Uleiurile esențiale, alternative complementare ale compușilor sintetici

Uleiurile esențiale sunt amestecuri complexe de compuși volatili, rezultați prin metabolismul vegetal secundar, prezenți din abundență în plantele aromatice. Aceste molecule volatile includ monoterpene (hidrocarburi și monoterpene oxigenate) și, de asemenea, sesquiterpene (hidrocarburi și sesquiterpene oxigenate). În plus, conțin compuși aromatici, derivați fenil-propanici. Datorită compoziției lor chimice, uleiurile esențiale au numeroase activități biologice (antioxidante, antiinflamatoare, antimicrobiene, de influențare a unor funcții fiziologice etc.) de mare interes în domeniul sănătății, în industria alimentară și cea cosmetică.

Uleiurile esențiale – introducere

Primele mențiuni despre uleiurile esențiale provin din Persia, Egipt și India antică. Roma și Grecia antică făceau comerț cu țările din Orient, cu uleiuri și unguente parfumate. Probabil, acestea erau extracte obținute prin macerarea rădăcinilor, florilor și frunzelor în uleiuri grase. Metoda distilării s-a răspândit în Europa în Evul Mediu, iar separarea uleiurilor esențiale prin distilare a fost descrisă în secolele XI – XIII; astfel, aceste produse au ajuns specialitatea farmaciilor medievale europene. În jurul anului 1500, au fost introduse uleiurile de lemn de cedru, scorțișoară, obligeană, trandafir, costus, rozmarin, tămâie, terebentină, salvie, benzoină, smirnă.

În zilele noastre, utilizarea terapiilor alternative și complementare, în combinație cu medicina convențională, câștigă tot mai mult teren. Aromoterapia este una dintre terapiile complementare care utilizează uleiurile esențiale ca agenți benefici în diverse afecțiuni.

Uleiurile esențiale sau volatile sunt produși ai metabolismului secundar vegetal, extrase din flori, scoarță, tulpină, frunze, rădăcini, fructe și alte părți ale plantei, prin diferite metode. Sunt amestecuri complexe, heterogene, de constituenți mono- și sesquiterpenici, dar și compuși aromatici. Compușii terpenici pot fi hidrocarburi saturate și nesaturate, alcooli, aldehide, esteri, eteri, cetone, oxizi, iar compușii aromatici frecvent întâlniți sunt fenoli și fenoli metil-eteri.

Uleiurile esențiale sunt secretate de celule specializate ale plantelor și se acumulează în peri glandulari (Asteraceae, Geraniaceae, Laminaceae, Moraceae), în celule secretorii (Araceae, Lauraceae, Magnoliaceae, Piperaceae), în canale secretorii (Abietaceae, Apiaceae, Asteraceae, Geraniaceae, Rosaceae) sau în pungi secretorii (Lauraceae, Myrtaceae, Rutaceae).  

Sunt lichide incolore sau slab gălbui, uneori colorate în galben intens (Aurantii aetheroleum) sau albastru (Chamomillae aetheroleum), cu miros aromat, caracteristic, și gust arzător. Prezintă indice de refracție ridicat și se volatilizează la temperatura ambiantă.

Fitoterapia aparatului cardiovascular

Acțiuni farmacologice ale uleiurilor esențiale

Acțiunea uleiurilor volatile variază în limite foarte largi, în funcție de complexitatea constituenților și proporția lor în amestec. Proprietățile biologice specifice constituenților determină o serie de acțiuni, astfel încât uleiurile esențiale pot fi grupate în următoarele tipuri:

• uleiuri esențiale cu acțiuni antiinfecțioase (antiseptice, antivirale, antimicrobiene, antifungice, antiparazitare), insecticide, insectifuge și cicatrizante;
• uleiuri esențiale cu influență asupra unor funcții fiziologice (stomahice, colecisto- chinetice, hepatoprotectoare), hormonale (estrogene, antitiroidiene, antigonadotrope), mucolitice, lipolitice sau imunitare;
• uleiuri esențiale cu un anumit tropism (neurotrop, musculotrop, vasculotrop) [1].

Există diverse metode prin care uleiurile esențiale sunt administrate în cantități mici, cum ar fi inhalarea, masajul sau aplicarea simplă, pe suprafața pielii iar, rareori, acestea sunt administrate și intern [2,3].

