ale globulului rosu se clasifica in 3 grupe:
• Globulul rosu este distrus printr-o actiune mecanica, si anume: un perete vascular anormal, o proteza valvulara cardiaca, formarea unui cheag in vasul sangvin. In acest caz, globulul rosu este agresat de o forta mecanica;
• A doua grupa cuprinde stadiul in care globulul rosu este distrus de anticorpii produsi de sistemul imunitar. Anemia hemolitica de tip imunologic se produce in momentul in care globulul rosu strain patrunde in sange (de exemplu, transfuziile cu sange incompatibil sau sistemul imunitar deficitar, caz in care acesta nu poate recunoaste propriile globule rosii – maladie autoimuna). Aceasta reactie este declansata de un anumit medicament, cum este metildopa. In maladia hemolitica a noului-nascut, globulele rosii sunt distruse de anticorpii produsi de mama;
• Distrugerea globulului rosu de catre microorganismele care au patruns in sange. O cauza importanta este paludismul.
Simptome si diagnostic
In cazul anemiei hemolitice ereditare, vindecarea se poate realiza prin ablatia organului principal de distrugere a hematiilor, si anume a splinei (splenectomie). In cazul lipsei enzimei glucoza-6-fosfat-dehidrogenaza, maladia poate fi usor evitata, neadministrand medicamente si alimente care favorizeaza hemoliza. Anomaliile hematologice (mai ales imunologice) se trateaza cu imunodepresoare sau, in cazul in care hemoliza este cauzata de paludism, se folosesc antipaludicele. Transfuziile, chiar exangvinotransfuzia, sunt uneori indispensabile pentru a trata in regim de urgenta anemiile care pot fi fatale.
Anemia megaloblastica
Aceasta este provocata de o carenta de vitamina B12 sau de acid folic, factori care, prin lipsa lor, afecteaza serios producerea de globule rosii in maduva osoasa. Globulele rosii care se formeaza sunt mult mai mari decat cele normale si se numesc megaloblasti. Vitamina B12 se gaseste in carne, peste si lactate. Aceasta este absorbita la nivelul intestinului subtire, dupa ce s-a combinat cu o substanta numita „factor intrinsec”, secretata de mucoasa gastrica. Rezerva de B12 este stocata in ficat, unde poate fi coservata mai multi ani. La persoanele care nu au carenta de vitamina B12, anemia apare din cauza faptului ca vitamina nu este absorbita.
Cuvinte-cheie: anemie, anemie feripriva, anemie hemolitica
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.