Plante medicinale utile în managementul durerii și inflamației locale

În managementul actual al durerii și inflamației, sunt luate din ce în ce mai des în considerare terapiile de uz extern, bazate pe plante medicinale, mai ales în cazurile în care pacienții prezintă efecte secundare severe din cauza administrării antiinflamatoarelor nesteroidiene și analgezicelor opioide.

Plante medicinale – utilizare terapeutică

Materialele vegetale obținute din plante medicinale sunt utilizate cu mult succes în industria farmaceutică și oferă noi perspective, sugerând implicații inovatoare importante pentru medicina clinică existentă. O țintă terapeutică actuală de dezvoltare a noi abordări pentru intervențiile farmacologice o reprezintă durerea și inflamația locală. O alternativă la strategiile terapeutice convenționale de modulare a inflamației și a durerii constă în utilizarea plantelor medicinale, cercetări recente susținând științific acțiunea antiinflamatoare, analgezică a mai multor specii de plante medicinale.

Durerea este o experiență senzorială și emoțională neplăcută, asociată cu potențiale sau reale leziuni tisulare [1]. Diagnosticul corect, precum și tratamentul adecvat al durerii reprezintă o importantă problemă de sănătate publică. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, durerea afectează aproximativ 70% din populația lumii, alterând calitatea vieții cotidiene. Potrivit experților OMS, metodele non-farmacologice de control al durerii sunt destul de ignorate, comparativ cu administrarea medicamentelor convenționale [2]. Inflamația este una dintre cele mai fundamentale și pronunțate reacții de apărare ale organismului. Inflamația este considerată o funcție biologică ce poate fi declanșată de o perturbare mecanică, de prezența unui agent fizic, chimic sau biologic în organism [3].

Conform recomandărilor ghidurilor OMS pentru terapia durerii,agenții terapeutici folosiți în managementul actual al durerii sunt opioidele și medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). În cazul reacțiilor adverse, a lipsei de eficacitate sau a riscului ridicat de complicații grave, tratamentele cu aceste medicamente necesită întrerupere. În asemenea situații, pacienții, în special seniorii, nu au altă opțiune decât să sufere de durere cronică sau să caute alternative de tratament [4]. Utilizarea remediilor pe bază de plante pentru atenuarea durerii, a inflamației și a afecțiunilor asociate rămâne apreciată în rândul populației. Ca urmare, necesitatea unor cercetări suplimentare asupra plantelor cu activități antiinflamatoare, analgezice, nu poate fi neglijată [3].

Durerea (dureri musculo-scheletice – cervicale, lombare sau articulare, precum și artrita sau migrena) și inflamația sunt problemele cele mai frecvente pentru care adulții apelează la produse cu extracte din plante medicinale [4].

Utilizarea terapeutică a plantelor se bazează, în general, pe metode tradiționale. În cazul majorității produselor pe bază de plante, doza ideală de extract și durata tratamentului necesită determinări științifice suplimentare.

Compuși activi de origine vegetală sunt utilizați în întreaga lume în scopuri medicinale, Organizația Mondială a Sănătății recunoscând utilizarea tradițională a plantelor medicinale în asistența medicală primară începând cu anul 1992, în prezent observându-se o creștere semnificativă a acestei întrebuințări [5]. Produsele bazate pe plante medicinale pot fi extrem de benefice în caz de durere ușoară până la moderată [4]. Inhibarea fie a uneia dintre căile lipoxigenazei sau ciclooxigenazei, fie a ambelor, reprezintă mecanismul principal de acțiune al acestora [4].

