Interviu Dr. Anca Coricovac

Atunci când îți alegi un astfel de drum, nu ai cum să nu-l urmezi fără să pui pasiune, fără implicare. Fiecare caz este special și fiecare pacient este unic. Dr. Anca Coricovac este medic primar obstetrică-ginecologie cu supraspecializare în reproducerea umană asistată, un domeniu riguros, dar care aduce profesionistului din spate extrem multe satisfacții. Începând cu anul 2010 activează în cadrul Clinicii de fertilitate Gynera, acolo unde coordonează activitatea laboratorului de fertilizare in vitro, asta după ce timp de 9 ani a lucrat la Spitalul Clinic „Panait Sârbu” atât ca ginecolog, dar și ca embriolog în cadrul departamentului de reproducere umană asistată. A studiat în Austria, Belgia, Germania și a reușit să obțină sarcini în cazuri extrem de dificile. Pentru un medic specializat în embriologie, este foarte important să insufle pacienților încredere, dincolo de evoluția medicinei.

GALENUS: Sunteți medic primar obstetrică-ginecologie cu supraspecializare în reproducerea umană asistată. Ce v-a determinat să deveniți embriolog?

Sunt medic specializat în obstetrică și ginecologie, însă m-am supraspecializat în reproducere umană asistată și în embriologie clinică. Simplu spus, am renunțat la plăcerea și la dragostea de a participa și a ajuta la nașterea unei vieți, în schimbul dragostei și plăcerii de a contribui la conceperea unei vieți în laboratorul de fertilizare in vitro. În varianta complicată, specializarea presupune ani de experiență într-un domeniu în care nu îți este permis să greșești: cursuri și practică în clinici din străinătate și din țară, câștigarea dreptului de practică și a certificării europene, aceasta din necesitatea recunoașterii, respectării și alinierii la standardele și cerințele legislației europene în domeniu.

Cu ce se ocupă, mai exact, un embriolog? Meseria pe care o practicați este încă necunoscută pentru mulți…

Embriologia este știința care prezintă originea și dezvoltarea organismului viu, de la fertilizare până la naștere. Dezvoltarea embrionară începe odată cu fertilizarea, presupune contopirea celor două celule reproductive, spermatozoid și ovocit. Rezultatul îl reprezintă formarea celulei ou, a zigotului, diviziunile celulare ulterioare și numeroasele diferențieri ale acestora, adăugând mereu ceva nou, structural și funcțional produsului de concepție care crește și devine ulterior ceea ce numim nou-născut, un miracol al vieții, un copil.

Chiar dacă prin embriologie, ca termen, nu se subînțelege decât o primă parte a formării și dezvoltării intrauterine, ea se ocupă și de etapa ulterioară a dezvoltării fetale, în unele cazuri extinzându-se și după naștere, urmărind fenomene evolutive și de maturare ale unor sisteme și organe (ex.: sistemul respirator, sistemul nervos, genital etc.).

Embriologul clinician are astfel un rol foarte important în domeniul sănătății reproducerii și în tratarea infertilității prin metode și tehnologii de reproducere umană asistată. Acestea reprezintă totalitatea tehnicilor și procedurilor medicale, clinice sau biologice ce presupun manipularea celulelor sexuale, reproductive, în laborator, permițând procrearea în afara procesului natural atunci când, prin tratamentele obișnuite, hormonale, medicamentoase sau chirurgicale, nu se obține sarcina.

Care este aportul echipei în tot acest proces?

Pregătirile pentru aceste tehnici de transplant de celule reproductive, precum și evaluarea și selecția embrionului de top, cu șanse maxime de obținere a sarcinii, sunt decizii de echipă; o echipă supraspecializată în embriologie clinică și cu competențe de pionierat în reproducerea umană asistată din România: Dr. Luminița Mirzan, medic primar medicină de laborator, cu valențe de perfecționist în asigurarea controlului calității și a condițiilor optime pentru realizarea procedurilor în laboratorul de fertilizare in vitro și MSc Biolog specialist Iulia Raica, supraspecializată în tehnici de inginerie genetică și multiple competențe în micromanipulare necesare în acest domeniu al transplantului de celule reproductive.

Cum arată statisticile din România în ceea ce privește rata de infertilitate a cuplurilor?

Aproximativ un cuplu din șase experimentează o perioadă de dificultate de a concepe, la un anumit moment de-a lungul vieții. Infertilitatea, definită ca o boală a sistemului reproductiv ce are ca efect eșecul conceperii unui copil după 12 luni de activitate sexuală neprotejată, afectează 10-15% din cuplurile aflate la vârsta reproductivă și poate avea consecințe grave de ordin medical, emoțional, familial și socio-economic.

În unele cazuri, infertilitatea determină simptome depresive severe și un grad înalt de anxietate, mai ales dacă se asociază cu eșecul tratamentelor. Impactul asupra relației de cuplu, vieții sociale sau randamentului profesional se amplifică într-o cascadă de efecte cu implicații economice și demografice.

