DR. IOSIF NICULESCU: „Infecția cu Chlamydia, netratată sau tratată târziu, este prima cauză în etiopatogenia infertilității feminine”

Dr. Iosif Niculescu este medic primar obstetrică-ginecologie și are peste 30 de ani de experiență internațională în multiple ramuri ale specialității: tratamentul intensiv al pacientelor obstetricale în stare critică, uroginecologie, sonografie în obstetrică și ginecologie, sonografie de sân, operații endoscopice, endocrinologie ginecologică și reproducere umană. A practicat timp de 8 ani medicina în Africa de Sud, iar acum profesează atât în România, cât și Germania, unde are propriul cabinet. În condițiile în care ultimele date oferite de OMS plasează România în primele 10 țări europene în ceea ce privește incidența bolilor cu transmitere sexuală, am stat de vorbă cu dr. Niculescu despre soluțiile pentru îmbunătățirea acestei situații și am aflat care sunt cele mai răspândite infecții cu transmitere sexuală în rândul românilor.

GALENUS: Știm că ați practicat timp de mai mulți ani medicina în Africa de Sud. Cum a fost această experiență? Cum sunt spitalele lor în comparație cu cele din România?

Experiența africană din perioada 1992 – 2000 a fost unică prin expunerea pe care am avut-o la o multitudine de situații critice în specialitatea mea și nu numai. Am condus o maternitate cu 15 000 de nașteri pe an, cu o rată de cezariene de 33% și incidență de paciente cu HIV în sala de nașteri de 30%, ceea ce a fost o provocare. Numărul pacientelor cu patologie reală gravă era aproape de 50% și eram doar doi specialiști și niciodată mai mult de 18 medici în departament. Vizita zilnică însemna să vedem între 200 și 300 de paciente. Consultațiile în policlinică erau de peste 100 pe zi. Desigur că asta a contribuit capital la formarea mea, atât ca practician, dar mai ales sub aspect uman. Acolo, pacientele aveau într-adevăr nevoie de doctorii lor, mai mult decât în multe alte locuri din lume. La acel moment, spitalele rurale din Africa de Sud erau mai bine dotate decât clinicile universitare din România, problema era personalul, întotdeauna deficitar.

G.: În 2011 v-ați deschis propriul cabinet în Germania. Cât de dificil a fost acest pas?

În 2002 mi-am deschis propriul cabinet în Germania. După experiența acumulată în Africa, dificultățile au fost mai mult de ordin organizatoric și de adaptare la altă societate, cu alte cerințe, alte priorități, altă patologie. Femeile veneau într-un număr mare să își facă controale de rutină, iar mie mi se părea nefiresc să nu le găsesc o problemă. Dificultăți de ordin mai degrabă logistic și birocratic au venit din rigorile impuse de sistemul foarte bine organizat al practicii medicale în Germania. De fapt, este foarte ușor să te adaptezi unui sistem care merge. Mai greu și frustrant este să intri într-un sistem disfuncțional.

G.: De ce ați decis să vă întoarceți în România?

Decizia nu a fost definitivă la început, am plecat din țară în 1992 cu gândul că o să mă întorc odată. Acest „odată” a venit peste 18 ani când nu mai eram atât de sigur că îmi doream, dar s-a întâmplat să vină o ofertă pe un contract limitat în timp care mi s-a părut interesant și, în condițiile în care cabinetul pe care îl aveam în comun cu soția mea funcționa, am decis că o implicare mai profundă în România se poate. O săptămână pe lună sunt în Germania unde operez și văd paciente în continuare.

G.: Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră?

Cea mai mare provocare a fost jocul pe sârmă, la limita morții și a vieții din Africa. Multe dintre cazuri erau foarte grave. Patologia era de multe ori extremă și între viață și moarte era o graniță foarte fină și îngustă, care depindea de multe ori și de priceperea, perseverența și disciplina, dedicația doctorului.

G.: Știm de la Organizația Mondială a Sănătății că România se clasează în primele 10 locuri din Europa în ceea ce privește incidența infecțiilor cu transmitere sexuală. Care sunt cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală în România?

Clamidioza cred că este pe primul loc, dar asta nu este o particularitate pentru România. Cifrele sunt ceva mai mari în România pentru că alte boli cu transmitere sexuală, precum sifilis, gonoree, HIV, apar din ce în ce mai rar în alte țări europene. HPV reprezintă, de asemenea, o problemă, mai ales că, de cele mai multe ori, nu dă semne clinice imediat. Este greu de înțeles pentru marea majoritate a pacientelor că, de fapt, cancerul de col uterin este o boală cu transmitere sexuală.

G.: Din statisticile realizate de OMS putem observa că incidența gonoreei și a sifilisului este în scădere față de anii ’80, atât în Europa, cât și în SUA, în timp ce cazurile noi de clamidioză sunt în creștere (în SUA creșterea fiind cu adevărat alarmantă). Cum explicați acest lucru?

