Plante utile în afecțiunile hepatobiliare

Bolile hepatobiliare reprezintă o problemă medicală și socială importantă, din cauza ratelor de morbiditate crescute. Aceste afecțiuni sunt caracterizate prin fiziopatologie complexă și, de multe ori, prin prezența comorbidităților. Acest lucru determină cercetarea și dezvoltarea de produse hepatoprotectoare eficiente și cu o incidență scăzută a efectelor secundare. Plantele medicinale pot constitui o sursă de astfel de preparate. Articolul rezumă date referitoare la mecanismele și efectele hepatoprotectoare și imunomodulatoare ale unor plante medicinale și ale fitoconstituenților acestora, în perspectiva utilizării lor în afecțiuni hepatobiliare.

Introducere

Ficatul, cel mai mare organ al corpului, cântărește 1 – 1,5 kg și joacă un rol important în menținerea diferitelor procese fiziologice, cum ar fi metabolismul, secreția biliară, sinteza și depozitarea de nutrienți. Are un rol central în detoxifierea și excreția multor compuși exogeni și endogeni.

Tulburările hepatice includ infecții virale și parazitare, bolile autoimune, intoxicația cu diverse xenobiotice, cum ar fi alcool, medicamente, plante, solvenți clorurați, acizi grași peroxidați, toxine fungice, poluanți industriali și izotopi radioactivi. Hepatitele A și C determină boli cronice la sute de milioane de oameni, aproximativ 1 milion de decese pe an fiind atribuite infecției virale cu virusul hepatitei B (VHB) și virusul hepatitei C (VHC), acestea fiind cauza principală a cirozei hepatice și a cancerului.

Prin urmare, nu este surprinzător faptul că în ultimii ani s-a dezvoltat un interes considerabil pentru evaluarea numeroaselor remedii tradiționale și dezvoltarea de modele de testare in vivo și in vitro a activității lor antihepatotoxice.

Handa și colaboratorii au raportat că aproximativ 170 de fitoconstituenți izolați din 110 plante aparținând a 55 de familii au fost identificați ca manifestând activitate de protecție a ficatului, aproximativ 600 de formulări pe bază de plante având activitate hepatoprotectoare fiind comercializate la nivel mondial.

Armurariu (Sylibium marianum)

În Europa, cel mai utilizat agent hepatoprotector din plante este extractul purificat din  fructele recoltate de la specia Silybum marianum sin. Carduus marianus L., din familia Asteraceae, denumită popular armurariu sau scaiul Sfintei Marii.

Sylibium marianum este o plantă bianuală, originară din regiunea mediteraneeană, cu frunze mari, oval-alungite, lobate, marmorate cu alb de-a lungul nervurilor și cu margini spinoase. Prezintă flori tubuloase, purpurii și ușor parfumate, reunite în capitule terminale, înconjurate de bractei spinoase.  

Fructele sunt achene alungit-obovate, de aproximativ 6 – 8 mm lungime, 3 mm lățime și 1,5 mm grosime. Suprafața exterioară este netedă și strălucitoare, are culoarea gri sau brun-pal și striuri longitudinale maro închis. Fructul se îngustează la bază și la vârf, și prezintă o extensie galben-pal, ca un guler, de1 mm înălțime, ce înconjoară rămășițele stilului. Tăiat transversal, fructul prezintă la exterior o zonă maronie, iar la interior 2 cotiledoane mari, dense, albe (Bruneton, 1999).

Constituenți

Principalii constituenți ai fructelor de armurariu sunt flavanolignanii (1,3 – 3%), cunoscuți sub denumirea de silimarină. Aceasta este un amestec complex de silibină sau silibinină (A și B, 50 – 60%), izosilibinină A și B (5%), silicristină (20%) și silidianină (aproximativ 10%).  Alături de acestea se mai găsesc: flavone (apigenină, crisoeriol, eriodictiol), flavonoli (cvercetol, kaempferol) și flavanonoli (taxifolină, dihidrokaempferol), ulei gras (20 – 30%)  ce conține gliceride ale acizilor linoleic (35 – 55%), oleic (24 – 30%), împreună cu acizii palmitic (8 – 12%), linolenic (3 – 7%), behenic (3 – 9%) și alte uleiuri grase (British Herbal Compendium, 2006), precum și fitosteroli (0,2 – 0,6%), alcool dehidrodiconiferilic, 5,7-dihidroxicromonă; ulei esențial (în mare parte monoterpene) [1].