Plantele cu un nivel ridicat de salicilați au fost folosite în scop terapeutic din cele mai vechi timpuri. În zilele noastre, plantele care conțin salicilați sunt utilizate ca înlocuitori pentru medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) [5]. Inițial, cercetătorii au arătat un interes aparte acidului salicilic, demonstrând că poate fi o țintă bună pentru dezvoltarea medicamentelor pentru anumite afecțiuni. Descoperiri recente sugerează că mai mulți salicilați naturali au roluri farmacologice active. Un asemenea derivat este salicilatul de metil natural, care se găsește în uleiul de wintergreen, mesteacăn, mango și este folosit ca agent analgezic îndeosebi pentru durerile articulare și musculare [5].

Siguranța tratamentelor cu plante medicinale

Produsele pe bază de extracte din plante conțin ingrediente farmacologice active, care pot fi răspunzătoare de numeroase și diverse evenimente adverse. Administrarea lor concomitentă cu medicamentele sintetice poate cauza interacțiuni plantă – medicament dăunătoare, care necesită acordarea unei atenții sporite la alegerea și utilizarea plantelor medicinale. Calitatea suboptimă a anumitor preparate cu produse vegetale, generată de nereglementarea acestora în unele țări, poate cauza efecte inadecvate, necorespunzătoare [4].

Utilizarea preparatelor topice din plante se dovedește a fi mult mai sigură pentru tratarea durerii ușoare și moderate. Se pot folosi unguente, creme și alte preparate farmaceutice de uz local, care se aplică în cantități mici pe piele, acolo unde este nevoie. Moleculele cu acțiune analgezică și antiinflamatoare din preparate pătrund în piele în cantități mici, dar suficiente, acționează acolo unde este nevoie și pot fi îndepărtate rapid. De actualitate sunt preparatele farmaceutice care conțin principii active cu o mare putere de penetrare a pielii, calmând apoi durerea prin inhibarea receptorilor durerii. Prin intermediul acestui mecanism de acțiune, se realizează perturbarea ciclului durerii, precum și protejarea expunerii organelor interne la cantități mari de compuși toxici. Totodată, prin utilizarea preparatelor analgezice și antiinflamatoare cu acțiune locală este posibilă îmbunătățirea complianței pacienților la tratament și reducerea costurilor [6].

Actualmente, mai multe experimente și studii clinice susțin eficacitatea anumitor plante medicinale, recomandând utilizarea preparatelor naturale în managementul durerii și inflamației locale. Din această categorie de plante medicinale fac parte: Capsicum frutescens (cayenne sau capsaicină), Gaultheria procumbens (ulei de wintergreen), Mentha piperita (ulei de mentă), Arnica montana, Curcuma longa (turmenic), Zingiber officinale (ghimbir).

Oamenii de știință au studiat potențialele beneficii clinice și de sănătate publică ale preparatelor topice cu extracte naturale, cu focus îndeosebi pe durerea lombară cronică. La nivel mondial, durerea de spate reprezintă o problemă clinică, dar și de sănătate publică foarte importantă, fiind o cauză majoră de morbiditate (în special, durerea lombară cronică) [7].

În urma cercetărilor, două remedii topice pe bază de plante, Capsicum frutescens (cayenne sau capsaicină) și o combinație de Gaultheria procumbens (ulei de wintergreen) și Mentha piperita (ulei de mentă) s-au evidențiat ca terapii alternative plauzibile la AINS și coxibi, prezentând, de asemenea, și un raport beneficiu – risc potențial mai mare [7].

Capsicum frutescens (cayenne sau capsaicină)

Capsicum frutescens (genul Capsicum, fructe de ardei iute) este o plantă utilizată zilnic, compusul ei principal, capsaicina, fiind responsabil de aroma iute și condimentată, căutată în gastronomie [8], precum și pentru efectul iritant și de arsură [9]. Pe lângă senzația de căldură, capsaicina produce durere și, din acest motiv, a devenit un instrument important în studiul durerii. Multe studii recente au confirmat științific ceea ce era deja cunoscut în unele vechi culturi: capsaicina poate fi folosită și pentru ameliorarea durerii [9]. Capsaicina, compus capsaicinoid (trans-8-metil-N-vanilil-6-nonenamida), este un alcaloid natural, membru al familiei de compuși vaniloizi [8].

