DR. ZORELA ADRIANA SGARBURA: „Tratamentul medicamentos este o achiziție foarte importantă în atitudinea față de fibromul uterin”

Dr. Zorela Sgarbura este medic primar obstetrică-ginecologie, doctor în științe medicale, membru al Societății Europene de Ginecologie Oncologică, al Societății Europene de Menopauză, al altor societăţi naţionale şi internaţionale, cu supraspecializare în tehnici de reproducere asistată şi în onco-ginecologie. Ne-am întâlnit cu dr. Sgarbura pentru a vorbi despre fibromul uterin și despre progresele importante care s-au făcut în tratarea acestuia prin apariția unui medicament care permite temporizarea intervenției chirurgicale și, în unele cazuri, chiar renunțarea la operație.

GALENUS: De ce ați ales ginecologia?

Din pasiunea mea pentru chirurgie am ales ginecologia. Am fost foarte pasionată de chirurgie din anul doi de facultate și specialitatea aceasta îmi putea oferi posibilitatea de a împăca chirurgia cu obstetrica.

G: Cum s-a schimbat situația medicilor din România față de începutul carierei dumneavoastră?

Nu știu, nu am date oficiale și nici nu m-a preocupat prioritar acest lucru. M-a preocupat întotdeauna cariera mea, perfecționarea continuă și bineînțeles că mi-am dorit mereu să fiu la zi cu toate cercetările științifice, cu procedeele terapeutice şi dotarea tehnologică de ultimă oră. Am fost mai puțin preocupată de ceilalți și mai mult preocupată de progresul profesiei mele, de lupta continuă pentru a deveni cel mai bun.

G: Care au fost cele mai mari provocări ale carierei dumneavoastră?

Fiecare zi este o provocare! În primul rând, viața unui obstetrician are o dublă răspundere pentru că lucrăm cu binomul mamă − făt și întotdeauna trebuie să ai în vedere că ai două vieți de salvat, indiferent de gravitatea și de complexitatea diagnosticului. În afară de asta, este o provocare să fii tot timpul în vârf, cred că este o datorie a fiecăruia dintre noi să învățăm tot timpul, să devenim necontenit mai performanţi. Specialitatea medicală obligă, în același timp, la „expectativă armată”, dar si la umilință pentru că orice caz, oricât de pregătit sau de atent ai fi, poate vira spre o complicație. Și atunci ești dator să dai tot timpul, indiferent dacă e zi sau noapte, maximum din tine.

G: Care au fost cele mai mari realizări în această profesie?

În primul rand, treptele profesionale obligatorii fără de care nu aș fi ceea ce sunt azi: admiterea la facultate, admiterea în rezidențiat (specialitatea mea era cea mai concurată), examenul de medic specialist, examenul de medic primar, masterate, doctoratul în științe medicale, nenumărate cursuri de specializare în țară, în Franța, Italia, SUA etc.

O realizare personală a fost când am abandonat sistemul de stat în favoarea sistemului privat în exclusivitate și când am terminat cu a transporta în propria mașină truse de anestezie peridurală, fire de sutură, medicamente care lipseau din spital ş.a.m.d. Am devenit propriul meu șef și propriul meu subaltern într-o clinică cu dotare de cel mai înalt nivel, tehnologie de ultimă oră, calitate și organizare. Plăcerea cu care lucrez și condițiile în care lucrez îmi confirmă minut cu minut că acesta a fost cel mai mare salt profesional al meu.

Sigur, dacă o luăm pe etape, am putea vorbi despre obținerea titlurilor. Am fost un medic primar foarte tânăr și am fost mândră de asta. Apoi, doctoratul, am lucrat o teză foarte interesantă referitoare la eclampsia în sarcină în care am folosit un lot personal de paciente considerate ideale și un lot public, de spital. Prin comparația celor două loturi, am dovedit, o dată în plus, cât este de importantă monitorizarea corectă a sarcinii și conduita corectă a gravidei însăși.

G: A fost grea trecerea din sistemul de stat în cel privat?

Nu, a fost foarte ușoară. Pur și simplu, m-am hotărât brusc, deși soțul meu insista de mult timp. Lucram deja în clinica mea și am depus o cerere de concediu fără plată pentru șase luni și apoi am renunțat complet la sistemul de stat. Bineînţeles, am plecat în condiții amiabile și păstrez o amintire frumoasă a colectivului în care mi-am petrecut atâția ani.

G: Ce sfaturi le-ați da medicilor tineri?