Frunzele de Silybum marianum au fost folosite ca remediu, încă din epoca greco-romană pentru o varietate de afecțiuni, în special probleme hepatice. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, unii medici au recunoscut beneficiile clinice ale preparatelor din fructe de armurariu pentru congestia ficatului, splinei și rinichilor. Monografia ESCOP (2009) descrie utilizarea fructelor de armurariu ca tratament de susținere la pacienții cu afecțiuni hepatice inflamatorii cronice și ciroză. British Herbal Compendium a enumerat următoarele indicații pentru Silybi mariani fructus: afecțiuni inflamatorii și ciroză hepatică, în special ca tratament de susținere la pacienții cu boală hepatică alcoolică și afectarea ficatului în urma expunerii la toxine chimice. Alte utilizări, bazate pe experiență sau tradiție sunt: ​​ afecțiuni dispeptice, leziuni hepatice toxice, antidot împotriva intoxicației cu Amanita phalloides.

Farmacologie experimentală

În literatura științifică au fost publicate multe studii farmacologice, farmacocinetice și toxicologice efectuate cu preparate obținute din fructe de Silybum marianum și cu constituenții săi, în diverse modele de afectare hepatică acută și cronică. Farmacologia experimentala a demonstrat pentru extractul standardizat și pentru silibină, principalul ingredient activ, efecte antioxidante, antifibrotice, antiinflamatoare, de stimulare a sintezei proteinelor și de protecție membranară a hepatocitelor.

Saller et al., 2001, au raportat următoarele activități farmacologice pentru Silybum marianum: reglarea permeabilității membranei celulare, inhibarea leucotrienelor, captarea speciilor reactive de oxigen (efect antioxidant), acțiune asupra expresiei ADN-ului (efecte anticancerigene și antiinflamatoare, citoprotecție).

În acest context, studiile au sugerat detalii despre mecanismele moleculare prin care extractul de armurariu își exercită acțiunea antiinflamatoare. S-a demonstrat că silimarina are acțiune antiinflamatoare cât și imunomodulatoare care joacă un rol relevant în efectele sale hepatoprotectoare. Mecanismele potențiale includ  inhibarea căii NF- kB, suprimarea TNFα, a biosintezei leucotrienelor și oxidului nitric, inhibarea moleculelor de aderență cu calea NAD+/SIRT2. Ca agent imunomodulator, silimarina atenuează funcția limfocitelor T [1,2,3].

Silimarina exercită și activitate de captare a diferiților radicali liberi, cum ar fi 1,1-difenil-picril hidrazil (DPPH) și 2,2-azino-bis (acid 3-etilbenztiazolin-6-sulfonic) (ABTS) și determină activitate antioxidantă datorită capacității sale de a elimina ROS și de a anula anionii Fe2+. Mai mult, ea inhibă puternic peroxidarea acidului linoleic (82,7%) [3,4]). S-a demonstrat că silimarina și silibina reacționează rapid cu radicalul hidroxil și scad peroxidarea lipidică, dar nu au fost eficiente în captarea radicalilor de peroxid de hidrogen. Acești componenți sunt capabili să restabilească și să promoveze activitatea sistemului enzimatic antioxidant endogen (CAT, GSHPx, SOD), când este indus stresul oxidativ). Deci, posibilele mecanisme antioxidante ale silimarinei includ: (a) prevenirea formării radicalilor liberi prin inhibarea enzimelor care produc specii reactive de oxigen (ROS); (b) eliminarea directă a radicalilor liberi; (c) chelarea ionică (Fe și Cu) în intestin; (d) promovarea sintezei moleculelor care asigură protecție împotriva stimulilor stresanți [3]; și (e) activarea enzimelor antioxidante, cum ar fi superoxid- dismutaza și a căilor neenzimatice, în principal prin activarea Nrf2. De exemplu, s-a raportat că silimarina crește semnificativ expresia superoxid dismutazei la pacienții cu steatohepatită nealcoolică și scade stresul oxidativ la pacienții cu ꞵ- talasemie [5,6].

