DR. FARM. CORINA PĂTRU: „Medicii nu mai recomandă atât de multe medicamente magistrale sau oficinale, ceea ce este în detrimentul pacienților”

Dr. Farm. Corina Pătru, farmacist-șef la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” a ales această profesie din dorința de a ajuta oameni și consideră că orice farmacist trebuie să își exercite meseria cu dăruire pentru a câștiga încrederea pacienților și pentru a alunga prejudecata conform căreia farmaciștii sunt doar simpli „comercianți de medicamente”. Am discutat cu Dr. Farm. Corina Pătru despre o problemă de actualitate a farmaciștilor din țara noastră, aceea că nu au posibilitatea de a colabora cu medicii în ceea ce privește tratamentul pacienților, așa cum se întâmplă deja în multe țări din lume. De asemenea, am vorbit despre subiectul interzicerii publicității la medicamente, dar și despre dispariția unor terapii importante din farmacii în urma schimbării metodologiei de calcul al prețului la medicamente.

GALENUS: De ce ați ales profesia de farmacist, ce v-a atras către acest domeniu?

În liceu am descoperit pasiunea pentru domeniul farmaceutic, când, spre deosebire de colegele mele care visau la facultăţi precum Drept, Litere, Relaţii Internaţionale, noi fiind la profilul teoretic − filologie bilingv-engleză, eu am decis să îmi îndrept paşii către o meserie în care să pot relaţiona cu oamenii, să-i ajut şi să le ofer cele mai bune sfaturi. Astfel, am ales să mă pregătesc pentru admiterea la Facultatea de Farmacie a UMF Craiova, am învăţat chimie şi anatomie din greu şi am intrat la buget în vara anului 2009, aceasta fiind pentru mine una din cele mai mari realizări.

G.: Cum sunt priviți farmaciștii la noi în țară, au oamenii încredere în sfaturile dumneavoastră, au prejudecăți?

Consider că, în România, farmaciştii sunt încă priviţi ca nişte comercianţi de medicamente, dar, pe măsură ce eşti din ce în ce mai bine pregătit în acest domeniu şi îţi exerciţi meseria cu pasiune şi dăruire, reuşeşti să câştigi încrederea pacienţilor. Acest lucru presupune consiliere, implicare efectivă în problemele oamenilor care vin în farmacie şi, cel mai important, un farmacist trebuie să dispună de o formare continuă şi de o reactualizare a câmpului de cunoştinţe, în funcţie de noile specialităţi, întrucât acesta se confruntă permanent cu progresul ştiinţific şi evoluţia meseriei sale, iar probleme pacienţilor sunt cât se poate de variate.

G.: Sunteți farmacist-șef la Institutul „Ana Aslan” (Otopeni). Care sunt diferențele față de activitatea dintr-o farmacie obișnuită?

A fi farmacist-şef într-o farmacie cu circuit închis implică foarte multe responsabilităţi şi multă muncă, dar, spre deosebire de majoritatea farmaciştilor care fug de spitale din cauza salariilor considerabil mai mici decât cele dintr-o farmacie cu circuit deschis, eu sunt de părere că activitatea unui farmacist în spital oferă multe satisfacţii profesionale, cum ar fi, de exemplu, implicarea în activitatea de cercetare, elaborarea de proiecte şi descoperirea de noi medicamente sau strategii terapeutice.

G.: De ce depinde o bună funcționare a unei farmacii în opinia dumneavoastră?

În opinia mea, o bună funcţionare a unei farmacii implică un personal foarte bine pregătit profesional, care să pună pe primul plan sănătatea şi beneficiile pacienţilor. Dacă farmaciştii sau asistenţii de farmacie se axează pe profitul farmaciei şi vânzarea anumitor medicamente pentru obţinerea de bonusuri, pacientul îşi va pierde treptat încrederea în farmacia respectivă. De asemenea, dacă pacientul nu va găsi un răspuns eficient la întrebările sale şi nu va ieşi lămurit din farmacie, probabil nu se va mai întoarce în acea farmacie. O bună funcţionare a unei farmacii este echivalentă, totodată, cu respectarea tuturor procedurilor menite să ajute personalul din unitatea farmaceutică să-şi desfăşoare activitatea şi cu respectarea legislaţiei în vigoare.