Capsaicina (C₁₈H₂₇NO₃ ):

 

 

 

 

 

Datorită implicațiilor terapeutice importante ale căii de administrare locale a capsaicinei, majoritatea studiilor de farmacocinetică privind distribuția capsaicinei au fost și sunt cele efectuate după administrarea topică [8]. Absorbția percutanată a capsaicinei este rapidă, formele farmaceutice utilizate fiind reprezentate de creme, unguente, soluții cu variate concentrații de capsaicină (de exemplu, 0,025 – 0,1% în unele creme), plasturi [8].

Evaluarea aplicării locale a soluțiilor cu 3% caspaicină s-a realizat într-un studiu pe 12 subiecți. S-au utilizat trei feluri de soluții cu 3% capsaicină, folosind pentru prepararea lor trei vehicule diferite: alcool izopropilic 70%, ulei mineral și propilenglicol. În decurs de 1 minut după  aplicare, a fost detectată capsaicina în stratul cornos, la scurt timp atingându-se o stare de echilibru. La pacienții care au primit soluția cu 3% capsaicină, preparată cu alcool izopropilic 70%, concentrația maximă a fost de aproape trei ori mai mare comparativ cu preparatele cu ulei mineral sau propilenglicol [8]. Timpul de înjumătățire al capsaicinei este de aproximativ 24 de ore [8].

Rezultatele a trei studii randomizate, controlate cu placebo, susțin rațiunea științifică a utilizării locale a capsaicinei în tratamentul durerii lombare. Într-unul din studii s-a urmărit acțiunea capsaicinei în cazul durerii lombare acute de cauză mecanică, iar în celelalte două, în cazul durerii de spate cronice nespecifice. În urma analizelor statistice, s-au sesizat reduceri semnificative (60%) ale durerii în cazul aplicării locale ale capsaicinei, comparativ cu scăderea intensității durerii prin utilizarea placebo [7]. S-a accentuat și faptul că utilizarea topică a capsaicinei produce în general reacții locale ușoare, limitate la aproximativ o treime dintre pacienții tratați [7].

În prezent, durerea dintr-o gamă largă de afecțiuni cronice, inclusiv durerea neuropatică, poate fi tratată cu ajutorul cremelor cu capsaicină. Există abordări care au în focus o serie de doze diferite de capsaicină, aplicate pe piele, precum și eficacitatea și tolerabilitatea capsaicinei pentru tratarea neuropatiilor cronice dureroase (indicația fiind, în principiu, o zonă neuropatică localizată, precum cea observată în neuropatia postherpetică și neuropatia asociată HIV) [8]. În șase studii, cei 389 de participanți, care au îndeplinit criteriile de includere, au primit fie cremă cu capsaicină în doză mică (0,075%), fie cremă placebo. S-a constatat că numărul necesar de tratat (NNT), pentru calmarea totală a durerii într-un interval de 6 până la 8 săptămâni, a fost de 6,6. În cazul aplicării cremelor cu capsaicină, reacțiile cutanate locale au fost mai frecvente, dar tolerabile și reduse cu timpul [8].

Într-un studiu controlat, dublu-orb, cu peste de 400 de pacienți cu nevralgie postherpetică, s-a comparat o singură aplicare, pe o perioadă de 60 de minute, a unui plasture cu 8% capsaicină versus plasture de control cu 0,04% capsaicină. În săptămânile 2 – 8, s-a remarcat o reducere semnificativ mai mare a durerii în cazul pacienților tratați cu plasture cu 8% capsaicină, comparativ cu grupul de control (32% față de 24%). Ameliorarea durerii a durat pe întreaga perioadă de studiu (12 săptămâni). Evenimente adverse apărute în timpul tratamentului au fost semnalate la locul de aplicare a plasturelui, în principal eritem și durere, dar descrise ca fiind tranzitorii și adaptabile la analgezice [8].