Potențialul antifibrotic al silibinei a fost investigat prin mai multe studii in vivo efectuate pe celule stelate hepatice umane (HSC) sau diferite modele animale, cum ar fi șobolani sau babuini [7,8,9] . De exemplu, acest efect antifibrotic a fost dovedit și la babuini care au fost hrăniți cu alcool cu sau fără silimarină (39,8 mg/kg zi, administrare orală) timp de 3 ani. Silimarina a contracarat stresul oxidativ indus de alcool și creșterea lipidelor hepatice și a nivelurilor serice de alaninaminotranferază (ALT). De asemenea, alcoolul a crescut colagenul hepatic de tip I cu 50% cu o creștere semnificativă statistic a ARNm pentru α1(I) procolagen; atât efectele cât și modificările morfologice (ciroză, fibroză) au fost prevenite de silimarină. Autorii au concluzionat că extractul de armurariu întârzie dezvoltarea fibrozei hepatice induse de alcool.

Silimarina este un agent util pentru tratarea leziunilor hepatice induse de medicamente și substanțe toxice. Aceasta îmbunătățește sinteza proteică la nivelul ficatului, reglează permeabilitatea membranei celulare și mitocondriale în asociere cu creșterea stabilității membranei împotriva acțiunii distructive a xenobioticelor [4,10]. De asemenea, silimarina poate preveni absorbția toxinelor în hepatocite prin blocarea locurilor de legare, precum și prin inhibarea multor proteine ​​de transport în membrana celulară.

O serie de studii a arătat că silimarina sau silibina ar putea inhiba diferite etape ale hepatocarcinogenezei. Mecanismele cheie care stau la baza inhibării carcinogenezei hepatocelulare experimentale includ inhibarea stresului oxidativ, acțiuni proapoptotice, inducerea opririi ciclului celular și interferența cu căile mitocondriale extrinseci și intrinseci [11,12]. În cele din urmă, este de remarcat faptul că s-a demonstrat că silibina atenuează toxicitatea medicamentelor antitumorale prin inhibarea transductorului de semnal care exercită un rol esențial în medierea rezistenței la medicamentele antitumorale [11,12,13]. În ciuda acestor studii preclinice încurajatoare, activitatea anti-HCC (carcinon hepatocelular) a silimarinei sau silibinei nu a fost încă demonstrată în mod clar în studiile clinice [14].

Studiile pe termen lung au demonstrat o toxicitate cronică nesemnificativă și au dovedit că preparatele pe bază de extract de armurariu nu provoacă riscuri pentru oameni. Cu toate acestea, din cauza studiilor insuficiente privind toxicitatea asupra dezvoltării, utilizarea în timpul sarcinii și alăptării nu este recomandată.

Anghinare (Cynara scolymus L., sin. C. cardunculus)

Aparține familiei Asteraceae/Compositae și este o plantă perenă, originară din regiunea mediteraneeană și nordul Africii (Iwu, 1993). Are o înălțime de până la 1,5 – 2 m, cu frunze arcuite, adânc lobate, lungi de 50 – 80 cm, care sunt colectate și uscate chiar înainte de înflorire. Marginea frunzelor este dințată grosier, suprafața inferioară este intens pubescentă, iar gustul este amar.