G.: Fiecare profesie are plusuri și minusuri, care sunt plusurile și minusurile în cazul profesiei dumneavoastră?

După părerea mea, meseria de farmacist este o profesie care te motivează în fiecare zi, cu fiecare om care vine să îţi ceară sfatul, să fii mai bun, mai bine pregătit, pentru a îndruma şi a fi de ajutor persoanelor aflate în necesitate. Cea mai mare satisfacţie o simţi când o persoană vine să îţi mulţumească că i-ai făcut un bine. Este o meserie frumoasă, o meserie de viitor şi ceea ce mă bucură foarte mult este faptul că oamenii sunt din ce în ce mai preocupaţi de sănătate, de un regim de viaţă echilibrat şi vor să fie cât mai bine informaţi. Minusuri există în orice meserie; eu, una, mi-aş dori ca, atunci când un farmacist termină rezidenţiatul, să aibă posibilitatea să practice cu adevărat meseria de farmacist clinician, ceea ce încă se întâmplă doar la un singur spital din Bucureşti. Consider că farmacistul specialist este destul de bine pregătit profesional după cinci ani de facultate şi trei ani de rezidenţiat pentru a putea colabora cu medicul în ceea ce priveşte tratamentul pacientului. Trebuie să evoluăm, în străinătate se întâmpla acest lucru de mult timp.

G.: Ce sfaturi le-ați da absolvenților facultăților de farmacie care își caută acum un loc de muncă?

Eu i-aş sfătui pe tinerii absolvenţi care îşi caută un loc de muncă să fie perseverenţi, responsabili, să-şi continue studiile, să meargă la rezidenţiat, doctorat, deoarece este important pentru ei să fie într-o pregătire continuă, să înveţe şi să fie la curent cu toate schimbările şi noutăţile care apar. De asemenea, i-aş sfătui să aleagă o farmacie care să le ofere şansa de a se dezvolta profesional şi să nu excludă posibilitatea de a lucra într-o farmacie de spital.

G.: Ce presupune, în opinia dumneavoastră, o informare corectă a pacientului asupra tratamentului medicamentos?

Pacientul trebuie informat corect în primul rând asupra modului de acţiune a medicamentelor prescrise, asupra reacţiilor adverse, a modului de administrare şi este, de asemenea, foarte important să i se atragă atenţia pacientului asupra interacțiunilor dintre medicamente, deoarece acestea sunt multiple şi pot fi foarte periculoase. O consiliere corectă se face ţinând cont de vârsta pacientului, simptomele şi debutul acestora, bolile şi alte medicamente asociate. Relaţia farmacist-pacient trebuie bazată pe respect, colaborare şi încredere reciprocă pentru ca o informare asupra unui tratament medicamentos să fie cât mai eficientă.

G.: A existat la sfârșitul anului trecut o propunere legislativă care prevedea interzicerea publicității la farmacii și la medicamente în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune și care a fost trimisă la reexaminare de către Președinte. Cum priviți dumneavoastră această inițiativă, considerați că publicitatea în astfel de cazuri ar putea fi dăunătoare?

Din punctul meu de vedere, publicitatea care se face farmaciilor şi medicamentelor în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune este uneori nocivă, deoarece oamenii ajung să cumpere medicamente doar pentru că li se pare similară afecţiunea pe care o au cu cea de la televizor şi presupun că le-ar face şi lor bine medicamentul respectiv, fără a cere mai întâi părerea unui medic cu privire la starea în care se află şi fără a asculta părerea unui farmacist.

G.: Pentru că Institutul „Ana Aslan” este specializat în gerontologie și geriatrie, aș vrea să vă întreb: care considerați că sunt cele mai mari probleme ale persoanelor vârstnice din România atunci când vine vorba de sănătate?

