Activitatea antimicrobiană a plantelor medicinale

Dr. farm. Mariana Panţuroiu, Universitatea „Titu Maiorescu”, București

Bacteriile rezistente la antibiotice reprezintă o amenințare globală pentru sănătate. Antibioticele tradiționale își pot pierde eficacitatea în timp, iar dezvoltarea unor noi antimicrobiene eficiente a devenit o prioritate în ultimii ani. Plantele medicinale reprezintă o sursă de compuși antimicrobieni cu potențial terapeutic vast. Metaboliții secundari ai plantelor, terpenele, flavonele, flavonolii, unii alcaloizi și fenilpropanoizi, izolați sau ca parte constituentă a extractelor, au demonstrat activitate antimicrobiană promițătoare. Acest articol cuprinde date care se concentrează pe activitatea antimicrobiană a componentelor derivate din plante, posibilele mecanisme de acțiune ale acestora, precum și potențialul lor antibacterian. Cercetările privind mecanismele de acțiune, interacțiunea cu alte substanțe și profilul farmacocinetic și/sau farmacodinamic al extractelor din astfel de plante medicinale ar trebui să reprezinte o prioritate pentru a le caracteriza ca potențiali agenți antimicrobieni.

Introducere

Rezistența la medicamentele antimicrobiene reprezintă o amenințare serioasă la adresa sănătății umane din întreaga lume. Dezvoltarea de noi antibiotice a încetinit dramatic de la epoca de aur a descoperirilor acestora, în anii 1950. Costurile pentru cercetarea și dezvoltarea unui antibiotic nou, până la punerea acestuia pe piață, sunt mari și rentabilitatea investiției este scăzută. Pentru a contracara lipsa de noi antibacteriene, precum și creșterea rezistenței la antibiotice, plantele ar putea reprezenta o potențială soluție.

Plantele produc o varietate de metaboliți secundari, care joacă un rol major în modul în care acestea se adaptează la mediul lor, oferindu-le mecanisme de apărare eficiente pentru a combate dăunătorii și agenții patogeni. În plus, plantele oferă o mare biodiversitate, cele mai recente estimări situând numărul total al speciilor de plante la aproximativ 374.000, din care aproximativ 290.000 de specii de plante au nenumărați metaboliți secundari nestudiați [1]. În acest domeniu, anumiți compuși naturali de origine vegetală, precum uleiuri esențiale, alcaloizi, lectine, polipeptide, flavone, flavonoli, cumarine, terpenoide și taninuri, au apărut ca potențiale instrumente terapeutice.

În prezent, printre cele mai cunoscute și studiate mecanisme de acțiune ale agenților antimicrobieni sunt legate de o mare varietate de ținte și procese bacteriene, cum ar fi inhibarea sintezei proteinelor, inhibarea căilor metabolice, interferența cu sinteza peretelui celular, inhibarea sintezei ADN și ARN, dar și liza membranei bacteriene.

Pe de altă parte, cele mai frecvente și studiate mecanisme de rezistență bacteriană la agenții antibacterieni sunt modificarea antibioticelor prin enzime, inactivarea antibioticelor și exprimarea pompelor de eflux (Khameneh et al., 2019), fig. 1.

Figura 1. Mecanisme de rezistență bacteriană la antibiotice (E. Wistrand-Yuen)

Concentrația minimă inhibitorie (MIC) este definită ca cea mai mică concentrație a unui agent antimicrobian, care inhibă creșterea vizibilă a unui microorganism in vitro [2]. Această valoare este folosită în mod obișnuit ca indicator al potenței antimicrobiene. În combinație cu parametrii farmacocinetici/farmacodinamici, MIC este utilizată și pentru a estima eficacitatea antimicrobiană in vivo [3].

De asemenea, definim MIC ca fiind cea mai scăzută concentrație a unui agent antimicrobian, care inhibă 90% din creșterea bacteriană, detectată prin măsurarea densității optice a mediului de cultură lichid.

IC50 se referă la concentrația de agent care inhibă 50% din creșterea bacteriană măsurată și raportată prin densitatea optică. Încă din anii 1940, mii de studii de laborator au fost efectuate asupra potențialului antibacterian al plantelor.