Să nu facă medicină decât dacă sunt pasionați. Altfel, vor fi nesatisfăcuți și o vor face prost. Pentru a face bine medicină, trebuie să ai foarte multe renunțări și trebuie să fii dăruit, pentru că altfel este o specialitate dificilă, este o specialitate care cere foarte multe sacrificii sociale, familiale. Ea te recompensează și te bucură numai dacă ești pasionat.

G: Aș vrea să vorbim puțin și despre fibromul uterin, motivul întâlnirii de astăzi. Aveți o statistică, câte femei se confruntă cu această problemă?

Nu există o statistică pentru România; din păcate, la noi nu există date publicate. Dar există o statistică generală pentru Europa care se aplică și României. Este o patologie benignă foarte frecventă la femeia tânără, la femeia încă activă hormonal sau, altfel spus, la vârstă reproductivă. În jurul vârstei de 40 de ani, cam 60% dintre femei sunt posesoarele unui fibrom uterin. Este o patologie extrem de largă. Este, deci, un diagnostic frecvent care trebuie temeinic investigat. Nu înseamnă că, dacă ai un fibrom, nu poți avea și o leziune pe col sau chiar un cancer de col sau o hiperplazie de endometru cu gradele sale de complexitate. De aceea, întotdeauna subliniez la întâlnirile mele profesionale că este foarte important ca atunci când adopți o metodă terapeutică, indiferent că este cea medicamentoasă sau chirurgicală, decizia să fie luată numai după o investigație completă. Iar o investigație completă înseamnă un test Papanicolau, un examen clinic ginecologic, o ecografie transvaginală și o histeroscopie care îți permite excluderea unei patologii endometriale. Numai după ce ai încheiat acest protocol de investigație, nu greșești în a alege o metodă sau alta.

G: Ce ne puteți spune despre tratamentul medicamentos?

Tratamentul medicamentos este o achiziție foarte importantă în atitudinea față de fibrom deoarece permite temporizarea intervenției chirurgicale la femeia tânără care nu are copii sau chiar renunțarea la intervenția chirurgicală. Am o experiență îndelungată cu acest tratament pentru că știam că este în studiu, știam că va apărea pe piață, în așa fel încât, în august 2012, când a apărut medicamentul în țară, aveam deja un lot de paciente în aşteptare. Am avut foarte mari satisfacții. Este un tratament pe care l-am dat pentru a limita creșterea fibromului și chiar pentru a-i scădea dimensiunile. De cele mai multe ori, l-am indicat la femeia tânără care a apelat la mine pentru infertilitate și bucuria a fost pe măsură, pentru că am obținut sarcini după acest tratament. Iar după încheierea perioadei de lăuzie, am constatat, în foarte multe cazuri, că nu s-a reluat creșterea în dimensiune a fibromului și nu a mai fost necesară intervenția chirurgicală.

G: Există contraindicații?

Contraindicațiile țin de stările alergice, însă sunt foarte reduse. Un avertisment la care revin ar fi că niciodată nu trebuie indicat până nu s-au făcut investigații complete.

G: Există cazuri în care nu funcționează?

Există. Cam în 10-20% dintre cazuri, fibromul nu își modifică dimensiunile după tratament. Există cazuri în care nu indicăm tratamentul medicamentos. De exemplu, unei paciente în menopauză care are o polifibromatoză voluminoasă sau a cărei polifibromatoză este asociată cu o hiperplazie complexă de endometru sau care se asociază cu un col lezional îi vom indica un tratament chirurgical și o vom opera. Întotdeauna, metoda terapeutică trebuie aleasă judicios, ținând cont de mecanismul de acțiune al medicamentului, în cazul nostru, pe receptorii progesteronici.

G: Care este durata medie a tratamentului?

Aici avem noutăți, pentru că, atunci când a fost introdus pe piață, tratamentul se indica într-o cură completă de 3 luni, în care se administrează o tabletă zilnică fără întrerupere. În urma studiilor PEARL II-IV, am aflat că putem repeta curele cu UPA 5mg. Iată că studiul PEARL IV ne spune că este un tratament repetitiv, că îl putem repeta cu condiția să facem cel puțin 2 luni pauză între cure. Cam la o lună de la terminarea tratamentului, reapare menstra, deci este nevoie să avem cel puţin două menstre între curele terapeutice.

G: Ne puteți povesti un caz complicat de fibrom uterin cu care a ajuns o pacientă la dumneavoastră și cum l-ați rezolvat?

