Interviu conf. univ. dr. Gabriela Udrea

Pacienții care se confruntă cu bolile de natură reumatologică, se confruntă deopotrivă și cu afectarea calității vieții. Ce le recomandați, pe lângă tratament?

Bolile reumatice cronice afectează corpul, dar afectează și persoana ca întreg: emoțiile, gândurile, modul de a fi în relație cu ceilalți, prioritățile. Persoanele cu boli reumatice cronice funcționează în viața de zi cu zi cu un corp „neascultător”, care nu se mișcă așa cum ar vrea. Foarte mulți pacienți asociază grade diferite de depresie, anxietate și stres care influențează foarte mult activitatea bolii, aderența și complianța la tratament, relația cu medicul și relația cu persoanele semnificative. Din aceste considerente recomand pacienților: promovarea obiceiurilor sănătoase de viață, informarea în legătură cu boala și tratamentul, pentru a fi un partener în relația cu medicul, recuperarea fizicală, participarea în grupurile de pacienți și nu în ultimul rând consilierea psihologică (ca un spațiu pentru ascultare și reflectare în care clientul explorează propriile emoții în legătură cu boala, în legătură cu modul în care încearcă să facă față evenimentelor din noua postură – o persoană care duce în fiecare secundă povara unei boli).

Care sunt simptomele ce ar trebui să trimită de urgență pacientul la medicul reumatolog?

Durerea acută într-o articulație, mai ales dacă este asociată cu semne de inflamație și febră, durerea acută de spate, durerea cronică de spate care asociază febră, scădere în greutate, scăderea forței musculare sau amorțeli în picior, pierderea controlului sfincterian. Alte situații care necesită contactarea de urgență a reumatologului sunt cele legate de boala reumatică cronică, și anume acutizarea bolii cronice, apariția febrei în condițiile unui tratament imunosupresor sau biologic.

La ce terapii au acces pacienții din România pentru afecțiunile din sfera reumatologică?

Pentru mare parte din afecțiunile reumatice – artroza, artrita reumatoida, spondilartrite, lupusul eritematos sistemic, artropatiile microcristaline, osteoporoza – tratamentele sunt aliniate la standardele europene. Sunt și situații particulare în care ne confruntăm cu dificultăți mari. Mă refer aici la cazurile severe de sclerodermie, miopatii inflamatorii, sindroame autoinflamatorii în care și noi și pacienții suntem pierduți, prescripția ar trebui făcută off label și asumată de către medic.

Pe fondul durerii și al diagnosticului apar lipsa de speranță și depresia. Cum ajutați pacienții în acest sens?

Formarea în psihoterapie mi-a adus cumva un mare avantaj, acela de a avea disponibilitatea de a asculta și a înțelege persoana din fața mea. Adesea în cadrul consultului medical de specialitate adresez și chestiuni care țin de comportamentul la durere, tendința la catastrofizare, rigiditatea psihologică, strategiile de coping cu durerea și boala și dificultățile în diferențierea între emoții și senzațiile corporale. Nu fac ședințe de psihoterapie cu pacienții în cabinetul medical, să ne înțelegem! Încerc însă să lucrez cu omul ca întreg: minte, corp și suflet. Am în lucru pentru pacienții cu fibromialgie și cei cu durere cronică un program de consiliere și self-management al bolii. În plus, recomand de fiecare dată un tratament integrat care pe lângă tratamentul medicamentos să includă schimbarea stilului de viață, recuperarea fizicală, consilierea psihologică sau intervenția psihiatrului acolo unde este cazul.

Ce sunt biosimilarele?

Un produs biosimilar este dezvoltat pentru a fi similar unui produs biologic original al cărui patent a expirat. Ingredientul activ al unui biosimilar este în mod esențial identic cu al produsului biologic original, deși pot fi diferențe minore determinate de natura și metodele complexe de producție. Biosimilarele pentru a fi aprobate trebuie să treacă printr-un proces mai complex decât genericele în care trebuie să fie demonstrat că produsul are același efect clinic și aceeași bioechivalență (aceeași concentrație în sânge în momente diferite în timp) ca și produsul original. Problema cu biosimilarele intervine când vine vorba de extrapolarea indicațiilor pentru biosimilare atunci când originalul are multiple indicații și similaritatea în studii clinice a fost demonstrată doar pentru o indicație. Pe măsură ce terapiile biologice mai vechi le expiră patentul este de așteptat ca piața genericelor și a biosimilarelor să crească, prețul acestora să scadă și accesul pacienților la terapii inovatoare să crească.