Multe uleiuri esențiale au fost studiate pentru activitatea lor antibacteriană împotriva bacteriilor gram-pozitive și gram-negative, precum și pentru proprietățile antifungice.

Un astfel de ulei esențial este cel de busuioc; acest ulei prezintă un bun potențial antimicrobian. Are proprietăți bactericide împotriva Aeromonas, Hydrophila și Pseudomonas fluorescens [4]. Într-un studiu paralel, privind potențialul antibacterian, s-a dovedit că uleiul de Manuka are cel mai pronunțat efect antibacterian, comparativ cu uleiurile de eucalipt, rozmarin, lavandă și cel de arbore de ceai.

Un alt studiu a vizat activitatea in vitro a uleiului de Melaleuca alternifolia (arbore de ceai) împotriva a 161 de bacterii orale, izolate din 15 genuri, sugerând că uleiul de arbore de ceai poate fi util în produsele de îngrijire orală și în menținerea igienei bucale [5].

Uleiurile esențiale obținute din frunzele și florile de Hedychium gardnerianum și din frunzele de Pittosporum undulatum, au demostrat activități antimicrobiene împotriva Staphylococcus aureus și Staphylococcus epidermidis, H. gardnerianum având acțiune mai intensă [6].

Legat de activitatea antifungică, studiile au dovedit ca toți constituenții uleiului esențial de Melaleuca alternifolia (arbore de ceai) au fost testați pozitiv in vitro, cu excepția beta-mircenului. Hammer și colab. au descoperit că majoritatea componentelor uleiului de arbore de ceai au acțiune antifungică cu spectru extins, în special împotriva dermatofiților și a ciupercilor filamentoase [7].

Uleiurile esențiale obținute din frunzele proaspete de Melaleuca ericifolia, M. armillaris, M. leucadendron și M. styphelioides au prezentat proprietăți antifungice eficiente împotriva speciei Aspergillus niger [7]. Uleiurile esențiale obținute din mai multe plante, precum menta (Mentha piperita), muștarul negru (Brassica nigra), Angelica archangelica, Cymbopogon nardus, Skimmia laureola, Artemisia sieberi și Cuminum cyminum au fost testate pozitiv pentru activitatea lor antifungică. Mai mult, acestea sunt în faza inițială a studiilor clinice și, dacă rezultatele sunt conform așteptărilor, vor reprezenta o alternativă foarte bună pentru medicamentele antifungice existente, care frecvent pot determina efecte sistemice toxice [8- 13].

Activitatea antivirală evaluată de Deans și Ritchie pentru uleiurile esențiale de M. ericifolia, M. leucadendron, M. armillaris și M. styphelioides pe celulele renale ale maimuței verzi africane, pentru virusul herpes simplex de tip 1, a dat rezultate remarcabile, dovedind pentru M. armillaris o eficiență de până la 99%, urmată de M. leucadendron (92%) și M. ericifolia (91,5%) [14].  

Majoritatea produselor pentru infestările cu păduchi de cap conțin ulei de arbore de ceai [15]. Activitatea insecticidă a uleiului de arbore de ceai se datorează potențialului său anticolinesterazic [16].

Multe proiecte-pilot și studii au fost efectuate pe oameni pentru a descifra natura și rolul uleiurilor esențiale în anumite boli și tulburări.

Sub aspect informațional, efectele uleiurilor esențiale sunt complexe și subtile, datorită structurii lor complexe și proprietăților chimice. Conform datelor din literatură, mecanismul acțiunii lor implică integrarea constituenților uleiurilor esențiale într-un semnal biologic, la nivelul celulelor receptoare olfactive, atunci când sunt inhalate. Semnalul este transmis către părți limbice și hipotalamus și determină creierul să elibereze neurotransmițători (cum ar fi serotonina și endorfina) și să reactiveze funcții biologice și fiziologice [17]. Acest concept energetic modern se apropie de conceptul energetic tradițional indoeuropean al medicinei ayurvedice.

Fondatorul aromoterapiei moderne, René-Maurice Gattefossé, a folosit uleiuri esențiale pentru a masa pacienții în timpul intervențiilor chirurgicale, integrând astfel cunoștințele medicale de aromoterapie în tratarea afecțiunilor diagnosticate clinic. Uleiurile esențiale sunt complementare cu tratamentul medical și nu pot fi folosite niciodată ca înlocuitori ai acestuia [18,19].