Constituenți

Acizii fenolici sunt constituenții importanți și includ acidul clorogenic, acidul cafeic și cinarina. Flavonoidele includ luteolin – 7-ꞵ – D- glucozida, luteolin – 7-ꞵ-D- rutinozida (scolimozida). Alte componente ale frunzelor de anghinare sunt ulei volatil, lactone sesquiterpenice, cinaropicrina, inulina, taninuri, fitosteroli precum și enzime [15,16,17]. Frunzele de anghinare au fost folosite de secole în medicina tradițională, ca remediu pentru vezica biliară, tulburări digestive și hepatice.

Preparatele din Cynarae folium sunt utilizate, în principal, pentru proprietățile coleretic- colagoge (stimularea producției de bilă în ficat și promovarea golirii vezicii biliare și a canalelor biliare), spasmolitice, tonic-amare și carminative. De asemenea extractele standardizate prezintă efecte hepatoprotectoare, hipocolesterolemiante, antioxidante, hipolipemiante.

Farmacologie experimentală

Rezultatele studiilor in vivo sugerează că Cynare folium are proprietăți  hepatoprotectoare și hepatostimulatoare. În plus, s-a dovedit că derivații fenolici sunt responsabili în principal pentru acțiunea coleretică, cele mai puternice efecte atât asupra colerezei, cât și asupra producției de acid biliar fiind exercitate de acizii mono- și dicafeoilchinici. Experimente in vivo au demonstrat că acidul clorogenic a stimulat semnificativ colereza (70%) și activitatea peristaltică (40%) într-o manieră dependentă de concentrație. Cinarina, acidul cafeic, acidul clorogenic și luteolina, constituenți ai extractelor din frunze de anghinare, au prezentat, de asemenea,  activitate citoprotectoare și inhibitoare a stresului oxidativ, atunci când celulele au fost stimulate cu agenți care generează specii reactive de oxigen [17,18,19,20].

Un studiu realizat de Cervellati et al., 2002, s-a concentrat pe efectele antioxidante ale extractului de anghinare în celulele vaselor de sânge și a raportat că extractul a demonstrat „proprietăți marcante de protecție împotriva stresul oxidativ indus de mediatorii inflamatori”. Efectele adverse ale podusului vegetal Cynare folium sunt reduse, reacțiile alergice sunt rare și includ dermatite de contact, rinite alergice, potențialul alergizant fiind determinat de lactonele sequiterpenice și cinaropicrina.

Este contraindicată utilizarea la persoanele cu alergie cunoscută la plante din familia Compositae precum și în obstrucția căilor biliare, calculi ai vezicii biliare (cu excepția avizului medical). Această contraindicație este inclusă în monografia produsului vegetal, EMA/HMPC/194013/2017, deoarece extractul de anghinare crește secreția biliară (Kirchhoff și colab., 1994).

Curcuma (Curcuma longa)

Turmericul, curcuma, din familia Zingigeraceae, este o plantă tropicală cultivată pe scară largă în zonele tropicale din Asia și, într-o măsură mai mică, în Africa. Rizomii primari sunt ovali sau în formă de pară și sunt cunoscuți ca „bulb” sau turmeric rotund, în timp ce rizomii secundari sunt cilindrici, laterali și au aproximativ 4 – 7 cm lungime și 1 – 1,5 cm lățime. Turmericul are un miros aromat și un gust ușor iute și amărui.

 Constituenți

Curcuma conține aproximativ 5% compuși colorați, diaril heptanoide cunoscute sub denumirea de curcuminoide, dintre care principalul compus este curcumina (diferuloil-metan), împreună cu cantități mai mici de dicafeoilmetan și cafeoilferuloilmetan. Dihidrocurcumina a fost raportată în 1980. Curcumina reprezintă aproximativ 90% din conținutul de curcuminoide din turmeric. Rizomii uscați de turmeric conțin 3 – 5% curcumină, conținutul de curcumină al oleorezinei de turmeric este de 40%. Uleiul volatil, alt constituent al turmericului (aproximativ 5%) conține alcooli sesquiterpeni, cetone și monoterpene.  Ca mono- și sesquiterpene conținute sunt: zingiberena, curcumenul, turmeronul aromat (ar-turmeron) și α- și β- turmeron. Au fost identificate enzime asociate cu biosinteza curcuminoidelor din turmeric și ginerolilor din ghimbir [21].  Tumericul conține, de asemenea, zaharuri (28% glucoză, 12% arabinoză), proteine ​​și rășini.

