Interviu Dr. Bogdan Mocanu

Dr. Bogdan Mocanu este Medic Primar O.R.L., Doctor în Științe Medicale, iar în prezent își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Monza din București. În perioada 2011-2015, a fost Director medical al Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. „Prof. Dr. D. Hociotă” și spune că pasiunea pentru medicină i-a fost insuflată de către părinți, medici la rândul lor. S-a supraspecializat în chirurgia endoscopică rinosinusală, iar împreună cu dr. Sergiu Stoica (neurochirurg), formează o echipă dedicată chirurgiei transnazale a adenomului hipofizar în cadrul Brain Institute, prima instituție medicală privată non-profit din România, dezvoltată în parteneriat cu Spitalul Monza. A studiat în Statele Unite și, deși ar fi putut părăsi România, a ales să profeseze acasă.

GALENUS: Ce v-a determinat să alegeți medicina?

Ambii părinți sunt medici. M-am născut și am copilărit până în perioada liceului în timpul regimului comunist, după care a urmat acea lungă perioadă de tranziție și economia actuală de piață…  De-a lungul copilăriei și adolescenței, am putut să observ că statutul de medic nu poate fi influențat de nimeni și de nimic. În societate, a fi medic a însemnat întotdeauna mai mult decât a avea o funcție politică sau un statut financiar înfloritor.

De ce otorinolaringologia și nu altceva?

În 1992, tatăl meu a înființat primul cabinet privat de O.R.L. din țară. Din primul an de studenție am fost „asistentul” lui medical în zilele de consultații, am acumulat încă de pe atunci o experiență prețioasă în această specialitate, așa încât decizia a fost ușor de luat.

Care este din punctul dumneavoastră de vedere afecțiunea O.R.L. cel mai dificil de abordat? De ce?

În orice specialitate medicală sau chirurgicală, afecțiunile neoplazice cred că sunt cel mai greu de tratat în acest moment. Frecvența lor este mare și responsabilitatea unui chirurg este colosală, pleci la o luptă destul de complicată cu această boală alături de fiecare pacient și când pierzi această luptă, o parte din tine moare odată cu acel pacient. Nu poate fi descrisă însă senzația pe care o ai atunci când vezi un astfel de pacient vindecat la 5 ani, 7 ani, 15 ani de la operație. Simți că o parte din tot ce a realizat acel om în toată această perioadă ți se datorează.

Când ați decis să vă supraspecializați în chirurgia endoscopică rinosinusală?

Din nou ne întoarcem la vremea studenției și a rezidențiatului și, din nou, la tatăl meu, unul dintre pionierii chirurgiei endoscopice rinosinusale la noi în țară și cel care a realizat pentru prima dată intervenții chirurgicale utilizând navigația chirurgicală computerizată, în anii ’90 la Spitalul Militar din București. Stând lângă el și având acces la cele mai noi tehnologii, am visat mereu să merg mai departe în această supraspecializare. Mai târziu, l-am însoțit în această călătorie a cunoașterii pe colegul meu, dr. Vlad Budu, și de la el am învățat multe…

La Brain Institute scrieți adevărată istorie împreună cu neurochirurgul Sergiu Stoica…

Da! Acum 9 ani când l-am cunoscut, Brain Institute nu era nici macar un proiect. A fost, poate, un noroc pentru amândoi. Doream să facem mai mult decât ce se făcuse până atunci. Avem astăzi peste 700 de operații realizate împreună, câteva mii de ore petrecute în sala de operație, în acest moment avem acumulată o experiență colosală în întreaga patologie de graniță neurochirurgie-ORL. Avem acces la cea mai nouă tehnologie existentă în lume, cel mai performant sistem de navigație chirurgicală computerizată, endoscopie HD, o anestezie impecabilă (lucrăm în aceeași echipă de 9 ani cu dr. Anca Vișan, fără ea, cu mare siguranță nu am fi ajuns aici). Între timp, s-a născut Brain Institute, dar cel mai important pentru mine – am câștigat un prieten, pe Sergiu. Lucrăm amândoi printr-o singură nară, de multe ori când sunt întrebat despre chirurgia aceasta, pot spune că este ca și cum am face o fundă la un pantof, eu cu o mână și Sergiu cu cealaltă mână.

Care a fost cel mai complicat caz de care v-ați ocupat?

Primul nostru caz operat acum 9 ani. A fost cel mai greu.

Cât a durat cea mai grea operație pe care ați realizat-o până în acest moment?

16 ore. Nu este niciun record. Sergiu a stat în sală 25 de ore la o tumoră cerebrală.

Cum reacționați în cazul în care vă confruntați cu surprize intraoperatorii?

Este bine să îți păstrezi calmul, indiferent ce se întâmplă. Trebuie să gândești logic și, în același timp, să fii eficient. Nu rezolvi singur complicațiile, ai o echipă pe care trebuie să o coordonezi. Trebuie să știi ce să le ceri și să nu le induci nici lor o stare de stres.

Cum vă pregătiți pentru o operație? Aveți un ritual anume?

Nu, ritual… nu. Asta găsim, cred, doar în filme.

Ați accepta să operați un membru al familiei?

Am doi copii, pe amândoi i-am operat de vegetații adenoide atunci când nu a mai existat o altă posibilitate terapeutică. Sunt foarte exigent când este vorba despre rezultatele intervențiilor mele, eu operez endoscopic transnazal această patologie și ar fi fost dificil să las pe altcineva să îi opereze. Nu este simplu, au fost câteva nopți nedormite înainte de aceste intervenții…

V-ați gândit vreodată să plecați în străinătate?

Nu. Eu nu, niciodată. Soția mea și-a dorit acest lucru, dar nu am putut să fac acest pas. Nu mi-a părut rău nicio secundă. Brain Institute acum înseamnă deja o poveste frumoasă despre succesul medical în țara în care te-ai născut.

Ce v-a motivat să rămâneți?

Familia, prietenii și speranța că se poate face ceva bun și aici.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat până acum în carieră?

Există momente în viață în care trebuie să iei decizii. Decizii care îți pot schimba soarta, cariera… La un moment dat a trebuit să aleg un drum, nu am ezitat, dar nici nu pot spune că a fost ușor. Am renunțat la cariera universitară pentru a putea alege să fac medicină într-un spital privat, în Spitalul Monza. După mulți ani, nu am avut de ales. Sistemul nu îți dă de ales.