Ce tehnici de regenerare a cartilajului există?

Personal am cunoștință de două tehnici: injecțiile intraarticulare cu plasmă îmbogățită cu trombocite (PRP – platelet rich-plasma therapy) și intervenția artroscopică de reconstrucție a cartilajului prin celule stem. Ultima tehnică este efectuată de către ortopezi și are indicație în afectarea cartilajului articular indusă posttraumatic. În legătură cu tehnica PRP, aceasta este efectuată și de reumatologi și presupune recoltarea de sânge de la pacient, centrifugarea probei și injectarea plasmei îmbogățite cu trombocite obținută dupa centrifugare în articulația pacientului. Tehnica se bazează pe faptul că plasma îmbogățită cu trombocite introdusă în articulația pacientului eliberează o serie de factori de creștere care stimulează vindecarea și reduce inflamația. Cartilajul articular este totuși o structură avasculară care se hrănește prin intermediul condrocitelor. Tehnica nu este inclusă ca recomandare în ghidurile europene și americane de tratament al artrozei, și în consecință nedecontată de niciun sistem de asigurări de sănătate din lume. Studiile pentru această tehnică sunt efectuate pe un număr mic de pacienți.

Ați avut cazuri care v-au impresionat?

Fiecare pacient cu care vin în contact mă impresionează într-un fel sau altul, pentru că fiecare are o poveste. De la fiecare am învățat câte ceva despre mine, despre viață. Am tratat de la persoane în vârstă abandonate de familie, până la demnitari de rang înalt. În esență, ceea ce contează și impresionează este umanitatea din noi. Îmi amintesc acum de o situație când am descoperit o neoplazie în fază terminală și a trebuit să comunic pacientului și familiei vestea. Relațiile în familie erau tensionate, vestea i-a luat prin surprindere și nu știau cum să se comporte, cum să reacționeze. Am stat câteva ore bune și am discutat. Au ales ca pe ultima sută de metri să fie sinceri unii cu alții, să-și rezolve neînțelegerile și să-l însoțească pe pacient până în ultima clipă cu demnitate, înțelegere și iubire și să-și încheie frumos relația unii cu ceilalți. Ani la rând, familia a revenit periodic să mă vadă pur și simplu și să-mi mulțumească pentru că i-am ajutat să gestioneze o perioadă dificilă din viața lor de familie.

Povestiți-ne puțin și despre experiența de la catedră, alături de studenți.

Experiența la catedră este o provocare permanentă. Fiecare serie de studenți, fiecare generație este diferită. Are așteptări diferite pe care mulți dintre noi (cadrele didactice) nu le cunoaștem, uneori pentru că nu ne gândim că ei au așteptări sau pentru că pur și simplu nu ne interesează. Încerc să comunic, să interacționez, să-i provoc să iasă din teorie și să-i duc în practica clinică reală cu cazuri, cu situații și să îi las să-și exprime părerile. Predarea și evaluarea în învățământul medical românesc se bazează în cea mai mare parte pe memorare, logica și judecata clinică sunt lăsate pe ultimul loc, și atunci creează mari dificultăți când te afli în fața pacientului. În lumea generației digitale, când comunicarea reală este tot mai redusă pare destul de dificil pentru studenții la medicină să fie în contact cu pacientul, să asculte, să empatizeze, să examineze, și observ că în anul V când ajung la noi în clinică sunt destul de puțin pregătiți pentru ceea ce îi așteaptă peste un an, munca efectivă la patul pacientului. Încerc în măsura posibilului să discut despre toate aceste aspecte și să schimb câte puțin, în măsura în care studentul are disponibilitatea să o facă.

„Este o provocare să lucrezi cu studenții, pentru că este nevoie să te updatezi sistematic. Lucrurile se schimbă cu o viteză amețitoare în medicină, ca și în alte domenii, de altfel. În plus, îmi place să le simt energia, să-i observ cum reacționează la provocările mele. Este fascinant, îmi place enorm!”