În literatura publicată, există puține dovezi ale efectelor aromoterapiei asupra sistemului endocrin. Toda și Morimoto (2008) au cercetat efectul uleiului de lavandă inhalat, asupra markerilor de stres, cortizol și cromogranină A (CgA). În acest studiu, 30 de studenți sănătoși au efectuat o serie de teste matematice, timp de 10 minute, și apoi s-au odihnit pentru 10 minute. În perioada de odihnă, grupul experimental (n=16) a inhalat ulei esențial de lavandă. Rezultatele au arătat că acest grup a avut niveluri statistic mai mici de CgA, față de grupul martor. Aceste descoperiri sugerează că lavanda inhalată are un efect măsurabil de ameliorare a stresului, și prin urmare, ar putea fi utilă din punct de vedere clinic pentru tratarea stresului. Un alt studiu a explorat efectul aromoterapiei asupra pacienților cu boala Alzheimer (Jimbo și colab. 2009). Uleiurile esențiale de rozmarin și lămâie au fost folosite dimineața, iar cele de lavandă și portocal s-au folosit seara. Pacienții au fost evaluați utilizând următoarele patru instrumente de evaluare: 1. versiunea japoneză a scalei Gottfries-Bråne-Steen (GBSS-J); 2. evaluarea funcțională a stadiului bolii Alzheimer (RAPID); 3. versiunea revizuită a scalei demenței Hasegawa (HDS-R); 4. scala de evaluare a demenței (TDAS) de tip panou tactil. Toți pacienții au arătat o îmbunătățire semnificativă a orientării personale după terapie. Cercetătorii au concluzionat că aromoterapia are potențialul de a îmbunătăți funcția cognitivă, în special la pacienții cu AD.

Plante folosite în aromoterapie

Multe plante se folosesc în aromoterapie datorită prezenței uleiurilor esențiale în diferite părți ale plantei, precum flori, scoarță, tulpină, frunze, rădăcini sau fructe. Plantele aromate selectate sunt considerate importante datorită utilizării lor tradiționale în întreaga lume.

Salvie (Salvia officinalis)

Aparține familiei Lamiaceae. Este un subarbust cu frunze opuse, oval-lanceolate, cu margini ușor crenelate, de culoare verde-argintie datorită pubescenței, cu gust amar-astringent și miros aromatic, caracteristic.

În aromoterapie, se utilizează si uleiul volatil provenit de la speciile Salvia sclarea L. (iarba Sfântului Ioan), S. lavandulifolia Vahl. (salvie cu frunză de lavandă) și Salvia fructicosa Mill. (salvie trilobată).

Uleiul esențial obținut prin distilare cu vapori de apă, din frunzele și vârfurile înflorite, proaspăt recoltate de la specia Salvia officinalis L., conține ca principali componenți ᾳ- și β-tuionă (50%), împreună cu 1,8-cineol, borneol, linalol, camfor, limonen, ᾳ- și β-pinen, viridiflorol, sesquiterpene, cumarine.

Literatura disponibilă cu privire la uleiul esențial de salvie sugerează diferitele sale proprietăți terapeutice: mucolitică, pentru că are un conținut mare de cetone, antibacteriană în caz de stafilococ auriu, streptococ β-hemolitic, antivirală, antifungică, colagog-coleretică, lipolitică, estrogenică și emenagogă, cicatrizantă [20]. În studii recente, uleiul de salvie a prezentat efecte inhibitoare asupra creșterii liniei celulare derivate din papilomul SP-1, care s-a datorat efectelor citostatice, și nu citotoxice. Rezultatele sugerează că uleiul esențial de salvie are activități puternice de supresie a dezvoltării tumorii cutanate la șoareci și astfel, ar putea fi un agent chimiopreventiv eficient împotriva cancerului de piele [21].

Datorită proprietăților sale, uleiul esențial de salvie este utilizat în afecțiuni respiratorii și ORL, boli digestive (enterite virale, insuficiențe biliare), afecțiuni bucale, dermice și pre-menopauză. De asemenea, uleiurile esențiale de salvie sunt utilizate ca agenți de parfumare în săpunuri, detergenți, creme, loțiuni și parfumuri. Administrarea orală a preparatelor cu ulei volatil de S. officinalis este contraindicată femeilor gravide și copiilor.