Două produse pe bază de extracte din plante au fost aprobate de FDA ca medicamente antibacteriene: Veregen, cu extract din frunze de ceai verde (Camellia sinensis (L.) (galat de epigalocatechină), pentru tratamentul verucilor genitale și perianale, și Fulyzaq sau Mytesy (crofelemer), din arborele Croton lechleri (Müll. Arg.), familia Euphorbiaceae, cunoscut sub numele de sângele dragonului și folosit pentru a trata diareea asociată cu terapia antiretrovială HIV [4].

Specii de plante cu activitate antibacteriană și fitocompuși reprezentativi

Conform datelor din literatura de specialitate, dintre cele 108 specii de plante din familia Lamiaceae, care au prezentat activitate antibacteriană, cele mai active specii au fost Origanum vulgare L., Origanum majorana L., Thymus zygis L., Rosmarinus officinalis L., Thymus vulgaris L., Clinopodium taxifolium (Kunth) Govaerts, Clinopodium vulgare L., Mentha x piperita L., Stachys pubescens Ten. și Ocimum basilicum L.

Origanum vulgare (oregano)

Este o plantă aromatică răspândită în Asia, Europa și nordul Africii. Tradițional, oregano este utilizat pentru a trata probleme respiratorii, tulburări digestive, afecțiuni dermatologice și diverse alte tulburări inflamatorii și infecțioase. Uleiurile esențiale de oregano au prezentat CMI cuprinse între 0,03 și 100 μg/mL, împotriva Listeria monocytogenes, Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, Escherichia coli, Acinetobacter baumannii [5]. Studiile in vivo, efectuate pe arsuri de șoarece, infectate cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA), au arătat o reducere semnificativă a încărcăturii bacteriene [6].

Thymus vulgaris (cimbru)

Este un arbust aromat originar din regiunea Mării Mediterane. Părțile aeriene sunt utilizate tradițional ca antihelmintic, antispastic, carminativ în afecțiuni digestive, precum și în probleme respiratorii precum tusea, bronșita, laringita și durerile în gât (Fani și Kohanteb, 2017). Uleiurile esențiale de cimbru au prezentat CMI variind de la 0,3 la 30 μg/mL, împotriva Bacillus cereus, E. coli, L. monocytogenes, Salmonella typhimurium și Legionella pneumophila, Helicobacter pylori, și 0,78 μL/mL, împotriva S. aureus [7]. Principalii constituenți ai uleiului esențial de cimbru sunt compuși monoterpenici precum carvacrol, timol, γ- terpinen și p-cimen, care acționează sinergic și sporesc eficacitatea antimicrobiană.

Thymus zygis (cimbru roșu)

Este o specie endemică în Peninsula Iberică. Uleiul esențial al plantei înflorite a prezentat MIC de 100 μg/mL împotriva S. aureus și un interval de 0,19 – 400 μg/mL împotriva a trei tulpini de E. coli [5,8]. Există diferite chemotipuri bogate în principal în timol și linalol, care determină activitate antibacterienă diferită.

Rosmarinus officinalis (rozmarin)

Este un arbust originar din regiunea Mediterană, cultivat ca plantă ornamentală aromatică. Frunzele de rozmarin au multe utilizări tradiționale bazate pe acțiunea antibacteriană, carminativă, antispastică și coleretică. De asemenea, s-a raportat că tratează infecțiile tractului urinar, leishmanioza, precum și alte infecții microbiene și inflamații [9].

Uleiul esențial, obținut din părțile aeriene, a prezentat CMI cuprinse între 0,3 și 1,6 μg/mL, în cazul Staphylococcus epidermidis, S. aureus și E. coli, și un interval de 7 – 70 μg/mL, pe L. monocytogenes, P. aeruginosa și Legionella pneumophila [8,13]. Limonenul, camforul, eucaliptolul, α-pinenul, oxidul de Z-linalol și borneolul se numără printre constituenții majori ai uleiului esențial de rozmarin, compuși care sunt responsabili pentru activitatea antibacteriană. Extractele etanolice de rozmarin au demonstrat, de asemenea, CMI variind de la 70 la 350 μg/mL, împotriva Staphylococcus saprophyticus, S. epidermidis, Enterococcus faecalis și P. aeruginosa [10]. S-a raportat că prezența diterpenelor fenolice, precum acidul carnosic, carnosolul și acidul rosmarinic, sunt direct implicate în activitatea antibacteriană.