Monografiile ESCOP și ale Comisiei E menționează că produsul vegetal nu trebuie să conțină mai puțin de 2,5 respectiv 3% derivați de dicinamoilmetan, exprimați în curcumină, și nu mai puțin de 2,5 respectiv 3 % ulei volatil, ambele raportate la masa uscată. Curcuma are o lungă tradiție de utilizare atât în medicina tradițională ​​chineză, cât și în sistemele ayurvedice de medicină. Utilizările tradiționale includ tratamentul colicilor gastrointestinale, flatulenței, hemoragiei, hematuriei și icterului [22].

Farmacologie experimentală

Caracteristicile antiinflamatoare și hepatoprotectoare ale turmericului și constituenților săi au fost cercetate pe scară largă. Curcumina este un polifenol și are diverse activități biologice, cum ar fi: anticanceroase, antivirale, antioxidante și antiinflamatoare. Curcumina afectează proliferarea celulară prin inhibarea expresiei NF-κβ în fibroza hepatică indusă de CCl4 și, de asemenea, declanșează apoptoza prin activarea caspazei- 3 și caspazei-9 și prin modificarea morfologiei nucleare și a expresiei fosfotidilserinei [23].

Ca și silimarina, s-a descoperit că turmericul protejează ficatul animalelor de o varietate de substanțe hepatotoxice, inclusiv tetraclorură de carbon, 7,8 galactozamină, 9 pentobarbitol, acetaminofen (paracetamol) [24] . Efectele hepatoprotectoare ale turmericului pot fi datorate acțiunii sale antioxidante [25]. O proteină izolată din extractul apos de curcumă s-a dovedit a fi mai eficientă împotriva superoxidului decât curcumina. În comparație cu alți antioxidanți cunoscuți, inclusiv hidroxianisolul butilat (BHA), acidul elagic, extractul de curcumă și curcumina au fost mai active împotriva efectelor aflatoxinei B1 asupra ficatului de șobolan [26]. Pe lângă efectele sale antioxidante, s-a dovedit că turmericul crește detoxifierea ficatului prin creșterea activității glutation S-transferazei, o enzimă care conjugă glutationul cu o mare varietate de toxine pentru a facilita îndepărtarea lor din corp.

Uleiul volatil și curcumina prezintă efecte puternice antiinflamatoare, mecanismul fiind capacitatea sa de a bloca producția de acid arahidonic. Curcumina are, de asemenea, efecte coleretice, producția de acid biliar a crescut cu peste 100% la șobolani, după administrarea orală. A fost demonstrată și producția crescută a altor constituenți ai bilei, inclusiv colesterol, săruri biliare și bilirubină. Curcumina protejează celulele împotriva peroxidării lipidelor induse de paracetamol. Acest lucru se poate datora efectelor antioxidante ale grupelor fenolice ale curcuminei [24]. A fost studiat efectul curcuminei asupra hepatotoxicității induse de alcool la șobolani. Comparativ cu grupul de control, administrarea de curcumină a dus la o scădere a aspartat-transaminazei serice iar nivelurile de acizi grași liberi, colesterolul și fosfolipidele au scăzut [27].

Nu s-au raportat reacții secundare la doze standard. Au fost raportate rar doar efecte secundare ușoare, cum ar fi uscăciunea gurii, flatulența și iritația stomacului. Din cauza lipsei de date, utilizarea produselor cu C. longa la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu este recomandată, indicație valabilă și în timpul sarcinii și alăptării. Nu se recomandă utilizarea preparatelor cu C. longa în caz de obstrucție a căilor biliare, colangită, boli hepatice, calculi biliari din cauza efectului asupra secreției biliar.