Eucalipt (Eucalyptus globulus Labill)

Aparține familiei Myrtaceae, fiind un arbore cu înălțimea de până la 120 m, caracterizat prin prezența a două tipuri de frunze persistente: ovale, cordate la bază, dispuse pe ramurile tinere, și frunze falciforme, coriace, pe ramurile în vârstă. Uleiul esențial se obține prin distilarea cu vapori de apă a frunzelor falciforme și a ramurilor terminale, proaspete. Este un lichid limpede, incolor sau slab gălbui, cu miros aromat, caracteristic, de cineol, și gust arzător, apoi răcoritor.

Uleiul de eucalipt conține de obicei 70 – 85% eucaliptol (1,8-cineol), alți constituenți prezenți fiind în principal hidrocarburi monoterpenice (α-pinen, δ-limonen, p-cimen, β-pinen, α-felandren, camfen, γ-terpinen etc.), primii trei compuși în cantități majore, și cantități mai mici de sesquiterpene (aromadendren, allo-aromadendren, globulol etc.), aldehide, cetone, carvonă [19].

Rezultatele unor studii au arătat că uleiul esențial din frunze de E. globulus are acțiune antiseptică, expectorantă și puternic antibacteriană împotriva mai multor tulpini de Streptococcus și împotriva unor bacterii gram-negative (de exemplu, E. coli), precum și a bacteriei Staphylococcus aureus. Rezultatele încurajatoare indică faptul că uleiul esențial din frunze de E. globulus ar putea fi exploatat ca antibiotic natural pentru tratamentul mai multor boli infecțioase, cauzate de acești germeni, și ar putea fi utile în înțelegerea relațiilor dintre tratamentele tradiționale și medicamentele actuale. Uleiul are, de asemenea, activitate antiparazitară împotriva anumitor organisme, cum ar fi păduchii de cap, scabia și acarienii.

Atât uleiul esențial de eucalipt, cât și eucaliptolul își găsesc aplicabilitate prin acțiunea  anestezică locală, antiseptică, astringentă, diaforetică, dezinfectantă, expectorantă, febrifugă, decongestionantă, repelentă pentru insecte, rubefiantă, vermifugă, fiind remedii în caz de bronșită, artrită, reumatism, febră, gripă, inflamație, laringită, faringită, dureri în gât, sinuzită, otită, acnee, zona Zoster [22,23]. De asemenea, sunt utilizate pe scară largă ca agenți de parfumare în săpunuri, detergenți, creme, loțiuni și în parfumerie.

La astmatici, eucaliptolul poate declanșa crize astmatiforme, motiv pentru care se va evita folosirea în cazul acestor bolnavi.

Lavanda (Lavandula angustifolia Mill., sin. L. officinalis Chaix)

Aparține familiei Lamiaceae, fiind un subarbust aromatic, veșnic verde, cu frunze liniare sau în formă de lance, și flori albastre-violacee, grupate în inflorescențe. Părțile utilizate sunt inflorescențele proaspete, din care uleiul esențial este obținut prin distilare cu vapori de apă. S-a raportat că uleiul de lavandă conține peste 100 de constituenți, incluzând monoterpene, în special linalol, acetat de linalil (30 – 60%), terpinen-1-ol-4, cineol, geraniol, borneol, lavandulol, camfor, neral, geranial, α-pinen, limonen, lactone, sesquiterpene (cariofilen, farnesen), cumarine etc. [19]. Conținutul și efectele terapeutice variază în ceea ce privește concentrația, în funcție de diferitele specii.

Lavanda este unul dintre cele mai utilizate uleiuri esențiale în aromoterapie. Are un efect calmant și liniștitor și este utilizat intern și ca baie, pentru a ușura tensiunea și anxietatea. De asemenea, este folosit local și intern pentru afecțiuni ale pielii, cum ar fi acneea, rozaceea și eczema, ajutând la calmarea pielii și reducerea roșeții și iritației. Lavanda are calități antibacteriene, care contribuie la eficacitatea sa în tratarea acneei, precum și a tăieturilor minore și a zgârieturilor.