Mentha x piperita (menta piperita)

Este un hibrid de Mentha spicata L. (mentă verde) și Mentha aquatica L. (watermint). M. x piperita este o plantă originară din regiunea Mediteranei și cultivată în întreaga lume. Este utilizată în mod tradițional pentru a trata o gamă largă de tulburări, inclusiv iritația pielii, arsurile solare, durerile în gât, febra, durerile musculare, congestia nazală, indigestia și bolile infecțioase. Uleiurile esențiale obținute din mentă au acțiuni antimicrobiene, antimalarice și antigiardia, obsevate in vitro. Acestea au prezentat CMI cuprinse între 0,5 și 8 μg/mL, în cazul Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae, P. aeruginosa, E. coli, Salmonella typhi și Klebsiella pneumoniae [11]. Monoterpenele precum mentolul și mentona au fost raportate ca fiind responsabile pentru activitatea antibacteriană. Un studiu in vivo a arătat că unguentele cu ulei esențial de mentă au îmbunătățit procesul de vindecare într-un model de rană infectat cu S. aureus și P. aeruginosa [12]. Mai multe studii clinice au investigat eficacitatea și siguranța M. x piperita, dar cele mai multe dintre acestea s-au concentrat pe tulburări neinfecțioase, cum ar fi sindromul colonului iritabil și dispepsia non-ulceroasă.

Salvia officinalis L. (salvie)

Este o plantă aromatică, originară din zonele mediteraneene și Orientul Mijlociu, dar a fost naturalizată în întreaga lume. În medicina populară, S. officinalis este utilizată pentru tratamentul diferitelor tipuri de tulburări, inclusiv ulcere, gută, reumatism, inflamație, amețeli, tremor, paralizie, diaree și hiperglicemie. Uleiurile esențiale de salvie au prezentat CMI cuprinse între 12,5 și 225 μg/mL, împotriva S. aureus, L. monocytogenes, E. coli și P. aeruginosa [7,13]. Extractele cu etanol au prezentat CMI de 62,5 și 300 μg/mL, împotriva Streptococcus pyogenes și, respectiv, Staphylococcus aureus [14]. Oxidul de Z-linalol, limonenul, camforul, α-pinenul și borneolul sunt constituenții principali, responsabili pentru activitatea antibacteriană a uleiului esențial, în timp ce acidul rozmarinic, quercetina, acidul elagic, acidul ursolic, galatul de epigalocatechină și acidul clorogenic ar putea fi implicați în activitatea antibacteriană a extractului alcoolic.

Ocimum basilicum (busuioc)

Este o plantă anuală, originară din Africa și Asia tropicală, cultivată în întreaga lume. Planta este folosită în mod tradițional pentru a trata durerile de cap, tusea, diareea, verucile și tulburările digestive. Uleiul esențial obținut din părțile aeriene au prezentat CMI de 0,6 – 50 μg/mL, împotriva Salmonella typhimurium, Vibrio cholerae și Streptococcus pyogenes, în timp ce extractul metanolic al semințelor sale a prezentat o CMI de 25 μg/mL, împotriva Mycobacterium tuberculosis [15]. Constituenții majori ai uleiului esențial de busuioc sunt reprezentați de linalol și estragol. Alți compuși detectați în concentrații relativ scăzute sunt eucaliptol, cinamat de metil, mentonă, 1,8-cineol, eugenol, borneol, camfor și germacren. Principalul constituent, linalolul, se crede că este în mare măsură responsabil pentru activitatea antibacteriană a uleiului esențial. Variațiile sezoniere ale concentrației sale ar putea duce la reducerea efectelor antibacteriene în timpul verii [16]. Compușii fenolici, cum ar fi acidul rozmarinic, acidul cicoric și acidul caftaric, sunt compușii responsabili pentru activitatea antibacteriană a extractului metanolic de busuioc.

