DR. VICTORIA IRIMIA: ”Orice boala psihica se poate somatiza”

Medic primar psihiatru, doctor in stiinte medicale, membru al Asociatiei Europene de Psihiatrie, managerul Spitalului Self Control Dr. Irimia din Pitesti. Am vorbit cu dr. Victoria Irimia, cunoscuta ca unul dintre fondatorii scolii de psihiatrie romanesti, despre afectiunile psihice care au luat amploare in societatea actuala: adictia, depresia si tulburarile de alimentatie, dar si despre ce presupune activitatea de psihiatru si de manager al unui spital privat in Romania.

GALENUS: Povestiti-ne putin despre inceputurile carierei dumneavoastra… De ce ati ales psihiatria?

Cateodata si eu ma intreb de ce am ales psihiatria, mai ales ca prima mea optiune a fost obstretica-ginecologie cu care am si inceput ca si cadru didactic la Institutul de Medicina din Cluj. Dar la un moment dat, traind dezagreabil momentele decretului care interzicea intreruperea sarcinilor si existand o mare tensiune, existand foarte multe femei care au trecut la provocarea de avorturi, nu mi-am mai dorit sa profesez in acel mediu. Si atunci, urmatoarea optiune a fost psihiatria, pe care o practic de multi ani, cu multe satisfactii profesionale.

G: Care sunt cele mai mari satisfactii profesionale pe care le aveti?

Este o munca de Sisif aici si de multe ori esti pus in situatia de a lucra cu oameni care nu stiu ca au nevoie de tine sau dimpotriva, care cred ca au mult mai multa nevoie de tine decat au de fapt. Exista situatii in care nimeni nu mai este preocupat de acesti oameni aflati intr-o mare suferinta, pentru ca daca este sa fim sinceri, cele mai grele suferinte sunt de fapt in psihiatrie, in care omul sufera si mental, si trupeste si din punct de vedere al capacitatii lui de interrelationare. Ajunge sa fie marginalizat, sa fie privit ca un paria, un om care practic nu mai are viata si nu mai are viitor, care nu mai are priteni, nu mai are familie, nu mai are pe nimeni, chiar daca boala lui este aceea care genereaza aceasta stare de fapt. La un moment dat trebuie sa existe si persoane interesate de viata lor, de posibilitatea lor de a trai normal sau cvasi-normal, iar aceste persoane sunt psihiatrii.

G: Cum ajung pacientii la medicul psihiatru, ii aduc apropiatii sau vin singuri?

Uneori sunt adusi de apropiati cand nu-si dau seama de starea maladiilor de care sufera si de foarte multe ori refuza ajutorul. Sigur ca de cele mai multe ori vin din proprie initiativa, pentru ca simt ca in momentul acela nu pot sa depaseasca starea sufleteasca in care se afla, nu pot sa iasa din necazurile lor, din debusolarea lor. Si atunci cauta un punct de sprijin si se prezinta la medic.

G: Cat la suta dintre romani estimati ca sufera de afectiuni psihice?

Este greu sa estimez cati, dar pot sa spun ca personal consult intre 10000 si 15000 de oameni pe an, de foarte mult timp. Este mult, dar majoritatea isi revin integral, mai ales daca este vorba de persoane tinere, persoane care  isi gasesc o insertie sociala, profesionala, care au familii serioase de suport. Si nu mai au nevoie de noi a doua oara in viata lor. Sunt si alte situatii in care oamenii isi revin partial, in care ajutorul nostru este de lunga durata, uneori viager.

G: Care sunt cele mai frecvente afectiuni cu care se prezinta pacientii?

Cel mai des oamenii se prezinta la noi pentru nevroze sau pentru tulburari de personalitate, adeseori decompensate in diverse conditii. Din nefericire, in ultima vreme exista o problema destul de frecventa, adictia. Consumul de alcool care este drogul cel mai la indemana sau chiar de alte droguri, incepand cu etnobotanicele si sfarsind cu heroina. Am avut foarte multe probleme cu tineri si adolescenti dependenti de etnobotanice.

G: Cum decurge tratamentul pentru acestia din urma?