Una din cele mai mari probleme de sănătate cu care se confruntă persoanele vârstnice o reprezintă bolile cardiovasculare, acestea fiind urmate de bolile reumatice, bolile organelor genitale la femei, bolile aparatului respirator, cele renale, endocrine, dar şi cele ale aparatului digestiv. Pacienţii vârstnici sunt, de asemenea, predispuşi la tulburări de memorie (boala Alzheimer şi boala Pick), boli ale sistemului nervos, depresie şi anxietate, boala Parkinson. Luând în calcul aceste multiple boli care afectează populaţia vârstnică, principalul scop al Institutului „Ana Aslan” este acela de a preveni îmbătrânirea precoce, de a creşte speranţa de viaţă şi de a diminua incapacitatea de muncă.

G.: Tot auzim că românii au tendința să se trateze „după ureche”, să meargă la farmacie să cumpere medicamente fără să consulte medicul. Cât este adevăr și cât este mit?

Din experienţa pe care o am pot spune că acest lucru este cât se poate de adevărat. Mulţi pacienţi obişnuiesc să vină în farmacie să ceară anumite medicamente despre care au auzit de la vecini, cunoştinţe, rude, prieteni, despre care au citit în anumite reviste sau medicamente pe care le-au văzut în reclame televizate. Aceşti pacienţi trebuie să înţeleagă că un anumit medicament se recomandă în funcţie de mai multe criterii, cum ar fi vârsta, totalitatea simptomelor şi bolilor existente şi prezenţa altor medicamente asociate, iar pentru un tratament eficient este necesară părerea unui medic. De asemenea, este important ca fiecare pacient care îşi procură medicamente fără prescripţie medicală să ştie că acestea pot fi utile dacă sunt administrate raţional, doar la nevoie şi doar conform recomandărilor din prospect.

G.: De când tehnologia a avansat și a crescut și numărul companiilor producătoare de medicamente, farmaciștii prepară din ce în ce mai rar medicamente. Spuneți-ne, vă rugăm: ce fel de remedii se mai prepară încă direct în farmacii și care ar fi avantajul acestora?

Într-adevăr, industria farmaceutică a avansat destul de mult, iar multe farmacii au ales să renunţe la receptură, rezumându-se doar la comerţul cu medicamente industriale. În prezent, nici medicii nu mai recomandă atât de multe medicamente magistrale sau oficinale, ceea ce este, după părerea mea, în detrimentul pacienților, aceştia având nevoie de un tratament individualizat, adaptat afecţiunilor prezentate. Astfel de remedii preparate în farmacie sunt benefice, în primul rând, în afecţiuni dermatologice sub formă de creme, unguente, soluţii, suspensii; în afecţiuni ginecologice, sub formă de comprimate vaginale, ovule, creme; în sfera ORL, sub formă de soluţii pentru aerosoli, dar şi în afecţiunile hemoroidale, sub formă de unguente şi supozitoare. La Institutul „Ana Aslan” se prepară produse galenice pentru uzul pacienţilor internaţi, produse medicamentoase pentru secţia de recuperare, dar şi produse cosmetice pentru cabinetele de cosmetică ale Institutului, acestea fiind foarte eficiente şi apreciate de pacienţii noştri. Avantajul preparatelor magistrale constă, în primul rând, în absenţa conservanţilor sau a parabenilor, dar şi în faptul că dozarea poate fi adaptată precis la nevoile fiecărui pacient. Un alt avantaj ar fi preţul mai accesibil decât cel al medicamentelor industriale.

G.: Cum procedați în cazul în care observați pe o rețetă cu care se prezintă un pacient că medicul i-a prescris un medicament despre care dumneavoastră știți că este „depășit” și că ar avea un echivalent mai eficient sau că i-a prescris un tratament într-o doză prea mare?

Într-o astfel de situaţie, aş informa pacientul că respectivul medicament are un echivalent mai eficient sau că tratamentul prescris depăşeşte doza admisă şi i-aş recomanda să se reîntoarcă la medicul prescriptor sau să ceară şi părerea unui alt doctor pentru a fi sigur că va urma tratamentul cel mai eficient care nu prezintă niciun risc pentru integritatea sănătăţii acestuia.

G.: În urma schimbării metodologiei de calcul al prețului la medicamente, mai multe produse au dispărut de pe piață. Care sunt cele mai importante dintre medicamentele care nu se mai găsesc în farmacii și cum priviți dumneavoastră această situație?