Gaultheria procumbens (ulei de wintergreen)

Gaultheria procumbens (wintergreen) aparține genului Gaultheria (familia Ericaceae), compus din aproximativ 134 de specii, fiind cunoscut din trecut ca remediu benefic pentru a vindeca afecțiunile reumatismale și ameliorarea durerii [10].

Cercetările fitochimice ale genului Gaultheria au relevat prezența derivaților de salicilat de metil (de analogi naturali ai aspirinei), constituenți C6-C3, acizi organici, terpenoizi, steroizi și alți compuși. Ingredientul caracteristic al genului Gaultheria este salicilatul de metil, un glicozid cu remarcabile efecte antireumatice și analgezice [10]. Compușii principali (printre care și gaultherin) exercită o activitate antiinflamatoare puternică, prin modularea funcțiilor proinflamatorii ale celulelor imune, în special secreția de citokine proinflamatorii IL-1β, IL-6 și TNF-α. Gaultherin este cunoscut și ca un inhibitor al ciclooxigenazei (COX-2), având o potență comparabilă cu medicamentele sintetice [11].

Salicilat de metil (C₈H₈O₃):                                                

 

 

 

 

 

 

Gaultherin (C₁₉H₂₆O₁₂ ):         

Dintre diferitele părți ale plantei Gaultheria procumbens, cel mai frecvent utilizate în scopuri medicinale sunt frunzele, tulpinile și părțile aeriene întregi [11].

Principalul factor de garantare a eficacității terapeutice și siguranței medicamentelor pe bază de plante este controlul calității. Gaultheria procumbenseste una dintre plantele medicinale lipsite de proceduri de standardizare [11].

În 2021, o echipă de cercetători din Polonia a realizat primul studiu integrat de activitate fitochimică și biologică a polifenolilor extrași individual din părțile aeriene, frunzele și tulpinile plantei Gaultheria procumbens. Pentru selectarea markerilor de control al calității, specialiștii s-au bazat pe potența biologică a compușilor individuali din plantă și pe contribuția lor la efectele farmacologice. Solventul optimizat folosit în studiu pentru extracția polifenolilor din plantă a fost metanol-apă (75:25, v/v). Ca rezultat al analizelor LC-MS/MS (cromatografie de lichide de înaltă performanță, cuplată cu spectrometria de masă), izolărilor și experimentelor spectroscopice, s-au selectat și identificat structural unsprezece compuși model. Compușii preselectați au fost supuși la teste de activitate biologică in vitro, pentru a confirma utilitatea lor ca markeri activi ai Gaultheria procumbens. S-a arătat că respectivii compuși markeri folosiți în studiu au prezentat acțiune inhibitoare asupra a două enzime proinflamatorii cheie (ciclooxigenaza, COX-2 și hialuronidaza), au redus remarcabil funcțiile proiinflamatorii și prooxidante ale neutrofileleor umane. Având în vedere faptul că aceste mecanisme au fost conectate anterior cu beneficiile pentru sănătate ale Gaultheria procumbens, toți cei unsprezece compuși ar putea fi considerați markeri activi pentru standardizarea extractelor respective [11].

În prezent, utilizarea uleiului de wintergreen se bucură de o ascensiune accentuată în domeniul terapeutic. În urma aplicării topice, la locul durerii, uleiul de wintergreen prezintă o acțiune antiinflamatoare și analgezică notabilă. Rezultate satisfăcătoare s-au constatat în cazul durerilor de diverse etiologii, tratării poliartritei reumatoide, gripei, răcelii, febrei, traheitei, faringitei și a unor boli ale pielii și parodontale [11].