Uleiul de lavandă poate fi aplicat pe arsuri și înțepături de insecte. Are efect sedativ, studiile arătând că subiecții expuși la aromoterapie cu lavandă prezintă modificări ale EEG în concordanță cu somnolența. Uleiul de lavandă este carminativ, ajutând la reducerea flatulenței, a colicilor și a spasmelor tractului digestiv. Acest ulei este utilizat în tratamentul dismenoreei primare și a dovedit unele rezultate promițătoare într-unul dintre studiile clinice randomizate, dublu-orb [24].

Un studiu experimental a demonstrat că administrarea orală a uleiului esențial de lavandă, standardizat și titrat în linalol și acetat de linalil, pare să aibă o eficacitate promițătoare în tratamentul anxietății, deși sunt necesare date suplimentare de înaltă calitate pentru a confirma aceste constatări. Administrarea prin inhalarea uleiului esențial de lavandă s-a dovedit eficientă, de asemenea, în reducerea nivelurilor de anxietate. Ca urmare, simplitatea, siguranța și costul redus fac din această metodă, o opțiune terapeutică ce poate fi luată în considerare în anumite contexte clinice. De asemenea, uleiul esențial de lavandă, administrat prin masaj, s-a arătat eficient, dar studiile disponibile nu sunt suficiente pentru a determina cu certitudine dacă beneficiul se datorează unui efect specific al lavandei sau dacă este rezultatul efectului benefic al masajului. Este recomandabil ca studii suplimentare de înaltă calitate să fie efectuate, acordând atenție colectării și raportării datelor de siguranță [25].

Uleiul de lavandă se folosește în caz de insomnie, agitație, în tratamentul unor tulburări digestive (dispepsie, flatulență), sub formă de inhalații în cazul inflamațiilor acute sau cronice ale căilor respiratorii superioare, în industria parfumurilor, precum și în prepararea unor unguente/creme pentru a masca mirosurile dezagreabile.

Uleiul volatil de lavandă are un potențial slab de sensibilizare. Pentru a preveni toxicitatea, nu trebuie administrate mai mult de 2 picături de ulei de lavandă pe cale orală (Fetrow & Avila, 1999). Dermatita, iritarea și fototoxicitatea pot apărea după aplicarea externă. Prin urmare, în astfel de situații, este diluat cu un ulei pentru aplicare topică, cum ar fi uleiul de jojoba.

Concluzii

Datorită numeroaselor lor activități biologice, uleiurile esențiale ar putea fi exploatate ca alternative eficiente sau complementare la compușii sintetici, în domenii precum sănătatea și agricultura. Pentru aceasta, trebuie efectuate numeroase investigații asupra modului lor de acțiune și a posibilelor efecte toxicologice. Sunt necesare studii clinice mai bine concepute pentru a atinge un nivel ridicat de dovezi științifice și pentru a stabili eficacitatea reală și siguranța produselor vegetale care au însoțit oamenii din cele mai vechi timpuri.

Referințe bibliografice:

1. Istudor, Farmacognozie Fitochimie Fitoterapie, vol. II, Ed. Medicală, București, 2001;
2. P. Svoboda, S. G. Deans, Biological activities of essential oils from selected aromatic plants, Acta Hort., 390 (1995), pp. 203-209;
3. Svoboda, J. Hampson, E. A. Hunter, Production and bioactivity of essential oils in secretary tissues of higher plants; Proceedings of World Aromatherapy II Conference of National Association for Holistic Aromatherapy (NAHA); Sept. 25–28; St. Louis, Missouri, USA (1998), pp. 105-127;
4. Wan, A. Wilcock, M. J. Coventry, The effect of essential oils of basil on the growth of Aeromonas hydrophila and Pseudomonas fluorescens, J. Appl. Microbiol., 84 (1998), pp. 152-158;
5. A. Hammer, L. Dry, M. Johnson, E. M. Michalak, C. F. Carson, T. V. Riley, Susceptibility of oral bacteria to Melaleuca alternifolia (tea tree) oil in vitro Oral Microbiol. Immunol., 18 (6) (2003), pp. 389-392;
6. R. Medeiros, L. B. Campos, S. C. Mendonca, L. B. Davin, N. G. Lewis, Composition and antimicrobial activity of the essential oils from invasive species of the Azores, Hedychium gardnerianum and Pittosporum undulatum, Phytochemistry, 64 (2003), pp. 561-565;
7. A. Hammer, C. F. Carson, T. V. Riley, Antifungal activity of the components of Melaleuca alternifolia (tea tree) oil, J. Appl. Microbiol., 95 (2003), pp. 853-860;
8. Samber, A. Khan, A. Varma, N. Manzoor, Synergistic anti-candidal activity and mode of action of Mentha piperita essential oil and its major components, Pharm. Biol. (2015), 10.3109/13880209.2014.989623;
9. Mejía-Garibay, E. Palou, A. López-Malo, Composition, diffusion, and antifungal activity of black mustard (Brassica nigra) essential oil when applied by direct addition or vapor phase contact, J. Food Prot., 78 (4) (2015), pp. 843-848;
10. Prakash, P. Singh, R. Goni, A. K. Raina, N. K. Dubey, Efficacy of Angelica archangelica essential oil, phenyl ethyl alcohol and α-terpineol against isolated molds from walnut and their antiaflatoxigenic and antioxidant activity, J. Food Sci. Technol., 52 (4) (2015), pp. 2220-2228;
11. A. Trindade, J. de Araújo Oliveira, R. D. de Castro, E. de Oliveira Lima, Inhibition of adherence of C. albicans to dental implants and cover screws by Cymbopogon nardus essential oil and citronellal, Clin. Oral Investig. (2015);
12. Ibrar M. Barkatullah, N. Muhammad, V. De Feo, Chemical composition and biological activities of the essential oil of Skimmia laureola leaves, Molecules, 20 (3) (2015), pp. 4735-4745;
13. Mahboubi, N. Kazempour, The antifungal activity of Artemisia sieberi essential oil from different localities of Iran against dermatophyte fungi, J. Mycol. Med. (2015);
14. G. Deans, G. Ritchie, Antibacterial properties of plant essential oils, Int. J. Food Microbiol., 5 (1987), pp. 165-180;
15. Di Campli, S. Di Bartolomeo, P. Delli Pizzi, M. Di Giulio, R. Grande, A. Nostro, et al., Activity of tea tree oil and nerolidol alone or in combination against Pediculus capitis (head lice) and its eggs, Parasitol. Res., 111 (5) (2012), pp. 1985-1992;
16. Mills, B. J. Cleary, J. F. Gilmer, J. J. Walsh, Inhibition of acetylcholinesterase by tea tree oil, J. Pharm. Pharmacol., 56 (2004), pp. 375-379;
17. Krishna, R. Tiwari, S. Kumar, Aromatherapy-an alternative health care through essential oils, J. Med. Aromat. Plant Sci., 22 (2000), pp. 798-804;
18. Maxwell-Hudson, Aromatherapy massage book, Dorling Kindersley, London (1995);
19. Price, The aromatherapy workbook, Thorsons, London (1993);
20. Sienkiewicz, A. Głowacka, K. Poznańska-Kurowska, A. Kaszuba, A. Urbaniak, E. Kowalczyk, The effect of clary sage oil on staphylococci responsible for wound infections, Postepy Dermatol Alergol, 32 (1) (2015), pp. 21-26;
21. U. Gali-Muhtasib and N. I. Affara, Phytomedicine, 7, 129, 2004;
22. Mulyaningsih, F. Sporer, J. Reichling, M. Wink, Antibacterial activity of essential oils from eucalyptus and of related components against multi-resistant bacterial pathogens, Pharm. Biol., 49 (2011), pp. 893-899;
23. E. Sadlon, D. W. Lamson, Immunemodifying and antimicrobial effects of eucalyptus oil and simple inhalation devices, Altern. Med. Rev., 15 (2010), pp. 33-47;
24. C. Ou, T. F. Hsu, A. C. Lai, Y. T. Lin, C. C. Lin, Pain relief assessment by aromatic essential oil massage on outpatients with primary dysmenorrhea: a randomized, double-blind clinical trial, J. Obstet. Gynaecol. Res., 38 (5) (2012), pp. 817-822;
25. Michele Antonelli, Caterina Bellinazzi, Gian Franco Gensini, Fabio Firenzuoli, Effects of lavender on anxiety: A systematic review and meta-analysis, Volume 65, December 2019, 153099. ***, PDR for herbal Medicins, fourth Edition, Thomson.

Mariana Panturoiu

Universitatea „Titu Maiorescu”, București