Între fertilitate şi natalitate există o legătură directă. Un studiu al Institutului Național de Statistică, INS București, previzionează până în 2030 o scădere a numărului femeilor de vârstă fertilă, și o reducere semnificativă a numărului şi ponderii femeilor cu vârsta între 20 și 29 ani, care au contribuţia cea mai însemnată în realizarea fertilităţii finale.

Care sunt principalii factori ce conduc la apariția infertilității?

Cauzele infertilității sunt multiple și distribuite relativ egal între partenerul de sex feminin și cel de sex masculin. În aproximativ 30% din cazuri, infertilitatea are cauze cauze exclusiv feminine, 30% masculine, 20% dintre cazuri au o etiologie mixtă (ambii parteneri). În aproximativ 15-20% dintre cazurile de infertilitate, motivul real nu este depistat. Aceste procente pot varia ușor de la o țară la alta, în funcție de prevalența anumitor factori de risc sau aspecte culturale diferite.

În afară de cauzele medicale (afecțiuni ginecologice), o influență majoră asupra fertilității le au vârsta și stilul de viață (fumatul, consumul de alcool, dieta, mediul de lucru, prezența noxelor). Chiar dacă acești factori sunt relativ cunoscuți, amploarea impactului lor este departe de a fi conștientizată.

Studiile arată că rata infertilității crește de la 6% la femeile sub 24 ani, la peste 30% la femeile din grupul de vârstă de 35-44 de ani. Fertilitatea este considerată optimă până la 30 ani, apoi se reduce progresiv. La 35 ani scade la jumătate față de o femeie de 30 ani, iar la 38 de ani, la un sfert. Datele referitoare la fertilitatea naturală arată că vârsta medie la care o femeie naște ultimul copil este de aproximativ 40-41 ani, cu 10 ani înainte de vârsta medie a menopauzei.

Vorbim despre inseminare și despre fertilizarea in vitro, însă care este diferența dintre cele două proceduri?

Ambele sunt tehnici de reproducerea umană asistată (RUA) ce presupun manipularea gameților în laborator. Între cele două există diferențe procedurale, diferențe în ceea ce privește indicația medicală și au diferite rate de succes. Inseminarea artificială presupune prelucrarea spermei în laborator și introducerea gameților masculini, astfel obținuți, intracervical, intrauterin sau intratubar, în perioada fertilă; fertilizarea are loc în mod natural, la nivelul trompei; este o tehnică non-invazivă de reproducere asistată care poate fi folosită în cazuri selecționate de subfertilitate masculină.

Fertilizarea in vitro (FIV) presupune prelucrarea în laborator a gameților masculini și feminini, fertilizarea lor în laborator, cultivarea embrionilor obținuți, monitorizarea și evaluarea acestora pentru selecție în vederea transferului intrauterin și crioprezervării embrionilor în exces. În cadrul tehnicilor de fertilizare in vitro, ICSI (injectarea intracitoplasmatică a spermatozoidului) reprezintă o tehnică de manipulare a gameților ce presupune injectarea spermatozoidului în citoplasma ovocitului pentru a facilita fertilizarea acestuia.

Ce se poate face pentru rezultate mai bune, pentru rate de succes mai mari?

În ciuda progreselor semnificative pe care medicina reproductivă le-a realizat în ultimii ani, efectul devastator al vârstei nu poate fi contracarat. Ratele mari de succes ale tehnicilor de reproducere asistată sunt posibile doar la vârste tinere, sub 35 ani. După această vârstă, similar fertilității naturale, tratamentele au rezultate tot mai slabe și se asociază cu frecvente complicații. Durata tratamentului necesar pentru a concepe un copil crește semnificativ cu vârsta, la fel si costul acestuia, fiind necesare mai multe proceduri de reproducere asistată.

Numărul de femei care nu vor obține o sarcină nici cu ajutorul tratamentelor este, de asemenea, în creștere, în raport cu vârsta. Durata infertilității până la momentul adresării către un specialist este considerată unul dintre factorii agravanți majori în estimarea prognosticului unui tratament. Adresabilitatea tardivă împreună cu întreruperea prematură a tratamentelor pot duce la reducerea semnificativă a ratelor de succes.

Ce se mai întâmplă cu programul de fertilizare in vitro finanțat de către stat?

Este o șansă oferita cuplurilor infertile care se încadrează în criteriile de eligibilitate pentru includerea în program: au indicație medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro, membrii cuplului au calitatea de asigurat în sistemul public de asigurări de sănătate, vârsta femeii între 24 și 40 de ani, indexul de masă corporala al femeii între 20 și 25, adică normoponderală și rezerva ovariană în limite normale. Este salutară susținerea statului în acest domeniu. Există și este în derulare un Program Național de fertilizare in vitro cu un buget alocat anual de către stat. În prezent sunt incluse în program 13 clinici de fertilizare in vitro, care vor putea face 850 de proceduri. Sperăm ca programul să se deruleze anual și să ofere șansa pentru un număr mai mare de cupluri.

Există ceva ce nu se poate realiza în România, din punct de vedere al procedurilor de fertilizare in vitro?

Există specialiști, există aparatură, există medicație, există experiență… nu văd ce ar lipsi. Nu există tehnologii care să nu se poată realiza în țară.