Concluzii

În pofida proprietăților antiinflamatoare, antioxidante și antifibrinolitice observate în studiile experimentale, eficacitatea preparatelor cu silimarină, anghinare și turmeric, la pacienții cu afecțiuni hepatobiliare nu este pe deplin convingătoare. Sunt necesare studii clinice controlate, cu atenție specială la standardizarea dozelor, stadiul tratamentului, gen, vârstă și utilizarea unor rezultate validate.  

Pentru ABONAMENTE și CREDITE DE SPECIALITATE click AICI!

Referințe bibliografice:

1. Esmaeil, N., Anaraki, S. B., Gharagozloo, M., & Moayedi, B. (2017). Silymarin impacts on immune system as an immunomodulator: One key for many locks. International Immunopharmacology, 50, 194–201;

2. Milić, N., Milosević, N., Suvajdzić, L., Zarkov, M., & Abenavoli, L. (2013). New therapeutic potentials of milk thistle (Silybum marianum). Natural Product Communications, 8, 1801–1810;

3. Surai, P. F. (2015). Silymarin as a natural antioxidant: An overview of the current evidence and perspectives. Antioxidants (Basel), 4, 204–247;

4. Serviddio, G., Bellanti, F., Stanca, E., Lunetti, P., Blonda, M., Tamborra, R., … Giudetti, A. M. (2014). Silybin exerts antioxidant effects and induces mitochondrial biogenesis in liver of rat with secondary biliary cirrhosis. Free Radical Biology & Medicine, 73, 117–126;

5. Milić, N., Milosević, N., Suvajdzić, L., Zarkov, M., & Abenavoli, L. (2013). New therapeutic potentials of milk thistle (Silybum marianum). Natural Product Communications, 8, 1801–1810;

6. Darvishi‐Khezri, H., Salehifar, E., Kosaryan, M., Karami, H., Mahdavi, M., Alipour, A., & Aliasgharian, A. (2018). Iron‐chelating effect of silymarin in patients with β‐thalassemia major: A crossover randomised control trial. Phytotherapy Research, 32, 496–503;

7. Araújo, A. R., Rosso, N., Bedogni, G., Tiribelli, C., & Bellentani, S. (2018). Global epidemiology of non‐alcoholic fatty liver disease/non‐alcoholic steatohepatitis: What we need in the future. Liver International, 38(Suppl 1), 47–51;

8. Marin, V., Gazzin, S., Gambaro, S.E., Dal Ben, M., Calligaris, S., Anese, M., Raseni, A., Avellini, C., Giraudi, P.J., Tiribelli, C., & Rosso, N. (2017). Effects of oral administration of silymarin in a juvenile murine model of non‐alcoholic steatohepatitis. Nutrients, 9, pii: E1006;

9. Charles S. Lieber, MD, MACP, Maria A. Leo, MD, Qi Cao, MD, PhD, Chaoling Ren, M D, and Leonore M. DeCarli, BA. Silymarin Retards the Progression of Alcohol-Induced Hepatic Fibrosis in Baboons. November 2003. Journal of Clinical Gastroenterology 37(4):336-9;

10. Li, C. C., Hsiang, C. Y., Wu, S. L., & Ho, T. Y. (2012). Identification of novel mechanisms of silymarin on the carbon tetrachloride‐induced liver fibrosis in mice by nuclear factor‐κB bioluminescent imaging‐ guided transcriptomic analysis. Food and Chemical Toxicology, 50, 1568–1575;

11. Mastron, J. K., Siveen, K. S., Sethi, G., & Bishayee, A. (2015). Silymarin and hepatocellular carcinoma: A systematic, comprehensive, and critical review. Anti‐Cancer Drugs, 26, 475–486;

12. Polachi, N., Bai, G., Li, T., Chu, Y., Wang, X., Li, S., … Liu, C. (2016). Modulatory effects of silibinin in various cell signaling pathways against liver disorders and cancer—A comprehensive review. European Journal of Medicinal Chemistry, 123, 577–595;