În urma utilizări locale, s-a remarcat o mai bună ameliorare a durerii în cazul unei combinații de ulei de wintergreen și ulei de mentă, deoarece combinația celor două uleiuri poate potența efectele individuale ale fiecărui ulei, permițând astfel utilizarea unor doze mai mici din fiecare, posibilitatea apariției efectelor secundare fiind mult mai redusă [7]. Dovezile științifice disponibile arată că aplicarea pe piele și absorbția totală a 10 ml dintr-un preparat conținând 2,5% ulei de wintergreen, doza ar reprezenta aceeași cantitate de salicilat ca cea prezentă într-un comprimat de aspirină de 325 mg [7]. Nu sunt de neglijat posibilitățile și potențialul, teoretic, de sângerare și alte reacții adverse ca urmare a asemănării calitative cu acidul acetilsalicilic. Gaultheria procumbens de înaltă calitate nu prezintă probleme de siguranță, acestea apărând în cazul utilizării uleiurilor de calitate inferioară [7].

Informațiile științifice acumulate despre gaultherin și alți analogi ai acidului salicilic sugerează că Gaultheria procumbens, cu un conținut bogat în acești compuși, ar putea fi o bază valoroasă pentru dezvoltarea unor noi medicamente antiinflamatoare nesteroidiene eficiente [12].

Infuziile și tincturile tradiționale reprezintă formele de utilizare a Gaultheria procumbens recomandate de către sursele etnomedicale. Conform recomandărilor fitoterapiei moderne, extractele uscate standardizate prezintă un avantaj enorm, datorită constituenților activi concentrați și eficienței terapeutice mult crescute comparativ cu preparatele tradiționale [12].

Mentha piperita (Aetheroleum Menthae Piperitae, ulei de mentă)

Conform Monografiei Organizației Mondiale a Sănătății despre plante medicinale selectate, Aetheroleum Menthae Piperitae este uleiul esențial obținut prin distilarea cu aburi a părților proaspete supraterane de Mentha piperita (Lamiaceae) [13].

Mentolul și mentona reprezintă principalii constituenți ai uleiului de mentă în proporție de 30 –55%, respectiv 14 – 32%, pe lângă care se mai întâlnesc și alte monoterpene ca: izomentona (2 –10%), 1,8-cineol (6 – 14%), α-pinen (1,0 – 1,5%), β-pinen (1 – 2%), limonen (1 – 5%), neomentol (2,5 – 3,5%) și mentofuran (1 – 9%) [13].

Mentol (C₁₀H₂₀O):        

                                                         

Mentona (C₁₀H₁₈O):

Pe lângă utilizarea internă cu succes a uleiului de mentă, importante date clinice susțin întrebuințarea terapeutică a Aetheroleum Menthae Piperitae și pentru uz extern, îndeosebi pentru tratamentul mialgiei și durerilor de cap [13].

Eficacitatea terapeutică a uleiului esențial de mentă a fost evaluată pe un număr de 41 pacienți cu diagnosticul de cefalee tensională cronică, în cadrul unui studiu clinic randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo. O parte dintre pacienți au primit tratament oral – 1 gram de paracetamol, fie placebo, iar ceilalți pacienți au folosit aplicații externe de ulei esențial de mentă 10% în etanol, fie soluție placebo. În decurs de 15 minute de la utilizarea externă, preparatul cu ulei esențial de mentă 10% a produs o reducere semnificativă (P < 0,05) a intensității durerii de cap, comparativ cu soluția placebo. În cazul administrării orale, paracetamolul s-a dovedit mai eficient decât placebo, dar nu s-au evidențiat diferențe semnificative comparativ cu efectele tratamentului local cu ulei esențial de mentă [13].

Pentru utilizarea externă, Monografia Organizației Mondiale a Sănătății despre plante medicinale selectate recomandă folosirea a 5 – 20% ulei esențial de mentă în preparate diluate, semisolide sau uleioase; 5 – 10% ulei esențial în etanol apos; unguente nazale care conțin 1 – 5% ulei de mentă [13].

