Acasă » Interviuri » Interviu Academician Maya Simionescu » Pagina 2
Interviu Academician Maya Simionescu
Ați realizat mai multe studii și, implicit, descoperiri, alături de alți specialiști din domeniu. Dintre acestea, care sunt cele mai importante pentru dumneavoastră?
Greu de ales. Poate primul sau poate ultimul studiu. Dar încerc. Mi se par importante evidențierea microdomeniilor structurale-biochimice și funcţionale de pe membrana celulelor endoteliale, descifrarea modificărilor incipiente care au loc în artere în procesul de aterogeneză, efectul hiperglicemiei asupra lipoproteinelor plasmatice, efectul medicamentelor asupra moleculelor exprimate de endoteliul vascular în ateroscleroză și diabet și studii recente care demonstrează că putem construi „cărauși inteligenți”, care să ducă un medicament la ținta dorită de noi – celula bolnavă. Multe dintre aceste rezultate au fost obținute împreună cu Prof. Nicolae Simionescu și cu echipa noastră de cercetare, harnică și inteligentă. Altfel nu se putea. Cercetarea complexă presupune o echipă complexă.
Sunteți doamna științei românești și spuneați că cercetarea este pentru dumneavoastră precum escaladarea unui munte. Cât de importante sunt „echipa” și „echipamentul”?
Tot atât de importante cât au fost pentru Edmund Hillary prietenul lui – șerpașul Tenzing Norgay și echipa, când a cucerit Himalaya. Fără echipa noastră excelentă nu am fi reușit. În cercetare fiecare face un mic pas. Fiecare se urcă pe umerii celui dinainte pentru a vedea mai departe. Eu cred că fiecare cercetător din Institut a avut un rol important, pe o perioada mai lungă sau mai scurtă. Mai mult, cred că un rol mare l-a avut și corpul tehnic pe care l-am avut alături.
Aveți și o vastă experiență la catedră. Ce sfaturi le dați viitorilor cercetători?
În primul rând să fie curiosi și să cerceteze o problemă importantă, astfel încât să aibă șansa unui rezultat important pentru știință sau omenire. Apoi, să nu renunțe, să nu se abată din drum, indiferent de eșecurile sau succesele pe care le vor întâlni continuu, cu siguranță.
Este ceva ce nu v-am întrebat și ați vrea să adăugați?
Da, aș vrea să vă spun ceva despre cercetarea de azi, la noi. După cum se știe, știința este parte din cultură. Știința este arta de a descoperi nedescoperitul. Știinţa este o repetată stare de găsire – negăsire – regăsire. Știinţa are legile ei, aceleași la noi și în lume. Nu se pot planifica descoperirile și nici brevetele. Dar sigur, cercetarea știinţifică este singura care va rezolva problemele acute ale societății de azi și de mâine: bolile secolului, problemele de mediu, de hrană a populației în creștere etc. Fiecare țară trebuie sa contribuie la rezolvarea acestor probleme și inteligența este egal răspândită în lume. România are cercetători buni, inteligenți, a crescut mult tehnologic, dar… lipsește ceva pentru ca lucrurile să meargă într-adevăr bine. Poate, viziunea și înţelegerea profundă a mecanismelor cercetării. Se aplică cercetării fundamentale legile și condițiile care se impun în proiectele de drumuri și poduri, de construcții, de mecanică sau de orice alt proiect industrial. Recent, într-un proiect de 4 ani, cercetătorii trebuiau să-și planifice chiar de la început chimicalele și substanțele de care vor avea nevoie în anii III și IV. Este posibil? Nu! Cercetarea genuină este prin definiție „necunoscută” în momentul în care începi. Ai ipoteze, dar nu rezultate. Poți să-ți planifici ce vei face în anul IV, când nu știi rezultatele din anii I și II? Licitațiile sunt un calvar și încetinesc dramatic orice proiect. Ai o idee… poate bună. Ca să comanzi și să primeşti substanțele și chimicalele pentru a o testa ai nevoie de 6 luni (asta dacă nu face cineva contestație). În SUA și Europa de Vest, când ai o idee, dai telefon și în 24 de ore primești toate cele necesare. Ne putem lua la întrecere cu ei? Înainte de a se lua hotărâri, ar trebui ascultată și „vocea cercetătorilor ”, care prin destin și alegere vor să facă cercetare în România.
Cuvinte-cheie: academician maya simionescu, institutul nicolae simionescu, interviu
Fii conectat la noutățile și descoperirile din domeniul medico-farmaceutic!
Utilizam datele tale in scopul corespondentei si pentru comunicari comerciale. Pentru a citi mai multe informatii apasa aici.