Primul lucru pe care trebuie sa-l faca este sa constientizeze si sa intrerupa consumul acestor substante, despre care nici ei nu stiu ce sunt, nici noi nu stim ce sunt, nimeni nu stie ce sunt dar care au aparut in viata lor si le-au parazitat existenta. Si sunt personalitati destul de slabe care in momente de dificultate sau din bravada, din dorinta de a-i imita pe altii sau de a fi in preajma lor, ajung la acest comportament adictiv. Este destul de greu si pentru ei, si pentru noi si pentru toti cei care incearca sa-i scoata din aceasta gaura neagra.

G: Cati dintre dependentii de etnobotanice au recaderi?

Persoanele care consuma droguri sau alcool sunt in general in situatia dificila de a putea recadea usor in plasa acestei atractii. Structura lor, structura personalitatii lor le permite asa ceva. Initial se considera slabi si marginalizati, doresc sa fie printre ceilalti sau chiar desupra lor, ulterior incep sa creada, sub impreiul acestor substante, ca sunt foarte importanti, ca sunt deasupra celorlati pentru ca fac ceva ce majoritatea oamenilor ”nu este in stare sa faca”. Ca ulterior sa ajunga robii acestor substante, care ii degradeaza progresiv si de obicei ii omoara.

G: Care este cea mai eficienta metoda pentru a-i face sa renunte la dependenta?

Exista tratamente medicamentoase, psihoterapice, socioterapice. De fiecare data trebuie sa existe grupuri importante de suport, in primul rand familia, apoi oameni care se afla si ei in aceeasi situatie si care incearca sa se debaraseze de viciu. Folosind toate aceste metode, putem sa speram ca acesti oameni, daca au destula incredere in noi, isi castiga si increderea in propria persoana.

G: Se poate vorbi despre o gena a dependentei, de o predispozitie genetica?

In toate problemele si in bolile psihice, mai mult decat in orice boala, de orice natura, predispozitia este importanta si trebuie luata in seama. Noi fiecare avem o anumita structura, o anumita engrama genetica cu care ne nastem. Unii dintre noi sunt mai puternici, mai coordonati, altii sunt mai fragili fata in fata cu existenta. Ar fi extraordinar daca fiecare copil ar putea sa ia de la parintii sai ce este mai bun din punct de vedere organic, mental si daca ar putea sa creasca in medii educative si protective, care sa ii formeze pentru viata, sa le dea echilibru si incredere. Dar viata ne joaca tot felul de feste.

G: Ce ne puteti spune despre depresie, care a ajuns acum un fenomen extrem de raspandit?

Da, este foarte raspandita si este forma cea mai comuna de reactie la probleme de viata. Te indurerezi pentru ca auzi o veste proasta, pentru ca pierzi pe cineva drag, pentru ca nu ai mijloace suficiente de subzistenta, pentru ca ti se face o nedreptate… Aproape ca nu-ti vine sa crezi din cate motive poti sa te indurerezi.

G: Si care sunt lucrurile care fac diferenta intre oamenii care in urma problemelor ajung sa se confrunte cu depresii si oamenii care reusesc sa depaseasca greutatile vietii fara sa faca depresie?

Putem spune ca destinul si norocul. Poate ca unii in destinul lor au si putin noroc, norocul de a gasi la un moment dat locul care li se potriveste. Si altii care desi au multe calitati, nu isi pot gasi locul, nu isi pot gasi satisfactia. Exista tineri foarte inteligenti, foarte dotati si care nu ajung sa aiba o cariera inteletuala de succes pe considerentul ca de mici copii nu au fost indrumati cum trebuie, nu au fost ajutati. Isi dau seama ca poseda o capacitate intelectuala superioara, dar din diverse motive nu au putut sa si-o puna in valoare. Unii dintre ei isi ajuta fratii, copiii sa acceada la sfere mai inalte si ajung la un moment dat sa se bucure, satisfacuti ca au reusit sa dea celorlati ceea ce ai nu au primit de la altii. Dar nu toti ajung la aceasta satisfactie. Nu toti isi dau seama ca ajutandu-i pe altii poti fi la fel de fericit. Multi spun: ”De ce sa tot dau eu altora?”. Pana la urma, marea filosofie a vietii este sa fii in stare sa dai tu celorlalti, nu neaparat material, ci spiritual. Si daca omul reuseste sa inteleaga acest lucru, trece mai usor peste depresie sau chiar nu face depresie.