OMS avertizează ca preparatele cu Aetheroleum Menthae Piperitae să nu fie aplicate pe față, în special pe nas, la sugari sau copii mici [13]. În cazul aplicațiilor externe, a fost raportată iritația pielii [13].

Arnica montana (ulei de arnică)

De mai multe secole, Arnica montana (familia Asteraceae) este folosită în medicina tradițională și homeopată pentru ameliorarea durerii [14].

Principalii constituenți chimici ai Arnica montana sunt uleiurile esențiale, acizii grași, timolul, lactonele sesquiterpenice pseudoguaianolide (de exemplu, helenalina și esterii lor grași, reprezentând 0,2 – 0,8% din floarea de Arnica montana) și glicozidele flavonice. 2,5-dimetoxi-p-cimenul și eterul metilic de timol sunt componentele primare ale uleiurilor esențiale atât din rădăcinile plantei, cât și din rizomi [15].

Helenalina (C₁₅H₁₈O₄):

Printre acțiunile farmacologice ale Arnica montana se numără activitatea antiinflamatoare, analgezică, antireumatică, antiartritică, antineoplazică și antimicrobiană. Uniunea Europeană a autorizat utilizarea pentru uz extern a mai multor preparate care conțin Arnica montana (în special, tincturi și extracte florale lichide). În terapiile moderne, din cauza proprietăților citotoxice, formulările orale nu sunt utilizate. Pentru uz intern, se pot folosi unele tratamente homeopatice cu preparate de Arnica montana foarte diluate (disponibile sub forma mai multor produse homeopatice comerciale – granule și soluții administrate în picături).

Formele farmaceutice sub care se utilizează în mod obișnuit Arnica montana sunt extractul hidroalcoolic diluat din flori sau plante proaspete, creme, unguente și geluri care conțin extract de arnică sau ulei de arnică, roll-on-uri, ceaiuri [14]. Diluțiile homeopate de Arnica montana pot fi utilizate, de asemenea, în unguente, creme, geluri cu aplicații locale.

În ultimele decenii, au fost efectuate studii clinice pentru a investiga activitatea Arnica montana asupra durerii de diferite etiologii (de exemplu, post-operator, artrită), precum și siguranța, eficacitatea, efectele adverse și potențialele mecanisme de acțiune ale acesteia. Anumite studii clinice au scos în evidență faptul că, în cazul durerii postoperatorii, Arnica montana a fost mai bine tolerată în comparație cu medicamentele utilizate în mod obișnuit (de exemplu, diclofenac) și că ar putea reduce aportul de opioide folosit pentru gestionarea durerii după intervenții chirurgicale [14].

Scorurile durerii au fost reduse semnificativ la pacienții cu osteoartrită a genunchiului, tratați cu gelul de plante proaspete Arnica montana, timp de 3 și 6 săptămâni, ca și în cazul pacienților cu osteoartrită a mâinii, care au fost tratați cu gel cu extract de Arnica montana, timp de 3 săptămâni. În cazul pacienților cu osteoartrită a mâinii, s-a comparat efectul ibuprofenului și al Arnica montana, constatându-se că Arnica montana a arătat o activitate de gestionare a durerii comparabilă cu cea a ibuprofenului [14].

În cazul durerii cauzate de entorsele posttraumatice de gleznă la practicanții amatori de sport, s-a testat efectul terapiei homeopatice, care conține Arnica CH200, cu și fără o combinație de două creme cu Arnica montana. Administrat timp de 6 – 12 zile, tratamentul cu Arnica CH200 în monoterapie sau în combinație cu cremele pe bază de Arnica montana a prezentat o reducere mult mai eficientă, comparativ cu grupul de control [14].

În cazul terapiilor topice ale Arnica montana, studiile clinice au raportat efecte adverse dermatologice, precum dermatita de contact (erupție cutanată, mâncărime și piele uscată) [14].

Utilizarea Arnica montana în timpul sarcinii și alăptării este considerată nesigură din cauza componentelor sale toxice și din cauza lipsei de date [14].