Glycyrrhiza glabra (lemn-dulce)

Aparține familiei Fabaceae, fiind o plantă medicinală utilizată pe scară largă, originară din sudul Europei și din unele părți ale Asiei. În medicina tradițională chineză (TCM), este utilizat pentru artrită, bronșită, tuse, oboseală, spasme și durere. În Ayurveda, este folosit pentru ameliorarea inflamațiilor, bolilor oculare, infecțiilor gâtului, ulcerelor peptice, artritei și afecțiunilor hepatice [17]. Diferiți autori au raportat proprietățile antimicrobiene ale G. glabra, în special asupra bacteriilor Gram-pozitive și Gram-negative, cum ar fi Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Candida albicans și Bacillus subtilis [17,18]. Activitatea antibacteriană observată se datorează prezenței metaboliților secundari, și anume, saponine, alcaloizi și flavonoizi. În special, glabridina, glabrolul, glabrena, hispaglabridina A, hispaglabridina B, 40‐metilglabridina și 3‐hidroxiglabrolul, izolate din G. glabra, sunt responsabile pentru această activitate [18]. Extractul cu metanol din tulpină a prezentat o CMI de 10 μg/mL împotriva P. aeruginosa, în timp ce extractul de rădăcină cu etanol a demonstrat o CMI de 62,5 μg/mL împotriva Streptococcus pyogenes. O evaluare farmacodinamică in vivo a unei pulberi uscate lipozomale pentru inhalare, care conține extract de lemn-dulce, a arătat o reducere semnificativă a numărului de bacterii în plămâni și splină, la șoarecii infectați cu Mycobacterium tuberculosis. De asemenea, se sugerează că licocalcona E ar putea fi utilizată pentru sinteza chimică a noilor compuși anti-S. aureus, reducând producția de α-toxină atât la S. aureus sensibil la meticilină, cât și la stafilococul auriu meticilino-rezistent (MRSA) [18].

Dintre cele 76 de specii din familia Asteraceae, cu activitate antibacteriană, cele mai active specii conform studiilor sunt: Tanacetum polycephalum Sch. Bip., Xanthium strumarium L., Echinops kebericho Mesfin, Mikania glomerata Spreng., Artemisia abyssinica, Matricaria chamomilla L., Rhanterium suaveolens Desf., Litogyne gariepina (DC.) Anderb. şi Achyrocline satureioides (Lam.) DC.

Xanthium strumarium (scaietele popii)

Este o plantă erbacee răspândită pe scară largă în întreaga lume. Este utilizată tradițional pentru a trata infecțiile bacteriene și fungice, diabetul, pruritul cutanat, rinita alergică și artrita reumatoidă. Screeningul antibacterian al uleiului esențial a demonstrat CMI variind de la 0,5 la 20,5 μg/mL, împotriva S. aureus, B. subtilis, Klebsiella pneumoniae și Pseudomonas aeruginosa [19]. Doi dintre constituenții principali ai uleiului volatil, limonen si borneol, pot fi responsabili pentru activitatea antibacteriană.

Artemisia annua (peliniță)

Este bine cunoscută datorită descoperirii unor noi agenți antimalarici (artemisinina și derivații săi), în anii 1970 [20]. În ultimele două decenii, artemisinina a fost utilizată pe scară largă pentru tratamentul malariei. În plus, artemisinina are efecte antibacteriene, antifungice, antileishmaniale, antioxidante, antitumorale și activitate antiinflamatoare. Speciile Artemisia au fost investigate pe scară largă, drept sursă de compuși antimicrobieni. S-a raportat că mai multe specii de Artemisia prezintă activitate antibacteriană, inclusiv A. abyssinica, A. indica Willd., A. vestita Wall. ex Besser, A. herba-alba Asso și A. fragrans Willd. Studiile au arătat că extractele de Artemisia annua L. au activitate antimicrobiană împotriva diverșilor agenți patogeni, inclusiv Bacillus subtilis, Candida krusei, Enterococcus hirae, Enterococcus faecalis, Escherichia coli, Haemophilus influenzae, Pseudomonas aeruginosa și Staphylococcus aureus. CMI pentru extractele de A. annua au variat de la 7 la 14 mg/ml. Uleiul esențial de A. indica, o specie originară din Asia, a prezentat CMI de 32 – 128 μg/mL împotriva bacteriilor Gram-negative, precum K. pneumoniae, P. aeruginosa, Salmonella typhi și Shigella dysenteriae, iar activitatea a fost atribuită compușilor, artemisia cetona, camforului și eucaliptolului [21].