Da, am foarte multe cazuri și o să vă povestesc cu drag, pentru că rezultatele tratamentului au fost o răsplată a muncii și a pregătirii mele. În primul caz, este vorba de o pacientă infertilă, care născuse un copil cu mine și care dispăruse de la controalele periodice. A revenit după 9 ani și mi-a spus că încearcă de mult să aibă al doilea copil și nu reușește. Când am examinat-o, am constatat o polifibromatoză uterină voluminoasă care, de fapt, ar fi pus indicația de histerectomie. Pentru că trebuia să apară acest medicament și știam de el, i-am spus că nu avem ce pierde și că ar fi bine să-l încercăm. A făcut cura de trei luni și, după ce a terminat cura, mi-a telefonat că nu i-a venit menstruația. I-am răspuns: „Nu știu ce aveți, trebuie să veniți să vă examinez, poate fi orice, puteți fi chiar gravidă.” Neștiind cât de adevărat am grăit! Și, într-adevăr, când a venit, am constatat că era gravidă. Am reușit să ducem sarcina la bun sfârșit, a născut un baiețel sănătos, la termen. La terminarea perioadei de lăuzie, am constatat că reducerea fibroamelor a fost atât de importantă, încât n-a mai fost nevoie de intervenție chirurgicală. Acesta a fost un prim caz care mi-a oferit o mare satisfacție și care m-a încurajat să continui. O să vă mai dau un exemplu. Este vorba tot despre o pacientă infertilă cu fibrom uterin, se apropia de 40 de ani și atunci am început să punem în balanță că, dacă făceam miomectomie, va trebui un an de contracepţie pentru uter recent cicatricial, vârsta avansa și șansele de ovulație erau tot mai mici. Hai să încercăm acest tratament! A rămas gravidă, a născut gemene și fetițele au un an acum. Din păcate, după lăuzie, fibromul a reînceput să crească și o voi opera. Dar este un caz fericit pentru că am obținut doi copii și pentru că ne permite o intervenție conservatoare.

G: Ajung pacientele cu fibrom târziu la medic, ce ați constatat în experiența dumneavoastră?

Experiența mea nu coincide cu experiența generală. În general, în România, pacientele nu au disciplina controlului periodic și nu-și fac testul Papanicolau regulat, vin târziu la medic. Dar pacientele mele sunt, în general, paciente educate, monitorizate (am peste 9500 de paciente fişate şi monitorizate la clinica la care lucrez). Cred că scopul unui ginecolog este nu numai să trateze atunci când există o boală, ci să și educe pacienta să prevină o boală. Deci, în ceea ce privește lotul meu extins de paciente, în general, sunt paciente disciplinate care vin la control periodic. Așa se și explică faptul că depistez foarte multe leziuni precanceroase ale colului, leziuni care nu ajung la cancer pentru că le tratez imediat.

G: Deși ați părăsit de mult timp sistemul de stat, vreau să vă întreb: ce schimbări ați vrea să vedeți în sistemul medical românesc, ce ați face dumneavoastră dacă ați putea să schimbați ceva?

Îmi pare rău de exodul de medici bine pregătiți, îmi pare foarte rău, pentru că școala medicală românească a fost foarte bună. Din păcate, școala s-a degradat în general și s-a degradat și învățământul medical. Mi-aș dori să văd generațiile tinere cu mai multă pasiune pentru această profesie, există o indiferență, o indiferență poate marcată și de insatisfacția materială. Pentru că, atunci când ești rezident, este foarte greu dacă nu te ajută părinții, nu se poate supraviețui din salariul pe care îl oferă sistemul de stat și nici nu ai specialitate ca să poți lucra în paralel și în sistem privat. Cred, deci, că ar trebui mult mai multă grijă pentru tinerii medici, pentru a-i motiva, pentru a le acorda condiții decente în sistemul de stat și demnitatea profesiei pe parcursul lungilor perioade de formare.

G: Sunt totuși foarte mulți tineri care vor să urmeze o facultate de medicină și ați vorbit despre o degradare a sistemului de învățământ medical. De la ce credeți că pleacă această degradare?

Cred că totul a plecat de la apariția multor facultăți private, ca ciupercile după ploaie, facultăți care nu aveau o tradiție, nu aveau o exigență și au primit pe oricine. Să nu uităm că, zeci de ani, admiterea la Medicină era cumplită și nu răzbătea decât cel care învăța foarte mult și care era capabil să învețe foarte bine. Consecinţa? Medici cu nivele de pregătire foarte diferite, foarte inegale și, din păcate, pentru pacient este dificil să aleagă o adresabilitate bună.

Bianca Bădescu