Curcuma longa (turmenic)

Materialul vegetal de interes medicinal al Curcumae Longae (Zingiberaceae) este rizomul uscat [16].

Printre constituenții chimici majori ai turmenicului se numără uleiul volatil galben pal până la galben portocaliu (6%), compus dintr-un număr de monoterpene și sesquiterpene, inclusiv curcumină și zingiberen [16]. Ingredientul activ, curcumina, are efecte antiinflamatorii, antioxidante, anticancerigene, antibacteriene, antivirale [17].

Curcumina (C₂₁H₂₀O₆):

Eficacitatea unguentului cu 5% curcumină a fost demonstrată în cadrul unui studiu clinic dublu-orb, randomizat, comparat cu placebo. Cei 72 de pacienți înrolați (vârstnici cu dureri de genunchi, asociate osteoartritei) au fost repartizați aleatoriu, în două grupuri: un grup de intervenție (cu aplicații de unguent cu 5% curcumină, de două ori pe zi) și un grup placebo (cu aplicații de unguent de vaselină, de două ori pe zi). Perioada studiului a fost de 6 săptămâni. Severitatea durerii de genunchi a fost măsurată la începutul studiului, apoi la sfârșitul săptămânii a patra și a șasea. La a treia măsurare, s-a constatat o intensitate medie a durerii semnificativ mai mică în grupul de intervenție decât în grupul placebo. Cercetătorii au concluzionat faptul că administrarea locală a unguentului cu 5% curcumină poate reduce semnificativ durerea de genunchi la vârstnicii cu osteoartrită a genunchiului [17].

Zingiber officinale (ghimbir)

Rhizoma Zingiberis este rizomul uscat al Zingiber officinale (Zingiberaceae) [18], folosit în mod tradițional în medicina alternativă pentru a reduce durerea cauzată de artrita reumatoidă și osteoartrită [19].

Rizomul conține 1 – 4% ulei esențial și o oleorezină [18].

În urma studierii efectelor farmacologice ale extractului de ghimber, folosind modelul indus de izotiocianat de alil (AITC) la șobolani, s-a dovedit că extractul dens de Zingiber officinale posedă acțiuni antinociceptive și antiinflamatorii semnificative după livrare transdermică. Unguentul cu 0,025% extract de ghimbir s-a dovedit a fi cel mai eficient în inhibarea dezvoltării procesului de inflamație, iar unguentul de concentrație 0,05% a prezentat cel mai mare efect antinociceptiv. Extractul dens de Zingiber officinale poate fi utilizat cu succes ca agent natural eficient pentru durerea și inflamația locală [19].

Concluzii

Datorită diversității compușilor chimici conținuți, în viitorul apropiat este de așteptat ca plantele medicinale să contribuie la dezvoltarea unor noi strategii terapeutice inovative, precum și a unor noi modele moleculare cu activitate antiinflamatoare și antinociceptivă locală. În cazul inflamației, durerii ușoare și moderate, se recomandă folosirea preparatelor naturale antiinflamatoare, analgezice, care se aplică pe piele, putând astfel evita toxicitatea sistemică și asigura reducerea inflamației și o analgezie adecvată. Descoperirea terapiilor bazate pe plante medicinale pentru managementul durerii și al inflamației locale este foarte solicitată. Experimentele și studiile clinice ar trebui continuate pentru o utilizare clinică cât mai eficientă a plantelor medicinale în reducerea durerii și inflamației locale.