G: Conteaza deci foarte mult atitudinea fata de viata…

Da, dar si atitudinea se invata. Conteaza ca pe parcursul vietii tale sa ai parte de modele care sa iti implementeze aceasta atitudine. Si lipsa de modele este cea mai degradanta pentru societati in general, du doar pentru un om. Si daca nimeni nu ne spune acest lucru, daca nu reusim sa gasim satisfactia, atunci este foarte greu sa traim. Si pentru a gasi satisfactia, trebuie sa avem niste modele. Primele modele sunt parintii, apropiatii, apoi scoala, care trebuie sa ne creeze modele in care noi sa vedem cu adevarat lucruri demne de urmat. Si intreaga noastra viata trebuie sa fie orientata in scopuri benefice. Daca singurul scop al vietii ajunge banul, pentru ca poti face orice cu banul, atunci apar problemele.

G: Cat de greu se vindeca depresia?

Depinde pe de-o parte de personalitatea pacientului, de fragilitatea lui constitutionala, pe de alta parte de conditiile in care traieste. Daca motivul declansator al depresiei se prelungeste, de exemplu daca vorbim de oameni care ani de zile trebuie sa ingrijeasca apropiati in suferinta, fara speranta, care ani de zile fac eforturi stiind ca rezultatele vor fi precare sau chiar inexistente, atunci este mai greu ca persoana respectiva sa ajunga intr-o dispozitie eutimica. De cele mai multe ori oamenii in aceasta situatie trebuie sa apeleze la specialist. Uneori vorba buna face foarte mult si se poate trece peste depresie cu sfaturi bune, cu o sustinere morala si psihologica, bineinteles calificata. Dar exista si medicamente foarte bine selectate la ora actuala care ii ajuta pe oameni sa treaca de la dispozitia depresiva la o altfel de receptare a existentei si chiar la bunadispozitie.

G: Se vorbeste insa si de persoane care ajung dependente de medicamentele antidepresive…

Aici sunt doua nuante. Exista si unele medicamente care pot sa dea dependenta, acest lucru insemnand ca la un moment dat medicamentul nu-ti mai ajuta in doza utila recomadata si trebuie sa iei tot mai mult si mai mult. Ei bine, asta nu se poate intampla intr-un tratament profesionist. Pentru ca medicul stie exact ce medicament sa-ti dea, in ce doza si pentru cat timp pentru ca lucrurile sa se amelioreze si pentru ca ulterior sa se si renunte la tratament sau sa ramana o doza mica, care sa poata tine pacientul pe linia de plutire. Fiindca din nou aducem vorba de personalitatea premorbida, de coexistentele morbide. Multi oameni pot avea depresie dar in acelasi timp pot avea tot felul de boli organice, poate fi vorba de o varsta inaintata. Exista nuante si de aceea este bine sa se apeleze la specialist pentru ca el va sti sa tina cont de toti acesti factori si sa gaseasca cele mai bune solutii.

G: Depresia poate duce si la alte boli…la o imbolnavire fizica?

Da, este foarte interesant, pentru ca orice boala psihica se poate somatiza. Indiferent de boala psihica pe care o are omul, mai ales daca boala aceasta dureaza mai mult timp, pot incepe sa apara si suferinte organice. Orice activitate este dirijata de sistemul nervos central. Cand SNC este in suferinta, nici capacitatea lui de conducator al vietii organismului nu va mai putea sa dea omului un curs normal al vietii. Si atunci unii fac usor boala ulceroasa de exemplu. Boala ulceroasa este facuta de persoanele usor nevrotice sau cu tulburari mai importante din punct de vedere al vietii psihice, bolile cardio-vasculare. In momentul in care se tine in frau dereglarea psihica de tipul anxietatii, depresiei, nevoia de medicamente pentru celelalte boli organice incepe sa fie din ce in ce mai mica. Exista o corespondenta care trebuie luata in seama.

G: Ce ne puteti spune despre tulburarile de alimentatie, din ce in ce mai des intalnite, mai ales la femei?

Da, avem de-a face aproape cu o psihoza, toate tinerele vor sa devina androgine. In ultimii 50-60 ani, din cauza popularizarii modellingului, unde femeile cele mai agreate sunt cele de structura usor masculinizata,  toate tinerele vor sa fie la fel. Si nu este un lucru sanatos. Nu este bine nici ca oamenii sa fie supraponderali, dar nici foarte slabi. Din nefericire apar tulburari psihice uneori foarte grave, cum este si anorexia, in care la un moment dat chiar daca persoana respectiva renunta la aceasta atitudine si doreste sa se refaca, nu mai are nicio sansa, pentru ca organismul este atat de afectat in activitatea lui incat se poate ajunge la deces. Este vorba de o anumita perceptie, iar acest lucru poate fi foarte bine stapanit tot prin educatie.