Această situaţie este foarte gravă, având în vedere bolnavii cronici care nu îşi mai găsesc tratamentele de care au nevoie. Este inadmisibil ca un pacient care suferă de cancer să nu găsească tratamentul care i-ar putea prelungi viaţa şi să fie, practic, condamnat la moarte în cazul în care renunţă definitiv la medicaţie. În afară de oncologice, un alt medicament foarte important care a lipsit o perioadă din farmacii este Digoxinul. Aceasta lipsă a dus la disperarea multor oameni, deoarece acest medicament nu are înlocuitor şi este esenţial pentru sănătatea şi viaţa pacienţilor. O altă dispariţie cu un mare impact asupra bolnavilor cronici este cea a Sintromului, medicament care previne coagularea sângelui şi formarea cheagurilor în vasele sangvine. Această problemă a lipsei medicamentelor au întâmpinat-o şi pacienţii bolnavi de Parkinson sau Alzheimer, care au fost nevoiţi să ia tratamente înlocuitoare, dar mult mai scumpe. Consider că trebuie luate măsuri pentru protejarea pacienţilor de aceste situaţii care le pun în pericol sănătatea.

G.: Ce modificări ați vrea să vedeți în legislația farmaceutică românească?

Sunt de părere că legislaţia farmaceutică din România ar trebui să se axeze pe perfecţionarea controlului asupra desfăşurării activităţii farmaceutice, optimizarea sistemului de asigurare a calităţii produselor farmaceutice, implementarea mecanismelor privind micşorarea cheltuielilor pentru consumul de medicamente fără ca acest lucru să genereze dispariţia de pe piaţă a unor medicamente esenţiale, dar şi pe instruirea şi atestarea specialiştilor din farmacii şi pe dezvoltarea sistemului de farmacie clinică. Deşi pregătirea specialiştilor farmacişti clinicieni are loc în cadrul rezidenţiatului, consider că înfiinţarea unor astfel de posturi în spitale, precum şi implementarea şi dezvoltarea laboratoarelor de farmacie clinică ar fi nişte măsuri benefice pentru pacienţi. Totodată, sunt de părere că ar trebui mai mult promovată meseria de farmacist pentru ca populaţia să conştientizeze ce presupune, de fapt, această profesie şi să aibă mai multă încredere când intră într-o farmacie.

G.: Povestiți-ne câteva situații dificile în care ați fost pusă de-a lungul timpului prin prisma profesiei pe care o aveți…

Situaţiile dificile, în profesia noastră, apar, în primul rând, atunci când pacienţii nu înţeleg că acţiunile noastre de a nu le elibera medicamente, care le-ar putea dăuna sau care nu le ar fi de ajutor, sunt bine intenţionate şi ne acuză de rea-voinţă. De exemplu, m-am confruntat deseori în farmaciile cu circuit deschis, cu pacienţi foarte indignaţi de faptul că le refuzăm eliberarea unui antibiotic fără reţetă, pe care aceştia aleseseră să îl ia pentru o afecţiune minoră. Deşi le-am explicat că nu este necesară administrarea directă a unui antibiotic şi că mai întâi ar trebui să încerce cu nişte medicamente care se pot elibera fără prescripţie medicală sau i-am sfătuit să meargă la medic pentru a şti cu exactitate despre ce afecţiune este vorba şi dacă necesită un astfel de tratament, m-am ciocnit de o atitudine agresivă din partea lor. La fel mi s-a întâmplat şi în cazul pacienţilor care doreau neapărat să le eliberez medicamente stupefiante sau psihotrope fără reţetă, neînţelegând pericolul administrării „după ureche” al unor astfel de medicamente. Sunt nişte situaţii care ne întristează pe noi ca farmacişti şi de aceea încercăm în fiecare zi să îmbunătăţim comunicarea pe care o avem cu pacienţii pentru ca aceştia să devină mai receptivi la sfaturile noastre.

G.: Este ceva ce nu v-am întrebat și doriți să adăugați?

Aş adăuga faptul că sunt mândră să practic meseria de farmacist şi că această profesie m-a făcut să fiu mai empatică la problemele persoanelor din jurul meu şi m-a format nu doar profesional, ci şi ca om.