Matricaria chamomilla (mușețel)

Este o plantă originară din sudul și estul Europei. În mod tradițional, este utilizată pentru a trata tusea, durerile menstruale și gastrointestinale, reumatismul, eczemele, iritațiile pielii, gingivita și inflamațiile oculare. Uleiul esențial din mușețel a arătat CMI de 10 – 156 μg/mL, împotriva E. coli, K. pneumoniae, Proteus mirabilis, P. vulgaris, MRSA și B. subtilis [22]. α-bisabololul ar putea fi implicat în activitatea antibacteriană observată. Într-un model pe șoarece, formulări topice cu M. chamomilla au demonstrat o vindecare mai rapidă a rănilor decât la aplicarea de corticosteroizi pe ulcerele limbii [23]. În studiile clinice, o apă de gură cu mușețel sălbatic, administrată unui pacient cu mucozită orală, indusă de metotrexat, a tratat cu succes pacientul în decurs de 4 săptămâni [24], iar eficacitatea M. chamomilla asupra mucozitei orale, induse de terapia anticancer, a fost confirmată într-un studiu clinic care a evaluat 98 de cazuri cu cancere ale capului și gâtului. Rezultatele au sugerat că tratarea mucozitei a fost accelerată prin clătirea orală cu preparate de mușețel [25].

Concluzii

Dintre cei mai activi fitoconstituenți cu acțiune antibacteriană, se remarcă terpenele și polifenolii, fie ca atare, fie ca parte a extractelor de plante sau uleiurilor esențiale. Astfel de observații confirmă că plantele și produsele lor naturale reprezintă surse promițătoare de agenți antibacterieni și că explorarea lor reprezintă o traiectorie productivă. Una dintre provocările de viitor pentru multe substanțe fitochimice este găsirea unor căi și forme eficiente de administrare, capabile să elibereze substanța activă, compusul antimicrobian, la locul țintă în infecțiile sistemice.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