G: Cum reusiti sa ajutati oamenii care au aceste tulburari, care nu se mai pot bucura de viata lor sau de ei, sa-si schimbe perceptia si atitudinea?

Aici trebuie sa ai multa putere de convingere, este greu sa-ti explici si tu insuti. Probabil ca daca ti-ai ales profesia asta si ti se potriveste, esti in masura sa-i convingi pe oameni, cel putin de buna ta credinta, chiar atunci cand ei nu vor sa inteleaga de la inceput ca ceva este deplasat in modul lor de a trai realitatea sau chiar ruperea lor de realitate. Daca reusesti sa-ti convingi pacientul, ai sansa unor izbanzi. Chiar daca in aceasta specialitate, spre deosebire de alte specialitati medicale, reusitele sunt foarte discrete, de multe ori esti pus in situatia sa eviti in public faptul ca o anumita persoana este pacientul tau, iar viata sa depinde de tine.

G: Este dificila si reintegrarea in societate pentru acesti oameni?

Da, de foarte multe ori. Daca un om a deviat putin si a creat in jurul lui teama, atunci sigur ca ceilalti tin minte si uneori ii marginalizeaza, ii umilesc. Insasi dorinta unor apropiati de a fi tot timpul prezenti in viata celuilalt de teama ca i s-ar putea intampla ceva rau poate fi impovaratoare si poate fi declansatoare de recadere psihica. Totul trebuie facut cu multa inteligenta si daca se poate, cu dragoste.

G: La final, povestiti-ne putin despre spitalul pe care il conduceti, cum v-a venit ideea de a pune bazele unui spital?

In primul rand vreau sa subliniez un lucru esential. Activitatea medicala privata nu este de fapt o afacere, este alternativa performanta la ceea ce exista in domeniul sanitar la nivelul etatizat. Pentru ca de fapt aici s-a partajat managementul oamenilor care stiu ce inseamna management sanitar.In Romania plutim in necunostinta de cauza privind organizarea sanitara. Am vrut sa fac  ceva ce neimprovizat, unde oamenii sa primeasca asistenta medicala de calitate si unde sa se simta si bine. Din nefericire, si eu si familia mea am fost afectati de toate tarele sistemului sanitar si am vrut sa nu fac un spital exclusiv de psihiatrie, sa fac un spital general. Indiferent de suferinta pe care o au, oamenii pot fi vazuti aici in echipa medicala, pentru ca activitatea medicala este o activitate de echipa. Nu exista un medic care sa stie tot. Am investit foarte mult, inclusiv intr-un centru de permanenta, pentru ca eu cred ca atata vreme cat in Romania asistenta medicala primara nu va fi asigurata 24 de ore din 24, pacientii nu vor fi bine asistati si se va cheltui fara rost pe transportul cu ambulantele care sunt foarte solicitate, de multe ori fara motiv sau uneori prea tarziu. Si trag foarte mult si pentru asta, dar m-am ambitionat sa arat cum trebuie sa fie asistenta medicala si poate cu timpul poate vor intelege si alti factori responsabili care de multe ori dau dovada de iresponsabilitate. Problema in Romania este ca se pleaca tot timpul de la bani, despre care se spune ca nu sunt, dar nimeni nu stie cati sunt de fapt si in ce gauri negre se duc. Organizarea sanitara trebuie facuta de oameni care lucreaza in sanatate si care au facut lucrul acesta, care nu sunt numiti sa conduca ceva despre catre trebuie sa invete atunci. Si care trebuie sa raspunda pentru ce au facut sau n-au facut. Si sa se porneasca de la asigurarea unei permanete de asistenta medicala pentru orice om din Romania. Sunt tot felul de restrictii care se impun unor doctori care au foarte mare responsabilitate. Lasa-l pe medic sa-si faca datoria, pentru ca direct proportional cu calificarea lui, este si responsabilitatea pe care o are. Si atunci lucrurile vor merge bine, indiferent ca vorbim de sistem de stat sau de sistem privat.

Bianca Bădescu