Ne aliniem la realitățile europene. Clamidioza nu dă semne clinice decât în rare cazuri. Poate să aibă o explicație în particularitățile clinice ale celor două boli – una poate să fie insidioasă, în timp ce gonoreea este acută și te obligă să o tratezi. În cazurile de clamidioză poți afla prea târziu, pentru că nu dă semne.

G.: Am citit că 50% dintre mamele cu infecții cu transmitere sexuală dau aceste infecții și copilului. Putem trage de aici concluzia că tot atât de multe femei nu merg la medic atunci când sunt însărcinate sau că există o problemă în depistarea și tratarea acestor boli?

În ansamblu, nu cred că se poate vorbi de o rată de 50% de transmitere de BTS la copii. Există un număr important de infecții care pot să complice evoluția sarcinii sau chiar să cauzeze naștere prematură. Există screeninguri și la nivel național pentru anumite infecții în timpul sarcinii. De exemplu, gonoreea şi clamidioza sunt transmisibile mai ales la momentul nașterii naturale. Sifilisul este exemplul clasic de afectare gravă fetală dacă nu este tratat, de aceea, screeningul pentru sifilis este obligatoriu în România și alte țări.

G.: Din numărul total de cazuri noi de HIV identificate în România, 27% sunt femei, iar 73% sunt bărbați. De ce este această boală mai răspândită în cazul bărbaților?

Răspunsul la această întrebare este dificil, dar probabil este în legătură cu faptul că această boală este transmisă mult mai ușor în rândul homosexualilor. Actul sexual în aceste cazuri este mult mai traumatic, iar infecția se transmite prin sânge.

G.: Este incidența bolilor cu transmitere sexuală per total mai mare în cazul bărbaților decât al femeilor?

Pot să spun doar că nu cred, pentru că multe dintre bolile cu transmitere sexuală (cum e HPV-ul) sunt mai degrabă asimptomatice la bărbați decât la femeie. Numărul partenerilor sexuali este cel mai important factor în transmiterea bolilor, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Cu cât ai mai mulți parteneri cu care faci sex neprotejat, cu atât ești mai expus.

G.: Cât la sută dintre femei ajung la medic doar atunci când observă simptome ale unei boli cu transmitere sexuală și câte se testează preventiv?

În România, prevenția este scrisă cu literă mică. Un număr mic de paciente ajung la medic în scop profilactic/preventiv. Cele mai multe, dacă simptomele sunt insidioase, nu le tratează și ajung să fie descoperite retroactiv cu ocazia unor eventuale investigații pentru infertilitate (Chlamydia).

G.: Persoanele cu BTS se tem, în general, de stigmatul social. Ce le spuneți pacientelor atunci când sunt diagnosticate cu BTS?

Le explic care sunt riscurile, le ofer o schemă de tratament și le ajut să înțeleagă acele aspecte de care au nevoie pentru a evita astfel de infecții în viitor. Nu cred că pacientele ar trebui să se simtă stigmatizate social. Atâta vreme cât își informează partenerii, iau toate măsurile să nu infecteze pe altcineva și se tratează, nu este nevoie să își alimenteze sentimentul de autoblamare.

G.: În cazul persoanelor care suferă de boli cu transmitere sexuală nevindecabile, situația este foarte delicată, mai ales atunci când vine vorba de a-și informa partenerii. Ce le recomandați acestor persoane?

Există boli cu transmitere sexuală greu vindecabile sau nevindecabile (HIV, hepatita B, C). Desigur, acele persoane purtătoare de virus au o responsabilitate și ar trebui să își informeze partenerul, măcar din respect. Practicarea sexului protejat este soluția unor asemenea situații.

G.: Care ar fi în opinia dumneavoastră cea mai eficientă cale de a educa populația pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuală?

Educația medicală minimă de orice fel joacă, desigur, un rol în formarea unui comportament profilactic. Cele mai comune canale care trebuie să ofere această educație sunt familia, școala, mass-media, internetul. Nu știu care este cea mai eficientă.

G.: Care considerați că sunt cele mai importante descoperiri din ultimii ani în tratamentul bolilor cu transmitere sexuală?

S-au schimbat datele statistice de prevalență și incidență, au devenit importante clamidioza, hepatita, HIV.

G.: Considerați că există necesitatea unui program național de screening al BTS?

Nu, pentru că oricum nu poți avea situația sub control. Un program național de educație, cel puțin sexuală, probabil că ar aduce beneficii mai mari. În plus, lumea nu răspunde la programele de screening. În România nu există niciun program de screening cu o participare mai mare de 20%.

G.: Este ceva ce nu v-am întrebat și doriți să adăugați?

Mi se pare extrem de important de subliniat faptul că multe dintre BTS, dar mai ales infecția netratată sau tratată târziu cu Chlamydia este prima cauză în etiopatogenia infertilității feminine, a sarcinii ectopice și a multor dintre sarcinile extrauterine.