13. Bosch‐Barrera, J., Queralt, B., & Menendez, J. A. (2017). Targeting STAT3 with silibinin to improve cancer therapeutics. Cancer Treatment Reviews, 58, 61–69;

14. Abby B Siegel and Justin Stebbing. Milk thistle: early seeds of potential. 2013 Sep; 14(10): 929–930;

15. Ibrahim M.Abu-Reidah,DavidArráez-Román, AntonioSegura-Carretero, AlbertoFernández-Gutiérrez. Extensive characterisation of bioactive phenolic constituents from globe artichoke (Cynara scolymus L.) by HPLC–DAD-ESI-QTOF-MS. Food Chem 2013 Dec1; 141(3), 2269-77;

16. M.Lutz^ab,C.Henríquez^ab, M.Escobar^c. Chemical composition and antioxidant properties of mature and baby artichokes (Cynara scolymus L.), raw and cooked. Journal of Food Composition and Analysis, Volume 24, Issue 1, February 2011, Pages 49-54;

17. Ben Salem M, Affes H, Athmouni K, Ksouda K, Dhouibi R, Sahnoun Z, Hammami S, Zeghal KM. 2017. Chemicals compositions, antioxidant and anti-inflammatory activity of Cynara scolymus leaves extracts, and analysis of major bioactive polyphenols by HPLC. Evid Based Complement Alternat Med. 2017:4951937;

18. Kollia E, Markaki P, Zoumpoulakis P, Proestos C. 2017. antioxidant activity of Cynara scolymus L. and Cynara cardunculus L. extracts obtained by different extraction techniques. Nat Prod Res. 31(10):1163–1167;

19. Regiane Pereira da Silva  ¹ , Laura Vicedo Jacociunas  ² , Raíne Fogliati de Carli  ¹ , Bianca Regina Ribas de Abreu ¹, Mauricio Lehmann  ¹ , Juliana da Silva  ³ , Alexandre de Barros Falcão Ferraz  ⁴ , Rafael Rodrigues Dihl. Genotoxic and chemopreventive assessment of Cynara scolymus L. aqueous extract in a human-derived liver cell line. Drug Chem Toxicol. 2017 40(4):484–488;

20. Rinaldo Cervellati, Cecilia Renzulli, Maria Clelia Guerra, and Ester Speroni. Evaluation of Antioxidant Activity of Some Natural Polyphenolic Compounds Using the Briggs−Rauscher Reaction Method. J. Agric. Food Chem. 2002, 50, 26, 7504–7509;

21. Moken Y, Xianping D, Yaoshu T. Studies on the chemical constituents of common turmeric (Curcuma longa). Zhongcoayoa 1984;15:197- 198;

22. Leung A. Encyclopedia of Common Natural Ingredients Used in Food, Drugs and Cosmetics. John Wiley & Sons, New York, NY, 1980:313- 314;

23. Deshpande UR, Gadre SG, Raste AS, et al. Protective effect of turmeric (Curcuma longa L.) extract on carbon tetrachloride-induced liver damage in rats. Indian J Exp Biol 1998;36:573- 577;

24. Donatus IA, Sardjoko, Vermeulen NP. Cytotoxic and cytoprotective activities of curcumin. Effects on paracetamol-induced cytotoxicity, lipid peroxidation and glutathione depletion in rat hepatocytes. Biochem Pharmacol 1990;39:1869- 1875;

25. Choiu JW, Wei HC, Chunk-Kuo. Preliminary study on the anti-oxidative components of some species grown in Taiwan. Nung Yeh Hua Hsuch Hui Chih 1983;21:97-103.

26. Soni KB, Rajan A, Kuttan R. Reversal of aflatoxin induced liver damage by turmeric and curcumin. Cancer Lett 1992;66:115-121;

27. V. Rajakrishnan,Venugopal P. Menon1wand K. N. RajashekaranProtective role of curcumin in ethanol toxicity. February 1998. Phytotherapy Research 12(1):55-56.