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

1. Classification of chronic pain. Descriptions of chronic pain syndromes and definitions of pain terms. Prepared by the International Association for the Study of Pain, Subcommittee on Taxonomy. Pain Suppl. 1986; 3:S1-226. PMID: 3461421;

2. WHO Normative Guidelines on Pain Management. Report of a Delphi Study, 2007. Geneva. 2007 WHO;

3. Aremu A. and Pendota S., 2021. Medicinal Plants for Mitigating Pain and Inflammatory-Related Conditions: An Appraisal of Ethnobotanical Uses and Patterns in South Africa. Frontiers in Pharmacology, 12;

4. Jahromi B., Pirvulescu I., Candido K. and Knezevic N., 2021. Herbal Medicine for Pain Management: Efficacy and Drug Interactions. Pharmaceutics, 13(2), pp. 251;

5. Yeasmin, F. and Choi, H., 2020. Natural Salicylates and Their Roles in Human Health. International Journal of Molecular Sciences, 21(23), pp. 9049;

6. Adams J. and Wang X., 2015. Control of pain with topical plant medicines. Asian Pacific Journal of Tropical Biomedicine, 5(4), pp. 268–273;

7. Hebert P., Barice E. and Hennekens C., 2014. Treatment of Low Back Pain: The Potential Clinical and Public Health Benefits of Topical Herbal Remedies. The Journal of Alternative and Complementary Medicine, 20(4), pp. 219–220;

8. O’Neill J., Brock C., Olesen A., Andresen T., Nilsson M. and Dickenson A., 2012. Unravelling the Mystery of Capsaicin: A Tool to Understand and Treat Pain. Pharmacological Reviews, 64(4), pp. 939–971;

9. Fattori V., Hohmann M., Rossaneis A., Pinho-Ribeiro F. and Verri W., 2016. Capsaicin: Current Understanding of Its Mechanisms and Therapy of Pain and Other Pre-Clinical and Clinical Uses. Molecules, 21(7), pp. 844;

10. Liu W., Qiao W., Liu Z., Wang X., Jiang R., Li S., Shi R. and She G., 2013. Gaultheria: Phytochemical and Pharmacological Characteristics. Molecules, 18(10), pp. 12071–12108;

11. Olszewska M., Owczarek A., Magiera A., Granica S. and Michel P., 2021. Screening for the Active Anti-Inflammatory and Antioxidant Polyphenols of Gaultheria procumbens and Their Application for Standardisation: From Identification through Cellular Studies to Quantitative Determination. International Journal of Molecular Sciences, 22(21), pp. 11532;

12. Michel P., Granica S., Magiera A., Rosińska K., Jurek M., Poraj Ł. and Olszewska M., 2019. Salicylate and Procyanidin-Rich Stem Extracts of Gaultheria procumbens L. Inhibit Pro-Inflammatory Enzymes and Suppress Pro-Inflammatory and Pro-Oxidant Functions of Human Neutrophils Ex Vivo. International Journal of Molecular Sciences, 20(7), pp. 1753;

13. WHO Monographs on Selected Medicinal Plants, Volume 2 (Geneva, World Health Organization 2002), pp. 188–196;

14. Smith A., Miles V., Holmes D., Chen X. and Lei W., 2021. Clinical Trials, Potential Mechanisms, and Adverse Effects of Arnica as an Adjunct Medication for Pain Management. Medicines, 8(10), pp. 58;

15. Gbif.org. 2022. Arnica montana L. in Döring M (2021). [online] Available at: https://www.gbif.org/species/144098382;

16. WHO Monographs on Selected Medicinal Plants, Volume 1 (Geneva: World Health Organization, 1999), pp. 115–123;

17. Jamali N., Adib-Hajbaghery M. and Soleimani A., 2020. The effect of curcumin ointment on knee pain in older adults with osteoarthritis: a randomized placebo trial. BMC Complementary Medicine and Therapies, 20(1);

18. WHO Monographs on Selected Medicinal Plants, Volume 1 (Geneva: World Health Organization 1999), pp. 277–286;

19. Kravchenko I., Eberle L., Nesterkina M. and Kobernik A., 2019. Anti-inflammatory and analgesic activity of ointment based on dense ginger extract (Zingiber officinale). Journal of Herbmed Pharmacology, 8(2), pp. 126–132.