RBG Willis K. J. (2017). State of the World’s plants, 2017. Kew, London, England: Royal Botanic Gardens;
CLSI (2012). Methods for dilution antimicrobial susceptibiity tests for bacteria that grow aerobically; approved standard; CLSI document M07-A9. Wayne, PA: Clinical and Laboratory Standards Institute;
Drusano G. L., Preston S. L., Fowler C., Corrado M., Weisinger B., Kahn J. (2004). Relationship between fluoroquinolone area under the curve: minimum inhibitory concentration ratio and the probability of eradication of the infecting pathogen, in patients with nosocomial pneumonia. J. Infect. Dis. 189, 1590–1597. 10.1086/383320;
Wu C., Lee S.-L., Taylor C., Li J., Chan Y.-M., Agarwal R., et al. (2020). Scientific and regulatory approach to botanical drug development: a U.S. FDA perspective. J. Nat. Prod. 83, 552–562. 10.1021/acs.jnatprod.9b00949;
Thielmann J., Muranyi P., Kazman P. (2019). Screening essential oils for their antimicrobial activities against the foodborne pathogenic bacteria Escherichia coli and Staphylococcus aureus . Heliyon 5, e01860 10.1016/j.heliyon.2019.e01860;
Lu M., Dai T., Murray C. K., Wu M. X. (2018). Bactericidal property of oregano oil against multidrug-resistant clinical isolates. Front. Microbiol. 9 10.3389/fmicb.2018.02329;
Vaillancourt K., Lebel G., Yi L., Grenier D. (2018). In vitro antibacterial activity of plant essential oils against Staphylococcus hyicus and Staphylococcus aureus, the causative agents of exudative epidermitis in pigs. Arch. Microbiol. 200, 1001–1007. 10.1007/s00203-018-1512-4;
Lagha R., Ben Abdallah F., Al-Sarhan B., Al-Sodany Y. (2019). Antibacterial and biofilm inhibitory activity of medicinal plant essential oils against Escherichia coli isolated from UTI patients. Molecules 24, 1161 10.3390/molecules24061161;
Jamila F., Mostafa E. (2014). Ethnobotanical survey of medicinal plants used by people in oriental Morocco to manage various ailments. J. Ethnopharmacol. 154, 76–87. 10.1016/j.jep.2014.03.016;
Petrolini F. V. B., Lucarini R., de Souza M. G. M., Pires R. H., Cunha W. R., Martins C. H. G. (2013). Evaluation of the antibacterial potential of Petroselinum crispum and Rosmarinus officinalis against bacteria that cause urinary tract infections. Braz. J. Microbiol. 44, 829–834. 10.1590/s1517-83822013005000061;
Abolfazl M., Hadi A., Frhad M., Hossein N. (2014). In vitro antibacterial activity and phytochemical analysis of some medicinal plants. J. Med. Plants Res. 8, 186–194. 10.5897/jmpr12.1298;
Modarresi M., Farahpour M.-R., Baradaran B. (2019). Topical application of Mentha piperita essential oil accelerates wound healing in infected mice model. Inflammopharmacology 27, 531–537. 10.1007/s10787-018-0510-0;
Santos M. I. S., Martins S. R., Veríssimo C. S. C., Nunes M. J. C., Lima A. I. G., Ferreira R. M. S. B., et al. (2017). Essential oils as antibacterial agents against food-borne pathogens: are they really as useful as they are claimed to be?. J. Food Sci. Technol. 54, 4344–4352. 10.1007/s13197-017-2905-0;
Wijesundara N., Rupasinghe H. (2019). Bactericidal and anti-biofilm activity of ethanol extracts derived from selected medicinal plants against Streptococcus pyogenes . Molecules 24, 1165 10.3390/molecules24061165;
Snoussi M., Dehmani A., Noumi E., Flamini G., Papetti A. (2016). Chemical composition and antibiofilm activity of Petroselinum crispum and Ocimum basilicum essential oils against Vibrio strains. Microb. Pathog. 90, 13–21. 10.1016/j.micpath.2015.11.004;
Hussain A. I., Anwar F., Hussain Sherazi S. T., Przybylski R. (2008). Chemical composition, antioxidant and antimicrobial activities of basil (Ocimum basilicum) essential oils depends on seasonal variations;
Gupta V. K., Fatima A., Faridi U., Negi A. S., Shanker K., Kumar J. K., et al. (2008). Antimicrobial potential of Glycyrrhiza glabra J. Ethnopharmacol. 116, 377–380. 10.1016/j.jep.2007.11.037;
Wang X., Zhang H., Chen L., Shan L., Fan G., Gao X. (2013). Liquorice, a unique “guide drug” of traditional Chinese medicine: a review of its role in drug interactions. J. Ethnopharmacol. 150, 781–790. 10.1016/j.jep.2013.09.055
Sharifi-Rad J., Hoseini-Alfatemi M. S., Sharifi-Rad M., Sharifi-Rad M., Iriti M., Sharifi-Rad M., et al. (2015); Phytochemical compositions and biological activities of essential oil from Xanthium strumarium Molecules 20 10.3390/molecules20047034;
Tu Y. (2016). Artemisinin-A gift from traditional Chinese medicine to the world (nobel lecture). Angew. Chem. Int. Ed. 55, 10210–10226. 10.1002/anie.201601967;
Donato R., Santomauro F., Bilia A. R., Flamini G., Sacco C. (2015). Antibacterial activity of tuscan Artemisia annua essential oil and its major components against some foodborne pathogens. LWT—Food Sci. Technol. (Lebensmittel-Wissenschaft -Technol.) 64, 1251–1254. 10.1016/j.lwt.2015.07.014;
Cvetanović A., Zeković Z., Zengin G., Mašković P., Petronijević M., Radojković M. (2019). Multidirectional approaches on autofermented chamomile ligulate flowers: antioxidant, antimicrobial, cytotoxic and enzyme inhibitory effects. South Afr. J. Bot. 120, 112–118. 10.1016/j.sajb.2018.01.003;
Martins M. D., Marques M. M., Bussadori S. K., Martins M. A. T., Pavesi V. C. S., Mesquita-Ferrari R. A., et al. (2009). Comparative analysis between Chamomilla recutita and corticosteroids on wound healing. An in vitro and in vivo Phytother Res. 23, 274–278. 10.1002/ptr.2612;
Mazokopakis E. E., Vrentzos G. E., Papadakis J. A., Babalis D. E., Ganotakis E. S. (2005). Wild chamomile (Matricaria recutita) mouthwashes in methotrexate-induced oral mucositis. Phytomedicine 12, 25–27. 10.1016/j.phymed.2003.11.003;
Petronilho S., Maraschin M., Coimbra M. A., Rocha S. M. (2012). In vitro and in vivo studies of natural products: a challenge for their valuation. The case study of chamomile (Matricaria recutita). Ind. Crop. Prod. 40, 1–12. 10.1016/j.indcrop.2012.02.041.